Curtea de Apel București a dispus amânarea în dosarul lui Mario Iorgulescu
Curtea de Apel București a dispus amânarea în dosarul lui Mario Iorgulescu
21 Oct, 2024 16:48
ZIUA de Constanta
583
Marime text
După ce Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație formulat în iunie 2024 de Mario Iorgulescu față de sentința definitivă de 13 ani și 8 luni de închisoare, Curtea de Apel București dispus rejudecarea apelului în această speță.
La termenul de astăzi, 21.10.2024, magistrații au amânat cauza, stabilind termenul de pronunțare la începutul lunii noiembrie, urmând ca pe fond să fie stabilit termenul pe 8.11.2024.
MINUTA
Soluția pe scurt: Stabileşte termen de pronunţare asupra cererii de efectuare a expertizei medico-legale a inculpatului, asupra probelor solicitate şi asupra cererii de revocare a măsurii preventive dispuse faţă de inculpat formulate de apărătorul ales al inculpatului la data de 05.11.2024. Pe fondul cauzei,acordă termen la data de 08.11.2024.
Document: Încheiere de şedinţă 21.10.2024
Potrivit portalului instanțelor de judecată, ultimul termen din dosarul cu numărul unic 20691/3/2020* a fost stabilit pe data de 06.12.2024.
Conform magistraților, inculpatul este acuzat că, la data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să se deplaseze din sat (...) spre Clubul Nuba din Parcul Herăstrău, unde se afla fosta sa prietenă care refuzase să plece acasă la insistențele lui.
Oamenii legii mai arată că inculpatul a condus autoturismul marca Aston Martin, model DBS, cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, „pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h într-o intersecție, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă o putere de aproximativ 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens și intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu un alt autoturism, condus de victima (...), care a decedat pe loc în urma leziunilor suferite“, potrivit datelor oficiale.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Dosarul lui Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, se va rejudeca! MINUTĂ
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii