Decebal Făgădău a pierdut și la Curte procesul intentat afaceristului Gabriel Comănescu
Decebal Făgădău a pierdut și la Curte procesul intentat afaceristului Gabriel Comănescu
23 Mar, 2022 15:14
ZIUA de Constanta
1372
Marime text
Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat azi, 23 martie 2022, în dosarul în care Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța l-a dat în judecată pe Valentin Gabriel Comănescu.
Instanța a respins acțiunea promovată în instanță de fostul edil al municipiului Constanța.
Decizia de azi a fost luată de Mihaela Virginia Ganea și Geta Cristina Ghernaja, judecătoare în Curtea de Apel Constanța.
Decizia nu este definitivă!
Conform rolii.ro, Decebal Făgădău a solicitat în contradictoriu cu Valentin Gabriel Comănescu pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună, printre altele, constatarea încălcării drepturilor nepatrimoniale, respectiv dreptul la onoare, demnitate și reputație, în urma unei declarații susținute de către pârât, obligarea celui din urmă la exprimarea în mod public a regretului în legătură cu declarația defăimătoare la adresa sa.
Decebal Făgădău a mai solicitat interzicerea ca pe viitor Valentin Gabriel Comănescu să mai dea declarații publice care să îl vizeze, de genul celor pentru care se solicită atragerea răspunderii civile, iar Comănescu să fie obligat la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând daune-interese pentru prejudiciile nepatrimoniale cauzate de conduita ilicită a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
Prezentul dosar a mai fost soluționat în primă instanță de Tribunalul Constanța, prin Hotarârea nr. 1706/2021, prin respingerea acțiunii introduse de Decebal Făgădău.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii