Crimă la Medgidia! Judecătorii au dictat 25 de ani de închisoare
Crimă la Medgidia! Judecătorii au dictat 25 de ani de închisoare
26 Jul, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3969
Marime text
- Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpat a unei bucăţi de ţeavă din material pexal.
- Decizia privind condamnarea nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, un bărbat, de aproximativ 50 de ani, din municipiul Medgidia, acuzat că și-ar fi omorât propria mamă, a fost condamnat, luni, 25 iulie 2022, la 25 de ani de închisoare.
Totodată, instanța a dispus confiscarea de la inculpat a unei bucăţi de ţeavă din material pexal, cu lungime de aprox. 88 cm şi diametrul de cca 2,5 cm, aflată la camera de corpuri delicte a Tribunalului Constanţa.
Decizia nu este una definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
Cel în cauză este suspectat că, la începutul lunii decembrie 2021, pe fondul unui conflict în familie, și-ar fi bătut mama.
Ulterior, din cauza rănilor, femeia a decedat câteva zile mai târziu.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Triplu asasinat în cartierul Viile Noi din Constanţa! Au trecut opt ani
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii