Curtea de Apel Constanța deschide azi, din nou, dosarul Regulamentului din Peninsula Constanța
Curtea de Apel Constanța deschide azi, din nou, dosarul Regulamentului din Peninsula Constanța
11 Apr, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1571
Marime text
- Regulamentul este în prezent suspendat, tot în urma unei decizii a Tribunalului Constanța, luată însă într-un alt dosar, deschis de mai mulți rezidenți din Peninsulă.
- Astăzi, de la ora 11, Curtea va deschide dosarul 7946/118/2021*, litigiu inițiat societățile comerciale Gambino & Lyra SRL, Viperoom Express și Viperoom Pub SRL, reprezentate de avocat Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța.
Noi discuții legate de Regulamentul din Zona Peninsulară Constanța se vor purta în această dimineață, la Curtea de Apel Constanța.
Magistrații instanței de recurs vor analiza cererea unor agenți economici din zonă de a se suspenda regulamentul, cerere respinsă în primă instanță de Tribunalul Constanța.
Pentru a contexutaliza, precizăm că regulamentul este în prezent suspendat, tot în urma unei decizii a Tribunalului Constanța, luată însă într-un alt dosar, deschis de mai mulți rezidenți din Peninsulă.
Astăzi, de la ora 11, Curtea va deschide dosarul 7946/118/2021*, litigiu inițiat societățile comerciale Gambino & Lyra SRL, Viperoom Express și Viperoom Pub SRL, reprezentate de avocat Mirela Doicescu, din cadrul Baroului Constanța.
Cazul 7946/118/2021 se află pe rolul Curții de Apel Constanța, în urma recursului declarat de societățile care au cerut suspendarea regulamentului.
Dosarul este în atenția completului C2 Recurs al Secției de contencios administrativ și fiscal, format din magistrații Carmen Duță, Livia Augustina Nistor și Marilena Mircioi.
Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța va fi definitivă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Proces pentru un zgârie-nori la Poarta 2, în Constanța! Se va depune documentația la instanță
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii