Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:15 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

ro

17 Apr, 2024 17:00 4948 Marime text
 
 
  • Cele trei terenuri din prezenta cauză (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.
  • Dosarul a fost soluționat în primă instanță, la Tribunalul Constanța, prin achitarea celor doi inculpați (Decebal Făgădău și Marcela Enache), pe motiv că faptele imputate de procurori nu sunt prevăzute de legea penală.  
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Joi, 18 aprilie 2024, la Curtea de Apel Constanța, este programat un nou termen de judecată în apelul dosarului terenurilor din Portul Tomis, din municipiul Constanța!
 
Ședința de judecată este programată să înceapă în jurul prânzului.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorul Andrei Bodean, de la DNA Constanța, magistrat care a dispus, pe data de 29 decembrie 2020, trimiterea în judecată a lui Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, și a Marcelei Enache, (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa).
 
Amintim că dosarul terenurilor din Portul Tomis a fost soluționat în primă instanță de judecătorul Gabriel Mustaţă, pe când era la Tribunalul Constanța, în prezent magistrat al Curții de Apel Constanța, prin achitarea celor doi inculpați (Decebal Făgădău și Marcela Enache), pe motiv că faptele imputate de procurori nu sunt prevăzute de legea penală.  
 
Decizia tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Potrivit DNA, în cursul anului 2015, Făgădău Decebal și Enache Marcela „și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale în legătură cu vânzarea a 3 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța“.
 

„Prin aceste demersuri inculpații ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 133.688 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători“, conform DNA.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Amintim că cele trei terenuri din prezenta cauză (în suprafață totală de peste 1000 de metri pătrați) se află în Portul Turistic Tomis, unde în urmă cu aproximativ 20 de ani s-a început ridicarea unui bloc iar proiectul nu s-a mai terminat.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)
 
Decebal Făgădău
„Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii