Consiliul Local Constanța, demers în instanță pentru a reinstala barierele în Zona Peninsulară (DOCUMENT)
Consiliul Local Constanța, demers în instanță pentru a reinstala barierele în Zona Peninsulară (DOCUMENT)- Dosarul în care decizia Tribunalului de ridicare a barierelor a fost atacată în recurs de CLC a fost înregistrat vineri, 21 ianaurie 2022, pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, urmând ca prima înfățișare în recurs să fie stabilită ulterior.
- „Noi, consilierii USR, ne vom retrage din acest proces împotriva constănțenilor și vom solicita colegilor de la PNL să facă același lucru. Să vedem atunci pe cine mai reprezintă avocații vieții“, au precizat pe paginile de socializare reprezentanții USR Constanța.
- ZIUA de Constanța prezintă procesul-verbal al ședinței Consiliului Local Municipal Constanța din 31 august 2021, în cadrul căreia a fost adoptat nol Regulament de acces în Zona Peninsulară, cu privire la discuțiile ce s-au purtat în legătură cu acest punct.
- Întregul proces-verbal al ședinței poate fi accesat în Secțiunea Document.
Consiliul Local Constanța s-a adresat oficial judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța pentru a reinstala barierele de acces în Zona Peninsulară a orașului.
Dosarul în care decizia Tribunalului de ridicare a barierelor a fost atacată în recurs de CLC a fost înregistrat vineri, 21 ianaurie 2022, pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, urmând ca prima înfățișare în recurs să fie stabilită ulterior.
În paralel cu demersul în instanță, în mediul online, au apărut reacții ale unora dintre consilerii locali USR Constanța, cum ar fi Mihai Ochiuleț, care au precizat, printre altele, că „noi, consilierii USR, ne vom retrage din acest proces împotriva constănțenilor și vom solicita colegilor de la PNL să facă același lucru. Să vedem atunci pe cine mai reprezintă avocații vieții“.
„Solicităm retragerea recursului“
„Solicităm retragerea recursului prin care este atacată decizia Tribunalului Constanța de suspendare a Regulamentului din Zona Peninsulară“, se arată în imaginile postate pe site-ul de socializare virtuală de consilierii USR Constanța.
Sursa foto: Facebook.com - Mihai Ochiuleț
Vineri după-amiaza, 21 ianuarie, pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal se înregistra oficial recursul pe care CLC îl declarase încă din data de 19 ianuarie 2022 și despre care reprezentanții Biroului de Presă al Primăriei Municipiului Constanța au precizat constant că va fi formulat.
Miza acestui proces este ridicarea barierelor de acces în Zona Peninsulară a Constanței, instalate prin Regulamentul de acces la data de 15 noiembrie 2021 și ridicate în data de 15 decembrie 2021, în temeiul hotărârii executorii a Tribunalului Constanța de suspendare a regulamentului, pronunțate în dosarul 8549/118/2021.
În întreg acest context, spre o bună aducere aminte, dar și respectând dreptul cetățenilor la o corectă și completă informare, ZIUA de Constanța prezintă procesul-verbal al ședinței Consiliului Local Municipal Constanța din 31 august 2021, în cadrul căreia a fost adoptat nol Regulament de acces în Zona Peninsulară, cu privire la discuțiile ce s-au purtat în legătură cu acest punct.
Facem precizarea că întregul Proces-verbal al ședinței poate fi descărcat din Secțiunea Document și este preluat de pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Constanța.
Transcriptul discuțiilor din ziua adoptării regulamentului
Proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța a fost la punctul 44 de pe ordinea de zi a ședinței.
Se arată în documentul oficial CLC că președinte al ședinței a fost Florin Cătălin Iacob, care a arătat legat de proiectul nr. 44 că „avem două avize negative din partea comisiei nr. 3 și nr. 5 și două intervenții. Domnul Caragheorghe (nr., Dumitru Caragheorghe, consilier local, președintele USR Constanța) și domnul Belu (nr., Sorin Belu)“.
Intervenția consilierului local Dumitru Caragheorghe:
„Vă mulțumesc, domnule președinte! Iată că, în ciuda a două avize negative în comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5 și a faptului că USR a solicitat retragerea de pe ordinea de zi, suntem confruntați cu propunerea la vot a acestui proiect. De data aceasta, cumva, cetățenii peninsulei și agenții economici care desfășoară activitatea acolo pot fi cu adevărat nemulțumiți. Nu pot decât să sper că acest proiect va cădea la vot și, în cazul în care va trece, rog colegii noștri liberali să aibă inteligența de a rediscuta pentru că există o serie de amendamente, destul de multe, la acest proiect și trebuie cu adevărat îmbunătățit. Deci grupul nostru USR se va abține privind acest proiect. Vă mulțumesc!“
„La fiecare șase luni, să vedem ce se întâmplă în teren“
Intervenția viceprimarului Ionuț Rusu:
„Domnule președinte, vreau și eu să intervin, pentru că s-a tot făcut referire la grupul consilierilor locali. Noi, grupul nostru, vom vota pozitiv și avem înțelepciunea că, la fiecare șase luni, să vedem ce se întâmplă în teren, să vedem ce spun cetățenii și suntem atenți la toate doleanțele astfel încât să ne așezăm la masă și să vedem ce lucruri putem îmbunătăți“.
Președintele de ședință îl invită pe Sorin Belu să ia cuvântul.
Sorin Belu:
„Mă așteptam, într-adevăr, ca domnul primar să retragă proiectul de pe ordinea de zi și văd că iarăși domnul viceprimar Rusu [spune] să discutăm cu cetățenii – nu a discutat nicio secundă cu constănțenii. Mai mult decât atât, perioada de depunere a fost într-o lună de vară, când toată lumea se gândește la munte, mare sau vacanțe și doar de două săptămâni. De aceea, dorim să fie retras acest proiect sau să nu fie votat, pentru că noi vom fi foarte atenți cine și cum va vota acest proiect de pe ordinea de zi.
Am discutat cu foarte mulți și am spus și la comisia de specialitate, sunt oameni din localități învecinate care își aduc copiii la Liceul Eminescu sau din alte cartiere, discuția este atunci când plouă sau e furtună. Specificat doar să vină să ia sau să își aducă copilul, traversează pe Sulmona și apoi pleacă din zona peninsulară, cred că nimeni nu ar avea nicio problemă și asta să fie doar în timpul anului. Vara, într-adevăr, nefiind Liceul Eminescu [deschis], se poate închide și atunci nu ar fi această problemă. Mulțumesc mult!“
Președintele de ședință Florin Cătălin Iacob:
„Și eu vă mulțumesc!“
Istoria făcută de primarul Chițac
Primarul Vergil Chițac:
„Dați-mi voie să am și eu câteva considerații. Eu aș aduce aminte câteva aspecte din istoria acestui proiect. Reglementarea zonei peninsulare este o chestiune care a început acum câțiva ani de zile și sunt aici martori care au participat, au fost activi în zona asta și foarte bine au făcut. Proiectul a fost atacat în instanță și respins nicidecum pentru că avea prevederi nelegale, ci pentru simplul fapt absolut banal și corect, în opinia mea, că nu a existat un studiu de impact economic și social al acestui proiect nu numai pentru zona peninsulară, pentru tot ceea ce înseamnă Constanța, pentru că această zonă istorică remarcabilă a Constanței este importantă nu numai pentru cetățenii din zona peninsulară, așa cum spunea cineva, este importantă pentru toți constănțenii.
Noi nu am făcut altceva când am venit la primărie decât să constatăm că trebuie să avem un studiu de impact economic și social, am făcut acest studiu cu o firmă de specialitate, indicatorii săi au fost aprobați în consiliul local de către consiliul local. Întregul consiliu local nu a modificat nimic din prevederile regulamentului pe care l-am preluat și noi nu am făcut nimic altceva decât să venim cu el în fața dumneavoastră.
Am simțit nevoia acestei istorii pentru că în mod intenționat se desprind anumite chestiuni așa cum ne convin unora sau altora când purtăm discuții. Asta este istoria acestui proiect. Vă mulțumesc!“
„Nu ne opunem unui regulament“
Consilierul local Dumitru Caragheorghe:
„Domnule președinte, solicit un drept la replică!“
Președintele de ședință Florin Cătălin Iacob:
„Și eu vă mulțumesc!“
Consilierul local Dumitru Caragheorghe:
„Noi, la USR, nu ne opunem unui regulament al peninsulei, cum, de altfel, nu se opun nici cetățenii, nici agenții economici cu care noi am purtat mai multe sesiuni de discuții, este vorba numai despre dezbateri reale cu aceștia și de a ține cont de doleanțele acestora prin amendamente la acest regulament, fapt pentru care am solicitat retragerea de pe ordinea de zi, pentru a putea avea o formă care să mulțumească într-adevăr și agenții economici, și cetățenii din peninsulă. Vă mulțumesc frumos!“
Președintele de ședință Florin Cătălin Iacob:
„Mulțumim și noi! Să trecem la vot.“
„Eu sunt președintele“
Intervenție Sorin Belu:
„O mică intervenție, vă rog! Noi...“
Primarul Vergil Chițac:
„Vă întreb frumos, care «noi»? «Noi», dumneavoastră? Aveți dreptul să interveniți, însă este suficient cât interveniți“.
Președintele de ședință Florin Cătălin Iacob:
„Vă rog frumos să mă lăsați să conduc ședința, eu sunt președintele. Să trecem la vot.“
„Ce s-a schimbat de atunci?“
Secretarul general Viorela Mirabela Călin:
„Cu 18 voturi pentru (dl. Ionuț Rusu, dl. Cristian Omocea, dl. Teodor Popa, dl. Ateș Casimceali, dna. Adriana Arghirescu, dl. Costin Valeriu Avătavului, dna. Mihaela Andrei, dl. Alexandru Marian Nazîru, dl Daniel Gigi Tatu, dl. Nicolae Constantin, dna. Irinela Nicolae, dl. Cristian Mihăilescu, dl. Cristian Tincu, dl. Dede Perodin, dl. Liviu Merdinian, dl. Costin Ioan Răsăuțeanu, dna. Ioana Claudia Dobre, dl. Marian Octavian Șerbănescu) și 9 abțineri (Popescu Cristiana, Caragheorghe Dumitru, Stavăr-Vergea Romeo, Călin Iulian, Aura Cerasela Badea, Florin Cătălin Iacob, Mihai Ochiuleț, Florin Daniel Cocargeanu, Garip Mirela), proiectul a fost adoptat“.
Consilierul local Mihai Ochiuleț:
„Am și eu o mică remarcă. Azi, la comisia nr. 5, atât colegii PNL, cât și PSD s-au abținut sau au votat împotrivă. Ce s-a schimbat de atunci?“.
Consilierul local Dede Perodin:
„Votul din comisie e consultativ“.
Întregul proces-verbal al ședinței CLC din 31 august 2021 poate fi accesat în Secțiuna Document.
Oricare va fi decizia pe care Curtea de Apel Constanța o va pronunța în procesul pentru barierele din Peninsula Constanța va fi definitivă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Interviu Online
Avocata Laura Andrei – de ce Zona Peninsulară și nu alt cartier al Constanței?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp