Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:07 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel, anunţ important. Este vizată hotărârea Consiliului Local Constanţa privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2018

ro

25 Sep, 2019 00:00 1927 Marime text

Procesul pentru taxele locale stabilite pentru anul 2018 se va relua la Curtea de Apel Constanţa. Judecătorii acestei instanţe au stabilit deja primul termen în recurs, urmând ca părţile să fie citate pentru data de 12 decembrie.
 
Demersul în instanţă a fost demarat după ce un agent economic ce îşi desfăşoară activitatea în timpul sezonului estival în staţiunea Mamaia a reclamat faptul că autorităţile locale i-au mărit taxa pentru avizul programului de funcţionare.
După cum s-a arătat în ediţiile anterioare ale cotidianului ZIUA de Constanţa, omul a dat în judecată Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi, respectiv, pe Primarul Municipiului Constanţa şi le-a cerut judecătorilor anularea parţială a Hotărârii de consiliu local nr. 416/2017, cu privire la art. 1 lit.h – art.2 alin.2 din Anexa nr.8.
 
În concret, omul a arătat în cererea de judecată faptul că deţine un punct de lucru în staţiunea Mamaia, unde desfăşoară o activitate economică legată de comercializarea produselor alimentare băuturi şi tutun.
 
Astfel, pentru a îşi putea desfăşura activitatea a primit un aviz program de funcţionare din partea Primăriei Constanţa, pentru care s-a perceput o taxă de 80 de lei, în anul 2016 şi, respectiv, tot 80 de lei pentru anul 2017.
 
În anul 2018, însă, a susţinut reclamantul, conform www.rolii.ro, taxa pentru eliberarea avizului de funcţionare a fost majorată la suma de 8.720 de lei, „taxă ce a fost stabilită prin art.2 alin. 2 din Anexa nr. 8 a HCLM nr. 416/2017“.
 
În aceste condiţii, a apreciat omul, ar fi fost modificată „în mod catastrofal taxa percepută de administraţie pentru emiterea unui aviz anual pentru programul de funcţionare al anumitor comercianţi ce desfăşoară activitate în (...) Mamaia“. De asemenea, în cererea de chemare în judecată a mai arătat că „stabilirea unei taxe de 8.000 de lei în sarcina anumitor comercianţi (cei care activează pe CAEN 4711 şi grupa 472) pentru acelaşi gen de «viză de aviz» care «costă» în celelalte cazuri numai 100 de lei este profund inechitabilă şi nejustificată“, potrivit www.rolii.ro.
 
La rândul lor, Primarul Municipiului Constanţa şi Consiliul Local al Municipiului Constanţa le-au solicitat judecătorilor respingerea acţiunii, pe care au apreciat-o ca neîntemeiată, invocând, de asemenea, şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cazul primăriei, hotărârea atacată fiind emisă de CLC.

 
După ce au analizat actele depuse la dosarul cauzei şi oportunitatea acestora, magistraţii Tribunalului Constanţa au admis acţiunea promovată de reclamant şi au decis anularea parţială a hotărârii atacate, astfel cum se solicitase.
 
Împotriva acestei decizii a tribunalului a fost declarat recurs de către Consiliul Local Constanţa. Procesul se va relua la Curtea de Apel, unde judecătorii au stabilit recent primul termen, urmând ca discuţiile asupra hotărârii contestate să se reia pe data de 12 decembrie.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii