Crimă fără cadavru! Anchetatorii au făcut căutări la groapa de gunoi de lângă Negru Vodă
Crimă fără cadavru! Anchetatorii au făcut căutări la groapa de gunoi de lângă Negru Vodă
15 Dec, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
3653
Marime text
- Judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa și au dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi de tâlhărie calificată, pe o durată de 30 de zile de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au finalizat cercetările specifice într-un dosar penal deschis în 2015, după dispariția unui bărbat cu domiciliul în localitatea Castelu, județul Constanța.
Pe scurt, conform anchetatorilor, la începutul lunii decembrie 2015, inculpatul si victima au făcut un schimb de cai cu o altă persoană. După schimb, cei doi au consumat băuturi alcoolice. Acela a fost momentul în care victima a fost văzută ultima dată.
Rudele victimei au anunțat dispariția bărbatului, context în care au fost declanșate procedurile legale.
Pe data de 19 august 2021, judecătorii de la Tribunalul Constanța au admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa și au dispus arestarea preventivă, în lipsă, a inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi de tâlhărie calificată, pe o durată de 30 de zile de la punerea în executare a mandatului de arestare preventivă.
În urma cercetărilor specifice și a cooperărilor internaționale, cel în cauză a fost localizat în Spania, unde fugise din decembrie 2015, imediat după faptă.
Mandatul a fost pus în executare efectivă aproape de finele lunii octombrie 2021, când a fost confirmată și arestarea preventivă a inculpatului.
Procurorii spun că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și că a indicat groapa de gunoi de lângă Negru Vodă ca fiind locul în care și-a îngropat amicul.
Oamenii legii au excavat în zona indicată de inculpat, însă au descoperit nimic.
Recent, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au finalizat cercetările specifice în dosar și au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru omor calificat şi tâlhărie calificată.
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Crimă în cartierul Medeea din Constanța. Tânără înjunghiată de 42 de ori. Începe judecata
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii