Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea
Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea
11 May, 2023 15:25
ZIUA de Constanta
1959
Marime text
Judecătorii de la Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a României erau așteptați să se pronunțe azi în apelul dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009, cauză în care Elena Gabriela Udrea, fost consilier prezidențial, șef al Cancelariei Prezidențiale, deputat, ministru al turismului și fost ministru al dezvoltării regionale și turismului, a fost condamnată în primă instanță la opt ani de închisoare.
Curtea Supremă a amânat pronunțarea pentru data de 08 iunie 2023.
Ioana Băsescu, fiica lui Traian Băsescu, a luat in prima instanta cinci ani de închisoare.
Ioan Silviu Wagner, fostul director al Oil Teminal, - trei ani de închisoare cu suspendare, la prima instanță. În privința lui Ioan Silviu Wagner, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de cinci ani. Magistrații au stabilit ca pe durata termenului de încercare fostul director Oil Teminal să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune Constanţa conform programului stabilit de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului (...) privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
De asemenea, Curtea de Apel București a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Oil Terminal SA şi i-a obligat în solidar pe inculpații Silviu Ioan Wagner și Ioana Băsescu la plata sumei de 119.000 lei către aceasta“.
În continuare, Victor Tarhon, fostul președinte al CJC, în prezent vicepreședinte al CJ Tulcea, - patru ani de închisoare, la prima instanta
Dan – Cătălin Andronic, om de afaceri și consultant politic sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - mărturie mincinoasă; - favorizarea făptuitorului, a fost achitat.
Francesco Giovanni – Mario, om de afaceri, acuzat în acest dosar de evaziune fiscală, spălare de bani (2 fapte), a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției, el primind un an și șase luni de închisoare cu suspendare.
Dosarul se află în atenția completului alcătuit din magistrații: Rodica Cosma, Anca Mădălina Alexandrescu și Laura Mihaela Soane, de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii