Cumpărări directe Constanța Delos Tehnotur SRL, compania care a schimbat gardul BCCO Constanța, repară cu 55.000 de euro acoperișul clădirii administrative a Muzeului de Artă (DOCUMENT)
Cumpărări directe Constanța: Delos Tehnotur SRL, compania care a schimbat gardul BCCO Constanța, repară cu
07 Aug, 2024 14:48
ZIUA de Constanta
532
Marime text
- Delos Tehnotur SRL este deținută și administrată de Adrian Răileanu.
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se precizează că valoarea totală a contractului este de 274.444,06 lei fără TVA (peste 55.000 de euro, la cursul curent).
Denumirea achiziției este „Lucrări de reparații“ și în descriere se precizează că acest contract presupune „lucrări de reparații la acoperișul aferent clădirii administrației Muzeului de Artă Constanța conform ofertei nr. 993/04.07.2024“.
Despre Delos Tehnotur SRL
În luna martie 2024, Delos Tehnotur SRL a semnat tot prin cumpărare directă și contractul vizând reparațiile la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“ Constanța (detalii aici).
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 7 august 2024, Delos Tehnotur SRL a fost înființată în 2017, are sediul social în Constanța, pe strada Cumpenei și se ocupă în principal de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Asociat unic și administrator figurează Adrian Răileanu.
Conform termene.ro, Delos Tehnotur SRL figurează cu 91 de achiziții directe (Muzeul de Artă Constanța, CSEI Maria Montessori, Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare“ printre autoritățile contractante) și un contract public (Ministerul Apărării – UM 02192).
În 2023, Delos Tehnotur SRL a declarat șapte angajați, profit peste 615.000 de lei și cifra de afaceri peste 2,21 de milioane de lei.
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP și preluat pe licitatiapublica.ro
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Iată cine a schimbat gardul BCCO Constanța și cine reabilitează Posturile de Poliție din Lipnița, Independența și Ostrov! (DOCUMENTE+FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii