Copac prăbușit peste un Mercedes. Primăria Constanța, bună de plată în instanță
Copac prăbușit peste un Mercedes. Primăria Constanța, bună de plată în instanță
02 May, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
5143
Marime text
Un nou proces în care municipalitatea a fost obligată, în primă instanță, să plătească despăgubiri pentru un Mercedes Smart, distrus de un copac de pe marginea drumului prăbușit se desfășoară la Curtea de Apel Constanța. Foarte interesant, pe parcursul desfășurării procesului, reprezentanții Primăriei Constanța au argumentat că Asociația de Proprietari nu ceruse toaletarea arborilor respectivi și, totodată, au invocat forța majoră pentru a nu fi obligați la plata despăgubirilor cerute. Cu toate acestea, inițial, judecătorii primei instanțe au obligat Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța la plata sumei de aproape 11.500 de lei, debit principal și dobândă legală, către societatea de asigurare ce îi despăgubise inițial pe proprietarii autoturismului distrus.
În aceeași sentință, s-a decis ca societatea de asigurare să primească și suma de 709 lei, reprezentând taxa de timbru. Nemulțumiți de această decizie, reprezentanții Primăriei Constanța au atacat-o în apel, dar la Tribunal municipalitatea a fost pusă să mai plătească încă 1.000 de lei către societatea de asigurare, reprezentând cheltuielile de judecată, mai precis, onorariul expertului desemnat în cauză. Pentru că nici această decizie nu a mulțumit UAT Municipiul Constanța, reprezentanții acesteia au declarat recurs în cauză, astfel că, în prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța, instanță ce va pronunța decizia finală.
Pretențiile ridicate
Dosarul a fost înregistrat inițial pe rolul Secției civile a Judecătoriei Constanța la data de 4 octombrie 2017, primind astfel indicativul 27438/212/2017. Potrivit actelor depuse la dosar și citate pe Portalul Jurisprudenței Naționale, avarierea autoturismului s-a produs la data de 6 ianuarie 2017. În cererea de chemare în judecată formulată de societatea de asigurare și menționată pe www.rolii.ro, aceasta a solicitat „a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța prin Primar la plata sumei de 11.300 lei, cu titlu de despăgubiri, a dobânzii legale penalizatoare aferente acestei sume de bani, precum și la plata cheltuielilor de judecată“.
Pentru a susține aceste pretenții, societatea de asigurare ce a dat în judecată municipalitatea a arătat că „la data de 06.01.2017, pe raza municipiului Constanța, (...), a avut loc un eveniment constând în avarierea auto marca SMART cu nr. XXXXXXXXXXXX prin căderea unui copac plantat pe domeniul public. La data producerii evenimentului, pentru autoturismul respectiv, exista polița de asigurare facultativă pentru riscul de avarii tip CASCO (...) nr.xxxxxxx emisă de reclamantă. În baza solicitării asiguratului și în temeiul prevederilor contractului de asigurare, asigurătorul a acordat asigurarea cuvenită în cuantum total de 11.300 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea întregului prejudiciu înregistrat la auto reparat. Reclamanta a făcut trimitere la dispozițiile art. 537, art. 1376 alineat 1 și art. 2210 Cod Civil, arătând că a înțeles să se îndrepte împotriva pârâtei pentru recuperarea despăgubirii, motivat de faptul că arborii plantați pe domeniul public sau privat al acesteia se află în proprietatea sa. Reclamanta a susținut, de asemenea, că, în sarcina pârâtei, există o răspundere obiectivă, dincolo de orice culpă, pentru prejudiciul produs prin fapta /însușirile copacului care au produs avaria“.
Apărările primăriei
În replică, reprezentanții municipalității au afirmat că nu ar trebui obligată la plata acestor sume întrucât asociația de proprietari nu solicitase toaletarea arborilor respectivi.
„Pârâta (nr., UAT Municipiul Constanța prin Primar), legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Aceasta a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana sa. Astfel cum rezultă din adresele Direcției Gestionare Servicii Publice – Serviciul Gestionare Spații Verzi nr. R139446/06.11.2017, Asociația de Proprietari nu a depus nicio cerere de tăiere/toaletare arbori, arborii din fața blocului menționat fiind de talie mică și cu o stare fitosanitară bună, motiv pentru care nu exista pericol de prăbușire. În acest sens, activitatea de tăiere și toaletare arbori are drept scop tăierea arborilor uscați, care prezintă pericol de cădere, precum și toaletarea arborilor ale căror ramuri au crescut excesiv“.
De asemenea, primăria a invocat și forța majoră pentru a fi exonerată de răspundere:
„Nu există dovezi cu privire la împrejurările producerii accidentului, neputându-se, astfel, stabili culpa pârâtei pentru producerea avariilor la autoturismul asigurat de reclamantă. Incidentul s-a produs din cauze naturale, ca urmare a unor fenomene meteorologice extreme (viscol) care nu putea fi anticipate și care au constituit cauza căderii copacului și implicit producerii prejudiciului reclamantei. În acest sens, pârâta a făcut trimitere la dispozițiile art. 1351 Cod Civil, invocând forța majoră, ca o cauză exoneratoare de răspundere“.
Ce a decis instanța
După administrarea tuturor probelor în cauză, magistrații Judecătoriei Constanța au admis cererea formulată de societatea de asigurare și au obligat UAT Municipiul Constanța prin Primar la plata despăgubirilor solicitate.
„Instanța apreciază că, față de prevederile art. 1351 alineat 2 Cod Civil, conform cărora, «Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil», faptul material al căderii unui copac, în timpul unui viscol, invocat de pârâtă drept caz de forță majoră nu întrunește condițiile necesare calificării sale în acest mod, nefiind imprevizibil și nici inevitabil, înlăturarea producerii acestui eveniment putând fi realizată prin tăierea sau, după caz, toaletarea acestui copac“, au arătat magistrații Judecătoriei Constanța.
Astfel, potrivit sursei citate, Judecătoria Constanța a decis: „Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 11.300 lei cu titlu de debit principal, reprezentând despăgubiri, a sumei de 498,05 lei, reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată la debitul principal de la data de 21.04.2017 până la data de 02.10.2017 și a dobânzii legale penalizatoare calculate la debitul principal, în continuare, până la plata lui efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 709 lei reprezentând taxa de timbru“.
Sentința a fost atacată la Tribunal, dar și Tribunal a decis că societatea de asigurare trebuie despăgubită de către UAT Municipiul Constanța prin Primar, astfel că a respins apelul declarat de reprezentanții acesteia. Mai mult, instanța de apel a decis să acorde societății de asigurare și suma de 1.000 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi achitate tot de către municipalitate.
Nemulțumiți și de această decizie, avocații primăriei au declarat recurs, astfel că în prezent procesul se află pe rolul Curții de Apel Constanța.
Explicație foto: imagini din 06.01.2017, data la care s-a produs evenimentul reclamat la instanță
Citește și:
Procese deschise în urma furtunii din august, la Constanţa. Ce despăgubiri cer oamenii pentru maşinile distruse de copaci
https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/actualitate/procese-deschise-in-urma-furtunii-din-august-la-constanta-ce-despagubiri-cer-oamenii-pentru-masinile-distruse-de-copaci-708100.html
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- maria 02 May, 2020 08:17 Sintem curiosi daca dna Inna Bela urmareste toate acestea. In august se fac 3 ani de cind am solicitat toaletarea unui pom pe Constantin Bratescu, pom care pune in pericol stilpul de iluminat si imobilul in fata caruia este. De ce nu publicati comentariile.? Pe cine nu vreti sa deranjati? Nu ginditi ca v-ar creste audienta prin piublicarea 8nor luari de pozitie?