Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:22 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum a învins ÎPS Teodosie Consiliul Local Constanța. Avem motivarea judecătorilor!

ro

07 Apr, 2022 00:00 4216 Marime text
Înaltpreasfinția Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului
  • Arhiepiscopia Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, a câștigat procesul, în prima instanță, prin Hotărârea 473/2022 a Tribunalului Constanța.
  • Decizia a fost pronunțată în dosarul 632/118/2022, în care Arhiepiscopia Tomisului este reclamant, iar Consiliul Local Constanța este pârât, hotărârea fiind luată de completul CA6 al Secției de Contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Răzvan Ionuț Pricop.
  • În motivarea deciziei, judecătorii au arătat că „iminența prejudiciului față de reclamantă rezultă din chiar materialitatea faptelor şi din cauzalitatea derivată din emiterea actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 450/26.11.2021“.
  • Legat de acest prejudiciu, instanța a arătat că acesta este „susceptibil de a se produce în continuare manifestându-se prin posibilitatea reală și efectivă ca reclamanta -prin revocarea dreptului de administrare- să se află  în imposibilitatea edificării construcției astfel cum a fost autorizată printr-un act administrativ asupra căruia planează aparente dubii, semnificative și substanțiale, de nelegalitate la acest moment procesual“.
 
Judecătorii Tribunalului Constanța au motivat hotărârea prin care au dat dreptate Arhipiescopiei Tomisului, condusă de ÎPS Teodosie, și au dispus suspendarea hotărârii Consiliului Local Constanța prin care a fost revocat dreptul de administrare al clericilor asupra terenului din Parcul Casei de Cultură de lângă Catedrala Eroilor!
 
În hotărârea prin care Arhiepiscopia a obținut suspendarea acestei hotărâri, judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au arătat, printre altele, că „iminența prejudiciului față de reclamantă rezultă din chiar materialitatea faptelor şi din cauzalitatea derivată din emiterea actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 450/26.11.2021 prin care se  revocă cu caracter  irevocabil dreptul de a administrare asupra imobilului teren în suprafață de 1.734 m.p. în referire la care a fost emisă anterior inclusiv Autorizația de construire nr. 201/08.02.2019, prejudiciu susceptibil de a se produce în continuare manifestându-se prin posibilitatea reală și efectivă ca reclamanta -prin revocarea dreptului de administrare- să se află  în imposibilitatea edificării construcției astfel cum a fost autorizată printr-un act administrativ asupra căruia planează aparente dubii, semnificative și substanțiale, de nelegalitate la acest moment procesual“.
 
Fragmentul face parte din Hotărârea 473/2022 a Tribunalului Constanța, decizie pronunțată în dosarul 632/118/2022, în care Arhiepiscopia Tomisului este reclamant, iar Consiliul Local Constanța este pârât.
 
La data de 30 martie 2022, completul CA6 al Secției de Contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Răzvan Ionuț Pricop, a decis să admită acțiunea Arhiepiscopiei.
 
În cererea de chemare în judecată, reprezentanții Arhiepiscopiei conduse de ÎPS Teodosie au solicitat suspendarea HCL 450/26.11.2021 până la pronunțarea instanței de fond.
 
„Reclamanta (nr., Arhiepiscopia Tomisului) a susţinut că dreptul de administrare constituit în beneficiul Arhiepiscopiei Tomisului asupra terenului în suprafaţă de 1734 mp nu este un drept real de administrare constituit în condiţiile art. 867 din Codul civil 2009 pentru a înceta în vreunul dintre modurile de încetare reglementate de art. 869 din Codul civil, ci este un drept transmis în condiţiile art. 4 din Decretul - Lege nr. 129/1990 şi care subzistă pe întreaga durată de existentă a lăcaşului de cult în vederea edificării căruia a fost pus la dispoziţia Arhiepiscopiei. Dreptul de administrare transmis Arhiepiscopiei Tomisului prin decizia nr. ###/22.06.1990 asupra terenului în suprafaţă de 6000 mp (în care se include suprafaţa de 1734 mp care formează obiect al actului administrativ atacat) a fost constituit pe întreaga durată de existentă a lăcaşului de cult în vederea edificării căruia a şi fost atribuit“, se arată în hotărârea instanței.
 
În continuare, Arhiepiscopia a arătat că „Municipiul Constanţa nu se poate prevala de dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 6000 mp în temeiul art. 35 al. 1 din Legea nr. 18/1991 (în forma sa iniţială), întrucât, la data intrării în vigoare a acestui act normativ, terenul în suprafaţă de 6000 mp nu se afla în administrarea sa, ci în administrarea Arhiepiscopiei Tomisului“.
 

„Dreptul conferit Arhiepiscopiei Tomisului ființează pe întreaga durata de existență a lăcașului de cult“
 
„Astfel, dreptul de administrare conferit Arhiepiscopiei Tomisului prin decizia nr. ###/22.06.1996 nu este dreptul de administrare reglementat de art. ### # ### din Codul civil şi, prin urmare, că acesta nu este supus încetării în modurile reglementate de art. 869 din Codul civil. Dreptul conferit Arhiepiscopiei Tomisului prin decizia arătată este cel reglementat de art. 4 din Decretul - Lege nr. 126/1990 şi, prin urmare, fiinţează pe întreaga durată de existență a lăcaşului de cult în vederea edificării căruia a fost transmis, neputând fi «revocat»“, au mai susținut clericii în proces.
 
În continuare, aceștia au arătat că „terenul în suprafaţă de 1734 mp ce a format obiect (material) al hotărârii a cărei suspendare se solicită face parte din terenul în suprafaţă de 6000 mp care a fost avut în vedere la întocmirea documentaţiilor tehnice care au stat la baza eliberării autorizaţiilor de construire nr. 2642/29.10.2001 pentru executarea lucrărilor de «construire catedrală arhiepiscopală Sfânta Treime, paraclist şi amenajare exterioară a accesului», nr. 108/23.01.2007 pentru executarea lucrărilor de «continuare lucrări autorizate cu nr. ######### (construire catedrala eroilor Sfânta Treime, executare picturi pe faţadele paraclistului)», nr. 1/03.01.2013 pentru «continuare lucrări aprobate cu AC nr. ######### construire catedrală arhiepiscopală Sfânta Treime, paraclist şi amenajare exterioară a accesului», nr. 201/08,02.2019 pentru «continuare lucrări aprobate cu AC nr. 1/3.01.2013 construire catedrala eroilor Sfânta Treime, paraclist şi amenajare exterioară a accesului»; drept urmare, punerea în executare a hotărârii Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 450/26.11.2021 ar avea drept consecinţă imediată necesitatea demarării unei noi proceduri de autorizare, prin obţinerea unui nou certificat de urbanism, a unor noi avize, prin întocmirea unei noi documentaţii tehnice, prin eliberarea unei noi autorizaţii de construire, ceea ce, în mod evident, ar genera costuri semnificative în patrimoniul Arhiepiscopiei Tomisului“.
 
„Terenul în suprafaţă de 1.734 mp (ce se include în suprafaţa de 6000 mp) serveşte accesului la imobilul autorizat potrivit celor mai sus arătate. Imobilul cu destinaţia de paraclis, precum şi amenajările exterioare ale accesului, lucrări autorizate potrivit autorizaţiilor de construire mai sus arătate, au fost finalizate încă din anul 2012, sens în care urmează a se avea în vedere procesul - verbal de recepţie parţială nr. 358/25.04.2012. Încă din anul 2012, imobilul cu destinaţia de paraclis serveşte uzului religios în beneficiul enoriaşilor (în acest imobil se oficiază slujbe religioase potrivit uzanţelor bisericii ortodoxe şi pentru toate evenimentele religioase). Astfel, a susţinut reclamantă, că punerea în executare a hotărârii Consiliului Local al municipiului Constanţa nr. 450/26.11.2021 ar avea drept consecinţă restrângerea accesului credincioşilor la acest locaş de cult şi, implicit, diminuarea veniturilor obţinute din prestarea serviciilor religioase. Este astfel evident că ducerea la îndeplinire a măsurii dispuse prin actul a cărei suspendare se solicită este de natură a crea prejudicii semnificative şi chiar ireparabile“, au mai spus reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Poziția Consiliului Local Constanța

 
În replică, avocații Consiliului Local Constanța au arătat „în esenţă, faptul că terenul în suprafață de 1734 mp ce face obiectul HCL ######## face parte din suprafața totală de 6000 mp și a fost transmis din administrarea Primăriei municipiului Constanța în administrarea Arhiepiscopiei Tomisului prin Decizia nr. ###/22.06.1990.  Scopul transmiterii a fost construirea unei biserici catedrale ”Sfânta Treime” închinată memoriei eroilor martiri ai României, în temeiul dispozițiilor art. 4 Decret lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu #### (greco-catolică) și art.7 din Decret lege nr. 8/1990 privind organizarea și funcționarea organelor locale ale administrației de stat“.
 
Aceștia au spus că „deși au trecut peste 30 de ani de la data emiterii deciziei mai sus indicate, nu s-a realizat ipoteza invocată de către reclamantă, respectiv, edificarea lăcașului de cult, ceea ce presupune finalizarea în mod efectiv a construcției cu respectarea etapelor prevăzute de Legea nr. 50/1991“.
 
„AC nr. 201/08.02.2019 s-a emis în scopul: Continuare lucrări aprobate cu AC nr. 1/03.01.2013 «Construire Catedrala Eroilor Sfânta Treime, Paraclist și amenajarea exterioară a accesului». Termenul de valabilitate al acesteia a încetat la împlinirea perioadei de 12 luni, fără să se fi finalizat construcția. Lucrările de edificare a accesului (în fapt parcarea) ce era proiectată pe suprafața de 1734 mp nu au fost efectuate, iar în prezent AC a pierdut termenul de valabilitate“, au mai spus reprezentanții Consiliului Local Constanța.
 
Ce a stabilit instanța
 
După deliberări, judecătorii Tribunalului Constanța au decis să admită acțiunea Arhiepiscopiei Tomisului.
 
În motivarea acestei decizii, instanța a arătat, printre altele, că „în prezenta cauză aplicând dispoziițiile normative la situația de fapt  expusă, examinând sumar actele și lucrările dosarului din perspectiva ansamblului de motive de nelegalitate invocate de reclamantă în referire la actul administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 450/26.11.2021 privind revocarea  dreptului de administrare  al Arhiepiscopiei Tomisului asupra imobilului-teren în suprafață de 1.734 m.p. situat în ########## #########, zona Casa de Cultură adoptată de Consiliul Local al Municipiului Constanța, fără a fi posibilă antamarea fondului chestiunilor litigioase care se circumscriu legalității actului administrativ în această etapă a procedurii, instanţa  constată  că sunt realizate în mod cumulativ  condițiile legale imperative constând în existența unui caz bine justificat  (pentru considerentele anterior expuse) şi a unei pagube iminente, condiţii care astfel realizate fundamenteză  măsura suspendării în modalitatea solicitată de reclamantă“.
 
„În acest context în referire la existenţa unei îndoieli rezonabile asupra legalităţii actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 450/26.11.2021 privind revocarea  dreptului de administrare  al Arhiepiscopiei Tomisului asupra imobilului-teren în suprafață de 1.734 m.p. situat în ########## #########, zona Casa de Cultură adoptată de Consiliul Local al Municipiului Constanța şi la indiciile rezonabile care o atestă, Tribunalul reţine în mod determinant că aceasta este fundamentată pentru considerentele care urmează“, au mai spus judecătorii.
 
Instanța a mai arătat că „aplicând  în prezenta cauză considerentele expuse  Tribunalul reţine că  iminența prejudiciului față de  reclamantă rezultă din chiar materialitatea faptelor şi din cauzalitatea derivată din emiterea actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 450/26.11.2021 prin care se  revocă cu caracter  irevocabil dreptul de a administrare asupra imobilului teren în suprafață de 1.734 m.p. în referire la care a fost emisă  anterior inclusiv Autorizația de construire nr. 201/08.02.2019, prejudiciu susceptibil de a se produce în continuare manifestându-se prin posibilitatea reală și efectivă ca reclamanta -prin revocarea dreptului de administrare- să se află  în imposibilitatea edificării construcției astfel cum a fost autorizată printr-un act administrativ asupra căruia planează  aparente dubii, semnificative și substanțiale, de nelegalitate la  acest moment procesual“.
 
„Faţă de ansamblul considerentelor expuse Tribunalul va  admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă şi va dispune suspendarea executării actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 450/26.11.2021 privind revocarea  dreptului de administrare  al Arhiepiscopiei Tomisului asupra imobilului-teren în suprafață de 1.734 m.p. situat în ########## #########, zona Casa de Cultură adoptată de Consiliul Local al Municipiului Constanța, până la pronunţarea instanţei de fond“, se mai arată în decizia instanței.
 
Acum, Consiliul Local Constanța are la dispoziție cinci zile de la comunicarea deciziei motivate pentru a declara recurs, în acest caz dosarul urmând să fie analizat și de Curtea de Apel Constanța.
 
Sursa motivare: Portalul Jurisprudenței Naționale - rejust.ro - Hotărârea 473/2022
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Consiliul Local Constanța, obligat să achite aproape 3.000 de lei Arhiepiscopiei Tomisului!
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii