Constanța Consilieri superiori APIA, trimiși în judecată de DNA. Începe procesul
Constanța: Consilieri superiori APIA, trimiși în judecată de DNA. Începe procesul
24 Feb, 2022 11:43
ZIUA de Constanta
2175
Marime text
Începe judecata dosarului penal în care Iordan Manea, fost candidat la Consiliul Local Oltina, asociat unic și administrator al SC Agro Sole Trader SRL, a fost deferit justiției de DNA Constanța pentru folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Tot în acest dosar, DNA a mai dispus trimiterea în judecată a societății Agro Sole Trader SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.
Venilia Trofin și Romeo Banu, consilieri superiori în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), au fost și ei trimiși în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals intelectual.
Tribunalul a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul DNA, administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Pe cale de consecință, instanța a dispus începerea judecăţii în cauză faţă de inculpatii Manea Iordan , Trofin Venilia , Banu Romeo şi SC Agro Sole Trader SRL Constanța.
Decizia nu este definitivă!
Pe scurt, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În cursul anului 2021, administratorul SC Agro Sole Trader SRL ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente inexacte, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul proiectului de obținere a sprijinului financiar pentru măsura de recoltare a strugurilor înainte de coacere“.
„Concret, în documentele depuse inculpatul a susținut că a recoltat integral, până la data de 21.07.2021, strugurii necopți de pe o suprafață de 32,14 hectare de viță de vie, însă, acesta ar fi fost surprins de organele de anchetă recoltând struguri și în data de 28.10.2021. În demersul său infracțional, inculpatul ar fi beneficiat și de sprijinul celor doi consilieri A.P.I.A., Trofin Venilia și Banu Romeo, care, la 30 iulie 2021, au efectuat un control în zona viticolă respectivă, ocazie cu care au menționat în raportul întocmit că toți strugurii au fost culeși, aspect total neadevărat“, potrivit DNA.
„Acționând în această manieră“, se mai arată în actul de sesizare a instanței, „administratorul SC Agro Sole Trader SRL ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 187.698 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză“.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Doi procurori DNA Constanța ar fi fost amenințați! Final de anchetă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii