Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Crimă în Constanţa! Judecătorii au anunţat sentinţa finală

ro

09 Nov, 2018 00:00 1390 Marime text
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au soluţionat definitiv dosarul în care un bărbat de 58 de ani, din Constanţa, este acuzat de omor. Decizia este definitivă. Conform procurorilor, în seara zilei de 21 octombrie 2017, în curtea locuinţei lui, în cursul unui conflict spontan, inculpatul a ucis-o pe victima R.I., în vârstă de 62 de ani, prieten şi partener de pescuit amator de 40 de ani, pe care a lovit-o în mod repetat cu pumnii şi o coadă de mătură din lemn pe toată suprafaţa corpului, preponderent în regiunile capului şi toracico-abdominală, astfel încât i-a provocat grave leziuni, incompatibile cu viaţa.
 
„Datele de anchetă au învederat că, după ce au consumat împreună băuturi alcoolice, inculpatul ar fi fost acuzat de victimă că i-ar fi furat o mulinetă, iar acesta s-a enervat, mai ales că ar fi fost înjurat şi de mamă, şi a ripostat violent. După ce victima a rămas la sol nemişcată, inculpatul şi-a anunţat un vecin, căruia i-a povestit că o omorâse pe victimă, iar vecinul respectiv a sesizat autorităţile judiciare şi ambulanţa. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi trimiterea în judecată reprezintă etape a procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie“, au conchis procurorii.
 
În primă instanţă, Tribunalul Constanţa a decis condamnarea inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, la pedeapsa de 11 ani de închisoare.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care a menţinut pedeapsa de 11 ani de detenţie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii