Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:41 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie importantă în dosarul Colecției Dinu și Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu!

ro

20 Mar, 2021 00:00 3597 Marime text
  • Instanța a respins obiecțiunile aduse raportului de expertiză atât de către Mario Vintilă, cât și  pe cele ridicate de Muzeul de Artă Constanța.
  • A mai fost respinsă, ca inutilă, și cererea formulată de Mario Vintilă ca pârâții, respectiv Muzeul de Artă Constanța și Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă“ Topalu, să depună la dosarul cauzei diagramele privind nivelul temperaturii și al umidității din încăperile de expoziție pentru perioada 2005 – 2018.
  • Decizia a fost luată de Completul C1 A al instanței, format din judecătorii Irina Alexandra Boldea și Doru Benescu, ultimul fiind vicepreședintele Curții de Apel Galați.
  • Este vorba despre dosarul civil în care Mario Vintilă cere revocarea donației făcute de doctorul Gheorghe Vintilă, în anul 1960, comunei Topalu.
Magistrații Curții de Apel Galați s-au pronunțat în legătură cu expertiza întocmită asupra operelor de artă din Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu.
 
Instanța a respins obiecțiunile aduse raportului de expertiză atât de către Mario Vintilă, cât și  pe cele ridicate de Muzeul de   Artă Constanța.
 
Decizia a fost luată de Completul C1 A al instanței, format din judecătorii Irina Alexandra Boldea și Doru Benescu, ultimul fiind vicepreședintele Curții de Apel Galați.
 
Totodată, prin aceeași închiere de ședință, a mai fost respinsă, ca inutilă, și cererea formulată de Mario Vintilă ca pârâții, respectiv Muzeul de Artă Constanța și Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă“ Topalu, să depună la dosarul cauzei diagramele privind nivelul temperaturii și al umidității din încăperile de expoziție pentru perioada 2005 – 2018.
 
Următoarea înfățișare în proces a fost fixată pentru data de 31 martie 2021, de la ora 10.00, urmând ca părțile să fie citate pentru acest termen.
 

Donație din 1960, contestată în anii 2000

 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, este vorba despre dosarul civil în care Mario Vintilă cere revocarea donației făcute de doctorul Gheorghe Vintilă, în anul 1960, comunei Topalu.
 
Donația consta în peste 200 de tablouri și opere de artă ce compun Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, care a stat la baza întemeierii Muzeului de Artă Topalu cu același nume, în memoria părinților doctorului.
 
În proces, Mario Vintilă, reprezentat de casa de avocatură din București Mușat & Asociații S.P.R.L., are ca adversari Muzeul de Artă Constanța și, respectiv, Muzeul de Artă Dinu și Sevasta Vintilă Topalu, reprezentați de casa de avocatură din Capitală Țuca Zbârcea & Asociații.

 
Cazul se judecă la Galați după ce Mario Vintilă a solicitat strămutarea procesului de la Constanța.
 

„Avem încredere în actul de justiție“

 
În ultimii zece ani, de când durează litigiul acesta în instanță, procesul pentru colecția din Topalu a reprezentat lupta de suflet a regretatei Doina Păuleanu, fostul director al Muzeului de Artă Constanța, pentru patrimoniul cultural județean.
 
Plecată într-o lume mai bună în data de 23 decembrie 2020, Doina Păuleanu, în calitate de director al Muzeului de Artă din Constanța, de care aparține Muzeul din Topalu, s-a zbătut pentru ca operele de artă să rămână ale muzeului rural, astfel cum a fost dorința doctorului Gheorghe Vintilă.
 
În prezent, actualul manager al Muzeului de Artă, Lelia Rus Pîrvan, continuă demersurile în instanță în acest proces civil.
 

Cu o ocazie anterioară, aceasta a precizat pentru ZIUA de Constanța că „litigiul nu s-a finalizat încă, dar avem încredere în actul de justiție și suntem optimiști cu privire la soarta lucrărilor întrucât, până la această dată, instanțele de judecată ne-au dat dreptate și au respins cererea moștenitorului Mario Vintilă“.
 
„Colecția este bine conservată și considerăm că nu sunt elemente care să conducă la revocarea donației“, a mai precizat managerul.
 
Decizia Curții de Apel Galați de a respinge obiecțiile aduse raportului de expertiză, precum și de a respinge ca inutilă cererea de depunere a diagramelor privind temperatura și umiditatea din camerele de expoziție pentru perioada 2005 – 2018 poate fi atacată în recurs odată cu fondul cauzei.
 
Citește și:

Declarații exclusive în cazul tablourilor de două milioane de euro de la Topalu! Ce spune expertul Ioan Popa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii