Curtea de Conturi - 100 de sesizări către organele de urmărire penală. Care este situația la Constanta și Tulcea
Curtea de Conturi - 100 de sesizări către organele de urmărire penală. Care este situația la Constanta și
06 Apr, 2022 15:14
ZIUA de Constanta
2244
Marime text
În anul 2021, Curtea de Conturi a formulat 100 de sesizări către organele de urmărire penală, la propunerea departamentelor și a camerelor de conturi. Dintre acestea, 60 de sesizări au fost formulate în baza art. 64 (nerecuperarea prejudiciilor ca urmare a nedispunerii și a neurmăririi de către conducerea entității a măsurilor transmise de Curtea de Conturi) și 40 de sesizări, în temeiul art. 33 alin. (4) (existența unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit situației sesizărilor penale adresate organelor de urmărire penală de către Curtea de Conturi în anul 2021, Camera de Conturi a județului Constanța a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, după un control la comuna Cuza Vodă, în cauză fiind constatat un presupus prejudiciu de 35.682 de lei.
Apoi, Camera de Conturi Tulcea a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, după un control la comuna Mihail Kogălniceanu, pentru un presupus prejudiciu de 2.113.508 lei.
Mai departe, Camera de Conturi Constanța au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia după un control la SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL, pentru 99.741 lei.
Tot potrivit datelor oficiale, Camera de Conturi Tulcea a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea, după un control la UATC Măcin, pentru 57.524 de lei.
În final, Camera de Conturi Constanța a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, după un control la UATC Cogealac, prejudiciul estimat fiind de 567.274 lei.
Potrivit Confidas.ro, Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL are sediul în Mangalia, strada Intrarea Portului și se ocupă de „Administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract“.
Asociații SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL sunt Consiliul Local al Municipiului Mangalia, cu 60 % din capital, Camera de Comerț și Industrie a României, cu 20 % din capital, și Romexpo SA, cu 20 % din capital.
Ca director figurează Ioan Ungurean.
Date financiare
2020
Cifra de afaceri: 260.099 lei
Cheltuieli: 251.346 lei
Profit net: 8.753 lei
Angajați: 1
2019
Cifra de afaceri: 221.468 lei
Cheltuieli 361.568 lei
Profit net: -140.100 lei
Angajați: 1
Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la oficialii SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL, însă demersul nostru nu a fost posibil. Și asta pentru că la numărul de telefon pus la dispoziție de Confidas.ro nu a răspuns nimeni.
Ulterior, am solicitat un punct de vedere de la SC Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL și prin intermediul unei solicitări scrie.
În cazul în care oficialii Administrarea Parcului Industrial Mangalia SRL vor dori totuşi să transmită un punct de vedere cu privire la dosar, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii