Contestație respinsă de Tribunalul Constanța Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar!
Contestație respinsă de Tribunalul Constanța: Dan Diaconescu rămâne sub control judiciar!Tribunalul Constanța a respins astăzi, 16.07.2024, o contestație pe care Dan Diaconescu a formulat-o împotriva măsurilor preventive pe care Judecătoria Constanța le-a menținut față de acesta, pe data de 05.07.2024. Drept urmare, fostul patron al OTV rămâne sub control judiciar.
Decizia Tribunalului este definitivă!
Potrivit portalului instanțelor de judecată, măsura contestată de inculpat este cea a controlului judiciar.
MINUTA
„Solutia pe scurt: În baza art. 362 alin. (2) C.proc.pen. rap. la art. 208 alin. (3) și (4) C.proc.pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă în cauză faţă de inculpatul D. C.-D. (...), măsură pe care o menţine, urmând să fie verificată cel târziu până la data de 02.09.2024. Respinge ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de către apărătorul inculpatului. În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpat și pentru procuror. Pronunţată la data de 05.07.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei, conform art. 405 din Codul de procedură penală.”
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Curtea de Apel Constanța Dan Diaconescu cere strămutarea dosarului penal!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp