Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:27 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

ro

01 Apr, 2024 17:00 862 Marime text
 
 
  • Curtea de Apel Constanța a menținut, prin respingerea apelurilor declarate, decizia Judecătoriei Constanța, care a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Gigi Christian Chiru, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 cod penal, prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
 
 
Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au finalizat cercetarea specifică în dosarul în care fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, încearcă, printr-o acțiune extraordinară, rejudecarea dosarului în care a fost acuzat de ucidere din culpă.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, Curtea Supremă se va pronunța la data de 11 aprilie 2024.
 
Amintim că la data de 17 august 2023, Curtea de Apel Constanța a menținut, prin respingerea apelurilor declarate, decizia Judecătoriei Constanța, din 19 octombrie 2022, care a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Gigi Christian Chiru, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 cod penal, prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
 
Tot în acest dosar, și față de Cristian Valentin Smădu, acuzat tot de ucidere din culpă, instanța a încetat procesul penal, prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
 
Conform datelor oficiale, fostul senator Gigi Christian Chiru și Cristian Valentin Smădu au fost obligați, de Curtea de Apel Constanța, în solidar, la plata către părţile civile a sumei de 12.323,33 lei cu titlu de daune materiale 235.000 lei cu titlu de daune morale.  
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Știri justiție Constanța
Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii