Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:51 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dantes Nicolae Bratu, șeful Inspecției Muncii, contestă la Constanța ordinul prin care a fost delegat la Casa de Pensii! Răspunsul Tribunalului (MINUTA+MOTIVARE)

ro

06 Jun, 2024 17:00 2695 Marime text
Ministerul Muncii. Sursa foto: Facebook.com - Ministerul Muncii
  • Tribunalul Constanța a decis, după deliberări, respingerea cererii de suspendare a ordinului, formulată de Dantes Nicolae Bratu.
Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general de stat al Inspecției Muncii, a chemat în judecată, la Tribunalul Constanța, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale!
 
Dosarul are indicativul 2818/118/2024 și, în cauză, șeful Inspecției Muncii a contestat ordinul prin care a fost delegat la Casa Națională de Pensii Publice – Direcția Generală Accidente de Muncă și Boli Profesionale.
 
Dantes Nicolae Bratu a solicitat suspendarea executării ordinului, până la soluționarea definitivă a procesului pentru anularea acestuia.
 
Concret, este vorba despre „Ordinul nr. 907/12.04.2024, prin care raportul de serviciu al lui Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat din cadrul Inspecţiei Muncii, a fost modificat prin delegare la Casa Naţională de Pensii Publice - Direcţia Generală Accidente de Muncă şi Boli Profesionale, începând cu data de 15 aprilie 2024 pentru o perioadă de 60 de zile“.
 
Ordinul a fost însă atacat la Tribunal, Bratu solicitând suspendarea acestuia.
 
După deliberări, judecătorii constănțeni au decis, însă, respingerea cererii de suspendare.
 
Iată minuta Hotărârii 707/2024, în dosarul 2818/118/2024:
 
„Respinge cererea, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa“
 
Potrivit datelor noastre, la Tribunal, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Gabriel Neacșu, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Hotărârea a fost atacată în recurs, așa încât acum dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța, unde urmează să fie repartizat aleatoriu unui complet de judecată și să se stabilească data primei înfățișări în recurs.
 
În motivarea deciziei de respingere a cererii de suspendare, judecătorii de la Tribunal au arătat, printre altele, că „în acord cu susţinerile pârâtului (nr., Ministerul Muncii), instanţa reţine că reclamantul nu a fost în măsură să dovedească existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar fi încercat ca urmare a modificării raportului său de serviciu prin delegare pentru o perioadă de până la 60 de zile la Casa Naţională de Pensii Publice - Direcţia Generală Accidente de Muncă și Boli Profesionale“.
 

Au spus judecătorii că „prin măsura delegării reclamantul nu îşi pierde calitatea de inspector general de stat al Inspecției Muncii, beneficiind în continuare de toate drepturile conferite de această funcție, inclusiv cele de natură salarială pentru funcţia deținută“.
 
„Sediul Casei Naţionale de Pensii Publice este (...) în apropiere de sediul Inspecției Muncii, astfel încât reclamantul nu suportă costuri cu deplasarea și nici alte cheltuieli ocazionate de această delegare“, conform Tribunalului.
 
„Nu se pot analiza susţinerile reclamantului în referire la un eventual prejudiciu moral derivat din aplicarea măsurii delegării, în condiţiile în care textul de lege face referire expresă doar la existenţa unui prejudiciu material viitor şi previzibil“, au mai concluzionat judecătorii.
 
În final, Tribunalul a mai spus că „reclamantul invocă o perturbare gravă a funcţionării Inspecției Muncii ca urmare a delegării sale la Casa Naţională de Pensii Publice, prin scăderea calităţii actului administrativ şi lăsarea instituţiei fără conducător, cu consecințe asupra activităţii personalului din subordine, argumente care însă nu pot fi primite“.
 
Acum, rămâne ca judecătorii de la Curtea de Apel să analizeze recursul format de Dantes Nicolae Bratu.
 
Decizia pe care o va lua Curtea va fi definitivă.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Tribunalul amână pentru toamnă procesul în care UAT Județul Constanța ar urma să primească peste 20.000 de euro de la Fundația Umanitară Clopot
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii