Decizie definitivă pentru unul dintre condamnații din Dosarul Retrocedărilor din Constanța!
Decizie definitivă pentru unul dintre condamnații din Dosarul Retrocedărilor din Constanța!
12 Jan, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2315
Marime text
- Comisia de individualiare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă a propus instanței eliberarea condiționată a afaceristului Mihai Camboianu.
- „Pe perioada detenției s-a implicat în activități lucrative și educative, fiind inclusiv recompensat“, au arătat reprezentanții comisiei.
- Judecătorii au precizat, însă, printre altele că nu se impune eliberarea, având în vedere inclusiv faptul că nu s-a făcut dovada acoperirii măcar parțiale a prejudiciului care i s-a stabilit prin sentința ce l-a condamnat la închisoare.
- Ieri, Tribunalul Constanța a respins definitiv contestația formulată de omul de afaceri.
Comisia de individualiare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă a propus instanței eliberarea condiționată a omului de afaceri.
Este pentru prima dată când comisia face o astfel de propunere cu privire la Mihai Camboianu, cu ocaziile anterioare, reprezentanții acesteia fiind de părere că se impune respingerea eliberării condiționate. „Pe perioada detenției s-a implicat în activități lucrative și educative, fiind inclusiv recompensat“, au arătat reprezentanții comisiei.
A treia analiză în comisie
Inițial, propunerea a fost analizată de magistrații Judecătoriei Medgidia, care, însă, au considerat-o nefondată. Afaceristul a contestat această soluție, dar Tribunalul Constanța a decis ieri, 11 ianuarie 2021, să respingă această contestație. În aceste condiții, omul de afaceri va rămâne, în continuare, în penitenciar, în executarea pedepsei.
Se arată în Hotărârea nr. 2405/2020 a Judecătoriei Medgidia, citată pe Jurindex, că „din cuprinsul procesului-verbal nr. C123/04.11.2020 al comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul se află la a treia analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada detenției s-a implicat în activități lucrative și educative, fiind inclusiv recompensat“.
„Comisia a propus liberarea condiționată a condamnatului, având în vedere conduita corespunzătoare a deținutului, apreciind că partea executată din pedeapsă și-a atins scopul prevenitv-educativ, reinserția socială fiind posibilă“, se mai precizează în documentul citat pe www.rolii.ro.
Judecătorii din Medgidia au precizat că „petentul (nr., Mihai Camboianu) a executat, dintr-un total de 1.826 de zile, un număr de 795 de zile, astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii. I se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 105 zile, iar pe durata detenției nu a fost sancționat și a obținut 10 recompense, astfel că se poate aprecia că este stăruitor în muncă și disciplinat“.
„Nu s-a făcut dovada acoperirii măcar parțiale a prejudiciului“
Totuși, instanța a apreciat că nu se impune eliberarea, având în vedere inclusiv faptul că nu s-a făcut dovada acoperirii măcar parțiale a prejudiciului care i s-a stabilit prin sentința ce l-a condamnat la închisoare:
„Luând în considerare însă natura și împrejurările comiterii faptei pentru care este condamnat petentul, implicarea modestă și mai mult formală a acestuia în activitățile educative pe perioada amânării (numai 3 participări, din care niciuna finalizată cu credite), dar și cuantumul prejudiciului produs prin aceasta în dauna statului, cu privire la care nu s-a făcut dovada acoperii măcar parțiale, instanța apreciază că petentul nu a dat încă dovezi temeinice de îndreptare și consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins încă scopul, timpul efectiv executat nefiind suficient reeducării petentului și prevenirii comiterii de alte infracțiuni de îndată ce s-ar afla în libertate“, se arată în Hotărârea nr. 2405/2020 a Judecătoriei Medgidia.
„Pe cale de consecință, instanța apreciază că executarea pedepsei în continuare reprezintă soluția oportună și legală pentru a exista certitudini că persoana în cauză se va redresa, va dobândi un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni și totodată pentru integrarea corespunzătoare în colectivitatea de care, în prezent, este izolat“, au mai arătat judecătorii.
La rândul lor, magistrații Tribunalului Constanța au decis ieri, 11 ianuarie 2021, să respingă contestația formulată de omul de afaceri împotriva acestei soluții.
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.
Citește și:
„Este stăruitor în muncă și disciplinat“:
Un inculpat din Dosarul Retrocedărilor cere să fie eliberat pentru bună purtare. Cine este și ce pedeapsă a primit
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii