Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:41 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constestă evacuarea Asociaţia fondată de Mazăre a declarat apel în procesul cu Primăria Constanța

ro

06 Oct, 2024 12:08 550 Marime text


La începutul lunii octombrie ac., Asociația Fair Play Constanța a declarat recurs în dosarul nr.1653/118/2022, având ca obiect  - acțiune în constatare.

Reclamant în dosar este Asociația Fair Play Constanța iar pârâți sunt Consiliul Local al municipiului Constanța și municipiul Constanța prin primar.

Apelul vine după ce magistrații de la Tribunalul Constanța, secția civilă s-au pronunțat pe 4 aprilie 2023 în același dosar și au au respins cererea Asociației condusă de Paula Cioceanu, fost consilier local PSD în perioada 2008 – 2012.

„Admite excepția autorității de lucru judecat. Respinge acțiunea, pentru intervenția autorității de lucru judecat. Obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 952 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancțiunea nulității. Pronunţată astăzi, 04.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei", au decis magistrații de la instanța de fond.

Dosarul se află pe rolul instanțelor din martie 2022. Inițial, Tribunalul Constanța a admis cererea Consiliului Local Constanța și a anulat „cererea reconvenţională formulată de către Asociația Fair-Play în contradictoriu cu reclamanţii-pârâţi Consiliul Local Constanța și municipiul Constanța prin primar, ca netimbrată.

Totodată, la termenul din 2022, judecătorii au dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în municipiul Constanţa, format din cămin de nefamiliști şi terenul aferent în suprafaţă totală de 1800 mp, din care teren aferent imobilului în suprafaţă de 300 mp și au mai obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi, în cuantum de 1171 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat.

 
Despre Asociaţia „Fair Play“

Fair-Play şi-a început activitatea în 1997. Fondatorul Asociaţiei Fairplay este fostul primar Radu Ştefan Mazăre, preşedinte de onoare al acestei organizaţii.

Colaborarea dintre Consiliul Local Constanţa şi Asociaţia „Fair-play“ a început în martie 2011. Bazele colaborării au fost puse în şedinţa ordinară a CLM Constanţa din 30.03.2011.

Atunci s-a aprobat colaborarea dintre CLM Constanţa şi Asociaţia «Fair-Play», în vederea realizării proiectelor locale privind recuperarea şi integrarea profesională a copiilor şi tinerilor cu nevoi speciale, asigurarea cazării, hranei şi asistenţei medicale şi educaţiei, prevenirea abuzului şi neglijării copiilor, prevenirea abandonului şcolar şi familial, precum şi alte activităţi conexe.


Potrivit proiectului, Asociaţia urma să asigure, la solicitarea Primăriei municipiului Constanţa, cazare şi masă pentru tinerii de peste 18 ani ce provin din case de copii sau orfelinate şi care sunt încadraţi în muncă.

Consiliul Local le-a dat în 2011 în folosinţă gratuită asociaţiei imobilul situat în Constanţa, aleea Egretei nr. 13A, bloc C9, format din cămin de nefamilişti şi terenul aferent în suprafaţă totală de 1.800 mp, din care teren aferent imobilului de 300 mp.

Asociaţia Fair-Play din Constanţa condusă de Paula Cioceanu, fost consilier local PSD în perioada 2008 – 2012 a mai pierdut un proces intentat Primăriei Constanța în dosarul nr. 22249/212/2018.
 
 
Nr. unic (nr. format vechi) : 1653/118/2022
Data inregistrarii 04.10.2024
Data ultimei modificari: 04.10.2024
Sectie: Secţia I civilă
Materie: Civil
Obiect: acţiune în constatare
Stadiu procesual: Apel


 
Părţi
Nume Calitate parte
ASOCIATIA FAIR PLAY CONSTANTA Intimat Reclamant
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA Intimat Pârât
MUNICIPIUL CONSTANTA PRIN PRIMAR Intimat Pârât
 
 



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Asociaţia fondată de Mazăre, pierde din nou în fața Primăria Constanța. După ce au decis evacuarea din spațiile deținute, magistrații au dictat și cheltuieli de judecată
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii