Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:05 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Local al Comunei Bărăganu și Prefectul Județului Constanța, părți în două procese. Ce au decis magistrații

ro

29 Jun, 2024 10:01 716 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pexels
 
Pe rolul Tribunalului Constanța au fost înregistrate mai multe dosare pe care îi implică pe Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al Comunei Bărăganu.
 
Astfel, pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat dosarul  7766/118/2023, care are ca obiect acțiune prefect - tutelă administrativă anulare act adm /HCL NR 45/31.07.2023, fiind în stadiul de fond. Dosarul a ajuns pe masa magistraților pe data de 14.11.2023, pe secția de contencios administrativ și fiscal. Părți în dosar sunt Prefectul Județului Constanța, în calitate de reclamant și Consiliul Local al Comunei Bărăganu, în calitate de pârât.
 

Magistrații au oferit următoarea soluție pe scurt: „HOT. Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul PREFECTUL JUDETULUI CONSTANTA, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂRĂGANU, în consecință, Dispune anularea Hotărârii nr. 45/31.07.2023 emisă de către Consiliul Local al Comunei Bărăganu, privind angajarea unui avocat care să reprezinte interesele Consiliului Local al Comunei Bărăganu, în raport cu terțe entități. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în data de 11.06.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței”.

 
Totodată, la aceeași instanță a fost înregistrat dosarul 3580/118/2023, care are ca obiect acțiune prefect - tutelă administrativă anulare act adm / HOT NR 21/10.03.2023, fiind în stadiul de fond. Dosarul a ajuns pe masa magistraților pe data de 17.05.2023, pe secția de contencios administrativ și fiscal. Părți în dosar sunt Prefectul Județului Constanța, în calitate de reclamant și Consiliul Local al Comunei Bărăganu, în calitate de pârât și Comuna Bărăganu prin primar, Primarul Comunei Bărăganu și Neague Titu, în calitate de intervenienți.
 
Termenul este pe data de 22.10.2024.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Citește și:
Prefectul Județului Constanța se judecă cu primarul de la Năvodari și o firmă din București
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii