Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:16 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM a decis excluderea din magistratură pentru două judecătoare ale Curții de Apel București! Oficial

ro

16 Mar, 2023 12:17 1415 Marime text
Foto cu rol ilustrativ din Arhiva ZIUA de Constanța


Două judecătoare ce își desfășoară activitatea în cadrul Curții de Apel București au fost sancționate cu excluderea din magistratură, în urma deciziei luate cu majoritate de Secția pentru Judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
 
Este vorba despre magistrații Daniela Panioglu și Alina Nadia Guluțanu, vizate și anterior de soluții similare dispuse de CSM.
 
Măsura, ce poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a fost dispusă după ce Secția a admis acțiunea disciplinară formulată față de cei doi magistrați de către inspectorii judiciari.
 
Abaterea ce li s-a imputat judecătoarelor este reprezentată de art. 99 lit. t) teza I  din Legea 303/2004 privind statului magistraților, text de lege care vizează „exercitarea funcției cu rea-credință, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni“.
 
De asemenea, a existat și o opinie separată în sensul respingerii acțiunii disciplinare.
 
Iată decizia Secției pentru Judecători în materie disciplinară a CSM:
 

„HOTĂRÂRE
Cu unanimitate,
Respinge excepția nulității absolute a acțiunii disciplinare pentru încălcarea principiului repartizării aleatorii a lucrării nr.22-3119, ca neîntemeiată.
 
Cu majoritate,
Admite acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor Panioglu Daniela și Guluțanu Alina Nadia -judecători în cadrul Curții de Apel București.
 
În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei Panioglu Daniela-judecător în cadrul Curții de Apel București sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I din acelaşi act normativ.
 

În baza art.100 lit.e) din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, aplică doamnei Guluțanu Alina Nadia - judecător în cadrul Curții de Apel București sancţiunea disciplinară constând în „excluderea din magistratură” pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I din acelaşi act normativ.
 
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
Cu opinie separată în sensul respingerii acţiunii disciplinare formulate de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtelor Panioglu Daniela și Guluțanu Nadia -judecători în cadrul Curții de Apel București pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit. t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, ca neîntemeiate.
 
Așa cum precizam, decizia CSM poate fi atacată la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a României.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii