Curtea de Apel a decis daune morale de mii de euro pentru un polițist din Constanța (MINUTA)
Curtea de Apel a decis daune morale de mii de euro pentru un polițist din Constanța (MINUTA)
03 Apr, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
937
Marime text
- În dosar, polițistul a dat statul în judecată pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare comise în cazul său și a solicitat daune morale de 50.000 de euro, dar Tribunalul a decis acordarea doar a 4.000 de euro.
Astfel, Curtea a menținut prima decizie a Tribunalului Constanța, în baza căreia polițistul urmează să primească daune morale de 4.000 de euro.
În dosar, polițistul a dat statul în judecată pentru repararea prejudiciilor cauzate de erorile judiciare comise în cazul său și a solicitat daune morale de 50.000 de euro, dar Tribunalul a decis acordarea doar a 4.000 de euro.
La rândul său, și Statul Român atacase decizia Tribunalului de acordare a daunelor.
Totuși, Curtea de Apel a respins ca nefondate apelurile și a menținut prima decizie.
Iată minuta deciziei pronunțate astăzi, 3 aprilie 2024, în dosarul 354/118/2023 a Curții:
„Respinge apelul formulat de către apelantul reclamant Bustiuc Iuliu Cosmin în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr.3573/08.12.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. 354/118/*2023, ca nefondat.
Respinge apelul formulat de către apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor în contradictoriu cu intimatul Bustiuc Iuliu Cosmin împotriva sentinţei civile nr.3573/08.12.2023 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul civil nr. 354/118/*2023, ca nefondat.
Definitivă“
Conform datelor noastre, la Curtea de Apel, dosarul s-a aflat în atenția completului format din magistrații Crina Mihaela Popescu și Mihaela Cristina Mocanu (vicepreședintele Curții), din cadrul Secției I Civile a instanței.
De asemenea, la Tribunal, dosarul s-a aflat, potrivit datelor noastre, în atenția completului prezidat de magistratul Monica Vieru, din cadrul Secției I Civile a instanței.
Pentru ce au fost ceruți banii
Conform celor consemnate în Hotărârea 3573/2023, polițistul solicită în instanță de la Statul Român „50.000 euro, reprezentând daune morale suferite în urma reţinerii şi arestării nelegale, precum şi a îngrădirii dreptului la libera circulaţie, în cadrul dosarului în care a fost cercetat“.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, Iuliu Cosmin Buștiuc s-a aflat printre polițiștii vizați de ancheta penală care a zguduit sistemul polițienesc în 2016.
Dosarul penal a fost trimis în instanță cu un număr de 39 de inculpați, printre care se numărau polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, Garda de Coastă, Secția 5 Poliție din Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, dar și din Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța.
În rechizitoriul prin care se anunța trimiterea în judecată a polițiștilor, procurorii îi acuzau pe polițiști că ar fi sprijinit mai multe persoane care furau diverse produse din trenurile aflate în Portul Constanţa.
În martie 2022, însă, Tribunalul Constanța a admis cererile și excepțiile invocate în cauză de polițiștii acuzați, care vizau incompatibilitatea procurorului care a instrumentat dosarul de urmărire penală și a întocmit rechizitoriul în cauză.
În plus, au fost admise și cererile și excepțiile care vizau interceptările efectuate de Serviciul Român de Informații.
Pe cale de consecință, instanța a constatat nulitatea tuturor actelor de urmărire penală efectuate în cauză începând cu data de 11.01.2012, a tuturor mijloacelor de probă rezultate din interceptările efectuate de Serviciul Român de Informaţii, inclusiv anterior datei de 11.01.2012, precum şi a rechizitoriului prin care a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară în prezenta cauză.
Decizia Tribunalului a fost menținută de Curtea de Apel Constanța prin respingerea contestației procurorilor.
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Concurs Inspecția Judiciară
Aproape 50 de procurori s-au înscris pe 10 posturi vacante la Direcția de inspecție pentru procurori din cadrul IJ! Niciunul din Constanța (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii