Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai! „Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Mangalia“
Curtea de Apel Constanța, motivare importantă în cazul tragediei de la 2 Mai!: „Nu rezultă suspiciuni care
25 Apr, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
3337
Marime text
- Consiliul Superior al Magistraturii, Secția pentru Judecători în materie disciplinară, a respins miercuri, 24 aprilie 2024, solicitarea Inspecției Judiciare de suspendare a magistratului Ioana Ancuța Popoviciu, judecătorul cazului de la 2 Mai!
- Ulterior pronunțării soluției, reprezentanții Consiliul Superior al Magistraturii au transmis un comunicat de presă în care au explicat că suspendarea unui judecător într-o astfel de procedură poate fi dispusă numai în două condiții stabilite clar prin lege.
Curtea de Apel Constanța a motivat decizia prin care s-a respins cererea procurorilor din Mangalia privind strămutarea dosarului în care Pascu Matei Vlad, din București, este acuzat de proceducerea accidentului de la 2 Mai, județul Constanța, soldat cu decesul a doi tineri și rănirea altor trei!
Cazul a fost soluționat de Ștefania Pârlogea, judecător în Curtea de Apel Constanța, care a respins acțiunea procurorilor din Mangalia, ca neîntemeiată.
În motivarea deciziei, Ștefania Pârlogea arată, printre altele, că „simpla susţinere că Judecătoria Mangalia nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare“ și că „nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare presupunerea că mass-media ar putea influența cursul procesului, reținând, totodată, că opiniile părții asupra modului în care un complet de judecată ar putea judeca raportat la împrejurările cauzei, nu pot conduce, prin ele însele, la concluzia că partea nu ar beneficia de o instanţă imparţială“.
În ceea privește aspectele legate de conduita mass-media la adresa magistraţilor, limbajul folosit în cuprinsul articolelor publicate în mediul online de presa locală, eventualele prejudicii de imagine, Curtea de Apel Constanța a învederat că acestea nu pot face obiectul analizei, fiind chestiuni care excedează obiectului cauzei
În continuare, redăm câteva aspecte din motivarea deciziei Curții de Apel Constanța:
Strămutarea, un remediu procesual
„Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepţional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competenţa unei instanţe şi dată spre soluţionare unei alte instanţe din aceeaşi categorie şi de acelaşi grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate şi imparţialitate a tuturor judecătorilor ce o compun“.
„Trecerea unei cauze de la instanța sesizată la o altă instanță egală în grad, reprezintă o măsură menită să asigure buna desfășurare a procesului, în situația în care nu există garanții de imparțialitate cu referire la judecarea cauzei, în privința niciunuia dintre judecătorii instanței sesizate. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar mai ales din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorilor, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea acestora şi justifică temerea celui interesat“, potrivit motivării.
„Presiunea mass-media și impactul social în mediul online cu privire la judecătorul fondului“
„În speță, parchetul şi-a întemeiat prezenta cerere, în esență, pe presiunea mass-media și impactul social pe care articolele publicate în mediul online cu privire la judecătorul fondului și conduita imputată acestuia de către una dintre părţile din prezenta cauză le au asupra garanției la un proces echitabil, context în care a apreciat că întreaga instanţă nu poate fi imparțială“, se mai arată în motivare.
„Proces echitabil la Judecătoria Mangalia“
„În urma analizării aspectelor invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia drept temeiuri ale cererii de strămutare a dosarului, nu pot fi reținute elemente de natură să conducă la existența vreunei îndoieli asupra imparțialității şi obiectivității judecătorului învestit cu soluționarea cauzei sau la concluzia că la nivelul Judecătoriei Mangalia nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil. Evaluând, aceste ultime susţineri Curtea notează că suspiciunea rezonabilă care ar justifica strămutarea unei cauze se fundamentează pe atitudini şi comportamente ale judecătorilor unei instanţe care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate, reflex al influenţei exercitate de împrejurările cauzei, de calitatea părţilor şi de climatul în care se desfăşoară procesul penal“, conform motivării.
Curtea de Apel Constanța arată că „pentru a justifica, însă, admiterea cererii de strămutare, astfel de conduite trebuie să rezulte din date obiective verificabile, care să permită, în mod rezonabil, decelarea măsurii în care ele sunt rezultatul anumitor împrejurări ale cauzei“.
„Simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă“
„Ca urmare, simpla părere sau supoziţie, chiar dacă este susţinută de bună-credinţă, nu poate fi confundată cu suspiciunea rezonabilă, aceasta din urmă trebuind să se bazeze pe fapte sau împrejurări de natură a convinge un observator obiectiv şi imparţial că imparţialitatea judecătorilor unei instanţe este afectată. Astfel, Curtea constată că susținerea privind existenţa unei suspiciuni rezonabile, în sensul că, s-ar putea crea impresia că imparţialitatea judecătorilor a fi afectată prin mediatizarea ridicată a cauzei, ori din pricina prezentării în mass-media a opiniei unor părţi cu privire la modul în care apreciază că se derulează procedura cauză nu pot constitui, prin ele însele, un motiv temeinic de strămutare, afirmaţiile uneia dintre părți, reflectând, în esență, subiectivitatea părții raportat la împrejurările pe care le evocă“, potrivit motivării.
În absența unor elemente concrete, susținerile nu generează, în mod automat, concluzia unei conduite subiective a magistraților învestiţi cu soluţionarea cauzei și, implicit, concluzia afectării imparțialității judecătorilor din cadrul Judecătoriei Mangalia, se mai arată în decizie.
„Nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare presupunerea că mass-media ar putea influența cursul procesului“
„Totodată, Curtea apreciază că nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare presupunerea că mass-media ar putea influența cursul procesului, reținând, totodată, că opiniile părții asupra modului în care un complet de judecată ar putea judeca raportat la împrejurările cauzei, nu pot conduce, prin ele însele, la concluzia că partea nu ar beneficia de o instanţă imparţială. În ceea privește aspectele legate de conduita mass-media la adresa magistraţilor, limbajul folosit în cuprinsul articolelor publicate în mediul online de presa locală, eventualele prejudicii de imagine, Curtea învederează că acestea nu pot face obiectul analizei, fiind chestiuni care excedează obiectului cauzei“, după cum se arată în motivare.
Cererea de recuzare, respinsă
„Procedând, în continuare, la evaluarea celorlalte motive ale cererii de strămutare, Curtea constată că suspiciunile exprimate– temei determinant al cererii de strămutare – se raportează, în mod concret, exclusiv la unul dintre judecătorii Judecătoriei Mangalia-judecătorul învestit cu soluţionarea fondului cauzei a cărei strămutare se cere. Or, suspiciunea de parţialitate limitată la persoana unui singur judecător poate fi supusă evaluării judiciare, în procesul penal, exclusiv prin recurgerea la mijlocul procesual reglementat explicit de art. 67 Cod de procedură penală (nr. recuzarea) (de care, de altfel, s-a și uzat, cererea fiind respinsă ca nefondată, în cadrul dosarului asociat cu indicativul A9). Astfel de suspiciuni nu pot fundamenta însă, în mod pertinent, strămutarea judecării cauzei, deoarece împrejurările la care face referire art. 71 Cod de procedură penală sunt distincte de cele care constituie motiv de abţinere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba, în principiu, despre atitudini sau comportamente ale mai multor magistraţi, care nu pot fi încadrate strict în niciunul dintre cazurile de recuzare, dar care vădesc existenţa unei lipse de obiectivitate şi imparţialitate a întregii instanţe, reflex al influenţei exercitate de climatul în care se desfăşoară procesul penal“, conform motivării.
„Suspiciunile exprimate faţă de imparţialitatea doamnei judecător în actuala procedură nu legitimează demersul ulterior la instrumentul juridic al strămutării“
„Împrejurarea că, în cadrul legal riguros stabilit prin dispoziţiile sus-menționate ale Codului de procedură penală, suspiciunile exprimate faţă de imparţialitatea doamnei judecător în actuala procedură, nu legitimează demersul ulterior la instrumentul juridic al strămutării, pentru a le repune în discuţie“.
„Nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Judecătoria Mangalia“
Concluzionând, Curtea a constatat că „nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea şi obiectivitatea judecătorilor de la Judecătoria Mangalia, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, prezenta cerere de strămutare nefiind justificată“.
„Pentru considerentele prezentate, în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, simpla susţinere că Judecătoria Mangalia nu ar putea da dovadă de obiectivitate şi imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare“, se mai arată în motivarea Curții de Apel Constanța.
Pentru aceste motive, în numele legii, Curtea de Apel Constanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de strămutare formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa motivare - Hotarâre nr. 46/2024 din 03.04.2024 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – rejust.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Avocatul Cuculis – „Ar mai exista o singură variantă prin care judecătoarea să nu participe în cazul în 2 Mai“ (VIDEO)
Motivare CSM
Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii