Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanța, termen nou în dosarul lui Cristian Radu, primarul din Mangalia! (DOCUMENT)

ro

17 Jan, 2024 17:00 1742 Marime text
 
 
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție
 
21 februarie 2024! Acesta este noul termen stabilit miercuri, 17 ianuarie 2024, de Curtea de Apel Constanța în dosarul în care Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, județul Constanța, a fost trimis în judecată, de procurorii DNA Constanța, alături de alte persoane, printre acestea aflându-se Grimberg Andrei Costin, avocat în cadrul Baroului București, după cum se arată și pe portalul instanțelor de judecată.
 
Cauza a fost amânată pentru luna viitoare faţă de lipsa unui apărător ales, respectiv avocat Rusu Adrian.
 
Dosarul se află în atenția completului de judecată prezidat, potrivit datelor noastre de Andreea Ianca, judecător în cadrul Curții de Apel Constanța.
 
Andreea Ianca face parte - potrivit datelor noastre – și din completul de judecată care analizează apelul dosarului în care Robert Șerban, primarul orașului Eforie, din județul Constanța, a fost achitat în primă instanță, de Judecătoria Constanța.
 
Robert Șerban, primarul din Eforie, achitat în primă instanță! Dosarul, în apel, amânat pentru luna martie 2024 (DOCUMENTE)
 
Revenind la dosarul lui Cristian Radu, primar al municipiului Mangalia, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Tot în acest dosar, pe lângă Cristian Radu, au mai fost trimiși în judecată, conform DNA, următorii:

 

Boiţă Petrina, la data faptelor secretar al municipiului Mangalia, județul Constanța, Dumitrana Romulus, la data faptelor administrator public al municipiului Mangalia, județul Constanța și persoană delegată cu atribuţii de primar, Călin Didi George, la data faptelor director în cadrul Direcţiei juridice şi de administraţie publică locală şi ulterior director în cadrul Direcţiei de achiziţii publice şi programe de dezvoltare din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Vlădescu Daniel, la data faptelor șef al Serviciului Juridic din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Fotin Diana-Ionela, la data faptelor Director al Direcţiei de Management Fiscal şi Control din cadrul primăriei municipiului Mangalia, județul Constanța, Negru Maria, la data faptelor funcționar în cadrul Compartimentului Control Financiar Preventiv Propriu al Primăriei Municipiului Mangalia, avocat în cadrul Baroului București (nr. Grimberg Andrei Costin, potrivit portal instanțe de judecată), toți pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

„În perioada octombrie 2014 – decembrie 2017, inculpatul Radu Cristian, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea dispozițiilor legale, ar fi încheiat cu o societate de avocatură, reprezentată de inculpatul avocat în cadrul Baroului București, trimis în judecată în prezenta cauză, un număr de 95 de contracte având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea primăriei municipiului Mangalia în dosarele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi altor organe judiciare sau jurisdicționale. Este de precizat faptul că o parte dintre acestea ar fi fost încheiate în condițiile în care, la nivelul primăriei Municipiului Mangalia, existau deja contracte de asistenţă juridică încheiate cu o altă societate de avocatură, în care ar fi fost prevăzute onorarii și de peste 200 de ori mai mici față de cele stabilite în noile contracte. În contextul menționat mai sus, primarul Radu Cristian ar fi beneficiat de ajutorul celorlalți șase inculpați, funcționari publici, care ar fi întocmit și semnat diverse acte (referate de necesitate, caiete de sarcini etc.), ce ar fi stat la baza organizării unor proceduri formale de achiziție a serviciilor judiciare menționate mai sus. Ca urmare a demersurilor menționate mai sus, primăria municipiului Mangalia a fost prejudiciată cu suma totală de 13.675.922 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Primăria municipiului Mangalia a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Constanţa cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză“, potrivit DNA. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
 Oricare va fi decizia Curții de Apel Constanța, aceasta va putea fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

 
Rechizitoriul poate fi citit integral accesând secțiunea Documente.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Nava GSP King, sub pavilion Panama, reținută de Tribunalul Constanța în Portul Midia! (DOCUMENT)

Valentin Vrabie, fostul primar din Medgidia, primă victorie la Curtea Supremă! S-a admis în principiu cererea prin care solicită rejudecarea dosarului penal


 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii