Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:13 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Noi proteste în justiție! Iată care sunt revendicările (FOTO+VIDEO)

ro

11 Dec, 2023 09:53 1833 Marime text


Luni, 11 decembrie 2023, în fața Palatului de Justiție din Constanța va avea loc un protest organizat de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL.
 
Conform unei informă oficiale, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală.
 
De asemenea, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal și nu va mai asigura niciun fel de permanență în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;
 
La rândul lor, grefierii anunță că vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor instanțelor și a parchetelor în care își desfășoară activitatea.
 
Parte din comunicatul Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL
 
 
1. Începând cu data de 11 decembrie 2023, pe perioadă nedeterminată de timp, personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete va adopta următoarele forme de protest:
 

a) grefierii vor participa la şedinţele de judecată sau, după caz, la activităţile de urmărire penală pentru soluţionarea cauzelor cu arestaţi în materie penală şi în alte materii, pentru cauzele privind obligaţiile de întreţinere de orice fel, asigurarea dovezilor, soluţionarea cererilor de ordonanţă preşedinţială, precum şi în alte cauze considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor instanțelor și a parchetelor în care își desfășoară activitatea;
 
b) grefierii desemnați să efectueze lucrările prevăzute de art. 51 din HCSM nr. 3243/22.12.2022 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor, în faza de procedură prealabilă și de cameră preliminiară, vor întocmi acte numai în cauzele considerate urgente, potrivit legii sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor din instanțele în care își desfășoară activitatea;
 
c) compartimentele auxiliare ale instanțelor și parchetelor își vor reduce la jumătate programul de lucru cu publicul;
 
d) personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai efectua niciun fel de act de procedură în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;
 
e) personalul auxiliar de specialitate și conex din instanțe și parchete nu va mai răspunde la telefonul personal după terminarea programului de lucru legal și nu va mai asigura niciun fel de permanență în afara programului de lucru legal, în zilele de repaus săptămânal sau zilele de sărbătoare legală;

 
f) în ziua votării bugetului de stat pentru anul 2024 se va întrerupe activitatea în instanțe și parchete timp de 4 ore, în intervalul orar 10.00-14.00, timp în care se va asigura participarea grefierilor numai la ședințele de judecată și la activitățile de urmărire penală considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către instanţă sau prin hotărârile adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor din cadrul instanțelor și parchetelor în care își desfășoară activitatea.
 
Măsurile adoptate în cadrul AGE a SNGJ Dicasterial se vor completa cu formele de protest ce se vor adopta în cadrul adunărilor generale ale magistraților, în perioada următoare.
 
2. Solicităm coaliției de guvernare:
 
1. asigurarea, în regim de urgență, a fondurilor pentru:
 
a) achitarea integrală a salariilor aferente lunii noiembrie 2023, recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023;
b) plata tranșelor din hotărâri judecătorești definitive și acte administrative de salarizare scadente în anul 2023;
2. prevederea și asigurarea în bugetul pentru anul 2024 a fondurilor necesare pentru:
 
a) achitarea integrală a salariilor și a altor drepturi de natură salarială,
 
b) achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente lunilor aprilie-octombrie 2023, inclusiv,
 
c) achitarea diferențelor de drepturi salariale, restante, aferente perioadei 1
ianuarie 2018-31 martie 2023, inclusiv, astfel cum au fost recunoscute și recalculate prin hotărâri judecătorești definitive și acordate prin actele administrative de salarizare emise în anul 2023.
 
d) funcționarea în condiții normale a instanțelor judecătorești și a parchetelor.
 
Comunicatul integral poate fi citit accesând secțiunea Documente.

Foto arhivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
 
UPDATE
Protest spontan al grefierilor la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii