Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:00 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce a primit închisoare cu executare tânărul care a furat din casa lui Teodosie! (document)

ro

14 May, 2018 00:00 2603 Marime text
Judecătorii de la Curtea de Apel Constanţa au motivat decizia prin intermediul căreia un bărbat de 31 de ani, din judeţul Vrancea, a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare, pentru că ar fi furat din locuinţa de serviciu a arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
În faţa anchetatorilor, suspectul a declarat că recunoaşte comiterea faptei, povestind totodată cu lux de amânunte cum a intrat în casa respectivă.
 
Inculpatul spune că, la jumătatea lunii mai, într-o noapte, pe la miezul nopţii, a pătruns în imobil pe poarta descuiată şi pe uşa secundară a locuinţei, ce era lăsată neasigurată. Cel în cauză a pătruns în imobil având asupra sa un pachet de ţigări, o sticlă din plastic cu bere şi un pahar din plastic. În interiorul locuinţei, inculpatul a consumat un pahar de bere, pe care l-a lăsat jos pe podea, lângă o uşă.
 
În timp ce se deplasa în interiorul locuinţei, la etajul clădirii, a observat pe o măsuţă o icoană cu lanţ, un engolpion, în termeni bisericeşti, care i-a plăcut şi pe care l-a pus la gât, părăsind astfel imobilul.
 
În primă instanţă, Judecătoria Constanţa a dispus condamnarea inculpatului la un an şi şase luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Mihai Mihai Marian a fost obligat la plata către partea civilă Teodosie Petrescu a sumei de 4.000 de lei, cu titlu de daune materiale.
 
Pus în libertate, inculpatul nu s-a prezentat la organul de supraveghere pentru a fi luat în evidenţă şi nici nu a adus la cunoştinţa instanţei locul unde poate fi găsit. Astfel, magistraţii au stabilit că bărbatul dă dovadă de rea-credinţă şi că pedeapsa aplicată urmează a fi executată în regim privativ de libertate.
 
În final, Curtea de Apel Constanţa a apreciat că scopul pedepsei şi reinserţia socială reală a inculpatului pot fi atinse prin privarea de libertate a acestuia, iar cuantumul pedepsei stabilite de instanţa de fond este apreciat de Curte ca suficient pentru reeducarea acestuia şi conştientizarea necesitaţii respectării valorilor sociale protejate de lege şi de legea penală în special.
 
Astfel, cel în cauză a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare.

 
În secţiunea „Documente“ pot fi citite deciziile luate de magistraţi în prezenta cauză.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii