Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:41 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dan Diaconescu, fostul patron OTV, a ajuns la Judecătoria Constanța! (FOTO+VIDEO)

ro

16 Oct, 2023 10:00 2043 Marime text



Luni, 16 octombrie 2023, este programat un nou termen în faza camerei preliminare în dosarul în care Dan Diaconescu, fostul patron OTV, a fost deferit justiției pentru act sexual cu un minor.

Ședința de judecată nu va fi publică, potrivit normelor aflate în vigoare.

Amintim că la data de 31.07.2023, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a anunțat, printr-o informare oficială, că a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. C.-D. cercetat sub control judiciar, pentru săvârșirea în stare de recidivă postexecutorie a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen, a infracțiunii de act sexual cu un minor în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 220 alin. 1 şi alin. 4 lit. e) C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 216¹ C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen. și a infracțiunii de folosire a prostituţiei infantile în formă continuată (2 acte materiale), faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 216¹ C.pen., cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 C.pen., precum şi ale art. 41 alin. 1 C.pen., toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 C.pen.
 
În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele:
 

„În jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București.
 
În jurul datei de 19.11.2020 și în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani și 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul București.
 
În jurul datei de 20.09.2020 și în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 și 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în stațiunea Olimp din judeţul Constanța.


 
În jurul datei de 15.08.2021 și în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreținut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimțite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 și 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanța.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, potrivit comunicatului“.


 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

FOTO+VIDEO
Accident groaznic pe podul de la Ovidiu! Pastilă amară pentru compania de asigurări! Decizie definitivă


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii