Cum s-a judecat Light Systems cu Primarul Municipiului Constanța, pentru Vila Regală din Mamaia – „Club Castel“. Cine a pierdut și de ce
Cum s-a judecat Light Systems cu Primarul Municipiului Constanța, pentru Vila Regală din Mamaia – „Club Castel“.
10 Jun, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
3743
Marime text
- Light Systems SRL l-a dat în judecată Primarul Municipiului Constanța – Direcția Poliția Locală.
- Firma fusese amendată cu 4.000 de lei pentru neefectuarea lucrărilor de conservare la Vila Regală, al cărei proprietar este.
- Două instanțe, Judecătoria și Tribunalul, au respins acțiunea Light Systems.
Foarte interesant, tot judecătorii Tribunalului au fost cei care, la începutul acestui an, au tranșat un alt litigiu pe tema Vilei Regale din Mamaia, monument istoric, în care Light Systems SRL l-a dat în judecată pe Primarul Municipiului Constanța. Dosarul respectiv, soluționat în luna ianuarie anul acesta, reprezenta de fapt apelul declarat de firma ce deține în prezent dreptul de proprietate asupra Vilei Regale împotriva unei alte decizii, a Judecătoriei Constanța.
Astfel, cauza fusese înregistrată inițial, în anul 2018, pe rolul Secției Civile a Judecătoriei Constanța, sub numărul 12805/212/2018. Părți în proces erau Light Systems SRL, în calitate de petent și, respectiv, Primarul Municipiului Constanța – Direcția Poliția Locală, în calitate de intimat.
Amenda - 4.000 de lei
Concret, plângerea Light Systems viza o amendă pe care firma o primise de la Poliția Locală Constanța pentru Vila Regală.
Potrivit datelor cuprinse în Sentința civilă nr. 13528/2018 a Judecătoriei Constanța, reconfirmată la începutul acestui an de judecătorii Tribunalului, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 4.000 de lei de către Poliția Locală. Motivul sancționării, conform sursei citate, era reprezentat de faptul că societatea, în calitate de proprietar al monumentului istoric Palatul Regal – Castel Regina Maria, a încălcat obligațiile privind întreținerea și exploatarea acestora, a anexelor și împrejmuirii prin neefectuarea lucrărilor de conservare.
Total nemulțumită de amenda primită, firma a atacat-o la Judecătorie, unde a solicitat, potrivit Jurindex, anularea acesteia.
„În motivarea plângerii, petenta (nr., Light Systems) a susținut că fapta contravențională imputată nu este dovedită, procesul verbal de contravenție nu face dovada prin el însuși, fiind doar un cat prin care o persoană este acuzată de săvârșirea unei contravenții“, potrivit www.rolii.ro.
„Petenta se face vinovată“
În urma analizării actelor depuse la instanță, magistrații Judecătoriei Constanța au ajuns la concluzia că afaceriștii nu ar avea dreptate, așa că, pe cale de consecință, au respins plângerea.
„Din probele administrate în cauză“, au arătat judecătorii, „instanța constată că petenta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic“.
Mai mult, „instanța reține astfel, că petenta se face vinovată de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa“. În acest sens, judecătorii au adăugat că „fapta petentei putea avea cosecințe grave pentru intergitatea corporală a trecătorilor“.
Nici decizia Judecătoriei Constanța nu i-a mulțumit pe afaceriștii de la Light Systems, astfel că au atacat-o în apel, iar acesta s-a judecat la Tribunal, în luna ianuarie. Totuși, magistrații instanței de apel au fost de aceeași părere cu cei ai Judecătoriei Constanța și au respins apelul, ca nefondat.
În Hotărârea nr. 48/2020 a Tribunalului se arată că „din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, tribunalul apreciază că petenta nu a reușit să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută de agentul constatator“.
În aceste condiții, cazul a fost închis definitiv, iar sancțiunea aplicată pentru neefectuarea lucrărilor de conservare.
Citește și:
„Noi, ca minister, ne-am făcut datoria“:
Ministerul Culturii versus Light System. Miza, Vila Regală din Mamaia. Ziua „Z“ - 17 iunie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii