Crimă la Murfatlar! Decizie finală, azi, în instanță
Crimă la Murfatlar! Decizie finală, azi, în instanță
22 Nov, 2022 15:04
ZIUA de Constanta
6083
Marime text
Curtea de Apel Constanța a decis menținerea în stare de arest preventiv a tânărului, de 21 de ani, din Murfatlar, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Decizia de azi este definitivă.
Amintim că prin ordonanţa din data de 13 noiembrie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul, de 21 de ani, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 12 noiembrie 2022, pe fondul unui conflict spontan, în fața unui club din localitatea Murfatlar, inculpatul ar fi lovit victima, de 18 ani.
Conform procurorilor, victima ar fi suferit leziuni grave, care au dus la moarte în scurt timp.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
Foto cu rol ilustrativ.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii