VIDEO Constanța Bărbați, cercetați pentru proxenetism. Trei minore, obligate să se prostitueze
VIDEO Constanța: Bărbați, cercetați pentru proxenetism. Trei minore, obligate să se prostitueze
27 May, 2021 14:34
ZIUA de Constanta
2240
Marime text
- Trei bărbați, cercetați pentru proxenetism.
La data de 26 mai a.c., sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, polițiști ai Poliției orașului Năvodari, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, ai Secției 5 Rurală Cogealac și Secției 1 Rurală Constanța au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 4 pe raza orașului Năvodari, 3 în municipiul Constanța și una pe raza comunei Valu lui Traian.
Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada martie 2021 - prezent, 3 bărbați, de 20, 23, respectiv 68 de ani, ar fi îndemnat și înlesnit practicarea prostituției, de către 3 minore, pe raza orașului Năvodari și a municipiului Constanța.
2 dintre bărbați, de 23, respectiv 68 de ani au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, cel de-al treilea bărbat, de 20 de ani, sustrăgându-se cercetărilor.
În urma administrării probatoriului în cauză, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a celor 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
În cursul zilei de astăzi, aceștia urmează a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, de asemenea fiind formulată propunere de arestare preventivă în lipsă pentru cel de-al treilea bărbat.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii