Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la achitare la condamnare! Sentință definitivă într-un dosar al DNA Constanța

ro

21 Apr, 2023 00:00 2568 Marime text
 
 
  • Dosarul a fost instrumentat de procurorii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa.
 
Achitat în primă instanță, un fermier din Tulcea a fost condamnat definitiv, de judecătorii Curții de Apel Constanța! Conform portalului instanțelor de judecată, cel în cauză (Sorin Butuc) a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare cu suspendare.
 
Instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti și l-a obligat pe inculpat către partea civilă la plata sumei de 362.432,79 lei, sumă la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data fiecărei plăţi şi până la achitarea integrală a debitului principal.
 
Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
De precizat că în primă instanță, judecătorii de la Tribunalul Tulcea au concluzionat că, în prezenta cauză penală, nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea de care a fost acuzată. 

Prin rechizitoriul nr. 120/P/25 noiembrie 2019 al Direcției Naționale Anticorupție s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și folosire de documente false, inexacte ori incomplete în vederea obținerii de fonduri europene, în formă continuată.
 
Prin actul de sesizare s-a reținut, că, în anul 2017, inculpatul „a falsificat contractul de arendare nr. (...) din 23.05.2017, aparent încheiat cu (...), prin contrafacerea semnăturii acesteia, iar în anii 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a folosit la APIA  contractul de arendare nr.4609/4577 din 25.02.2013, încheiat în aparență cu (...), în realitate falsificat, ca document justificativ pentru a solicita sprijinul financiar aferent unei suprafețe de 5,60 ha, iar în anul 2017 a folosit la APIA (...) contractul de arendare nr.(...)/6695 din 23.05.2017, aparent încheiat cu (...), în realitate falsificat, ca document justificativ pentru a solicita sprijinul financiar aferent unei suprafețe de 2459m²“. 
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Director de școală, trimis în judecată de DNA

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii