Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:30 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie importantă la Înalta Curte Instanţa s-a pronunţat într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

ro

25 Nov, 2016 10:33 14789 Marime text
Mariana Ghena, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, s-a pronunţat azi în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, şi omul de afaceri Sorin Strutinsky au fost deferiţi Justiţiei alături de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane.

Printre inculpaţi se mai află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa.

Iată decizia instanţei

Încuviinţează cererile de probatorii formulate de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpaţii Mazăre Radu-Ştefan, Strutinsky Sorin-Gabriel, Martin Eduard-Stelian, S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L.,Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru-Aurelian, Oprea Sorina-Laura, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal şi Stan Gabriel-Marius, astfel: A. Probele solicitate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie:

1. Pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi infracţiunea de complicitate la luare de mită de la reprezentanţii societăţilor Tripont Invest S.R.L. şi Property Development Two S.R.L., comise în perioada 2006 – 2009, respectiv 2007 – 2009: Proba testimonială, constând în audierea următorilor martori: Fodor Zoltan – martor cu identitate protejată, Dichiu Carol- persoană aflată în cercul relaţional al inculpatului Mazăre Radu, în perioada 1991-2008, Dumitru Ion- administrator al S.C. RTP Exim 96 SRL, Moldoveanu Lucia - observatorul desemnat de Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru verificarea procedurii de achiziţie publică, Ciorcă Vasile Florin - fost administrator al S.C. Tripont Invest, Fătu Marius- angajat al S.C.Soti Cable, Voicu Liliana - contabila societăţilor Conpress Group S.R.L., S.C. Soti Cable Neptun şi Tutun Ziare S.R.L., ?olopa Florenţa - contabil la S.C.Soti Cable, Paszkany Arpad, asociat la S.C.Tripont Invest, Pocola Adrian George - împuternicit al societăţii Tripont Invest S.R.L. pentru proiectul mall-ului din Constanţa, Arsene Alexandru Felix - arhitectul împuternicit de societatea Tripont Invest S.R.L., Nemirschi Nicolae - fost viceprimar, semnatar al documentaţiei de urbanism emisă pentru S.C. Tripont Invest, din dispoziţia primarului, Toma Ionuţ, arhitect şef în cadrul Primăriei mun. Constanţa, Tănase Luiza Elena- fost inspector urbanism, în perioada 2004-2008, din 2008 arhitect şef în cadrul primăriei, Alăzăroaie Sorin- avocat în cadrul Societăţii de Avocatură ”Popovici şi Asociaţii”, al cărei client era şi SC TRIPONT INVEST SRL, Şerban Ana Maria - reprezentant al societăţii Tripont Invest S.R.L., Şerbănescu Mariana - inspector în cadrul Direcţiei Urbanism din cadrul primăriei; Theresia Wilfinger, reprezentanta societăţii Property Development Two S.R.L., Scurtu Sorin - consilier juridic în cadrul societăţii Property Development Two S.R.L., Dobre Tudorel – avocat al vânzătorilor terenului către Property Development Two S.R.L., Buşe Rodica - intermediar al tranzacţiei imobiliare pentru S.C.Property Development Two S.R.L, Coman (fostă Opriş) Nina Lavinia- media planner în cadrul S.C.Soti Cable, Buleandră Dumitru - angajat al societăţii Soti Cable Neptun, Gheorghe Georgeta Iuliana - angajat al societăţii Soti Cable Neptun, fost director de publicitate, Taiss Mircea- director de marketing la S.C.Soti Cable şi Mereuţă Valeriu - director general la S.C.Soti Cable.

Proba cu înscrisuri, constând în: raportul de expertiză contabilă; studiul întocmit în luna ianuarie 2014 de Active Watch intitulat HARTA POLITICĂ A TELEVIZIUNILOR LOCALE; hotărârile pronunţate de CNA în sancţionarea postului Neptun TV; extrase de cont ce eviden?iază transferul unor sume de bani din contul societăţii Soti Cable Neptun către societatea Conpress Group S.R.L. respectiv suma de 3.983.450,60 lei, societatea Tutun şi Ziare S.R.L., suma de 659.500 lei, societatea Ideea Contrast S.R.L., suma de 400.365,98 de lei, către societatea Xenoti S.R.L., suma de 305.459 de lei, societăţi la care inculpatul Mazăre Ştefan are calitate de asociat, precum şi identificarea principalilor finanţatori ai S.C. Soti Cable; contractul de cesiune din data de 05.02.2002 prin care Mazăre Radu Ştefan a cesionat părţile sale sociale deţinute la S.C. Soti Cable Neptun asociatului Strutinsky Sorin Gabriel; procesul verbal de percheziţie efectuată la sediul Primăriei mun. Constanţa; procesul verbal de redare a convorbirile şi comunicările purtate de Mazăre Radu Ştefan cu angajaţii Soti Cable Neptun; procesul verbal de redare a unor convorbiri din cadrul unui alt dosar având ca obiect cercetarea inculpatului Mazăre Radu Ştefan pentru infracţiunea de luare de mită (dosar nr. 2/P/2014); înscris doveditor al înregistrării pe numele acestei societăţi a unui număr de telefon folosit de Mazăre Alexandru, fratele primarului Mazăre Radu Ştefan; contractul de cont curent încheiat între societatea Conpress Group S.R.L., şi societăţile S.C. Soti Cable Neptun şi Tutun Ziare S.R.L. ca justificare pentru realizarea transferurilor bancare între societăşi, în absenţa unor raporturi comerciale; corespondenţa electronică pusă la dispoziţie de martorul Scurtu Sorin, din cursul anului 2007, provenind de la Dobre Tudorel şi cea purtată în legătură cu proiectul mall-ului din Constanţa , inclusiv contractul transmis prin mail de martorul Arsene Felix; procesul verbal de confruntare din data de 18.06.2015 între martorii Dobre Tudorel şi Scurtu Sorin Ion; procesul verbal de confruntare din data de 13.05.2015 între martori; proces verbal de redare convorbiri interceptate; documentele de urbanism emise de Primăria mun. Constanţa; procesele verbale de percheziţie efectuate la sediul societăţii de avocatură Popovici, Niţu şi Asociaţii şi la sediul societăţii Soti Cable Neptun; procesul verbal de percheziţie efectuată la sediul societăţii Property Development Two S.R.L.- relevanţa- contractul fără număr, încheiat la data de 27.11.2007 cu S.C.Soti Cable; actul adiţional din data de 26.05.2009 prin care s-a decis suspendarea contractului de publicitate al societăţii Property Development Two S.R.L; procesul verbal de percheziţie efectuată la Primăria Mun. Constanţa; contractele de publicitate nr. 2626/20.10.2006 şi actul adiţional nr. 1/05.12.2006, nr. 027 din 20.06.2006, nr. A2777/05.08.2007, nr.170/01.04.2008 încheiate între Soti Cable Neptun S.R.L.?i Tripont Invest S.R.L; contractul de publicitate încheiat la data de 27.11.2007 între societatea Property Development Two S.R.L. şi societatea Soti Cable Neptun S.R.L; documentele de plată (facturi, ordine de plată) aferente sumelor prevăzute în contractele de publicitate şi extrasele bancare din care rezultă plăţile efectuate de societatea Tripont Invest S.R.L. către societatea Soti Cable Neptun – înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală nr. 964/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

2. Pentru săvârşirea infracţiunii de abuzul în serviciu săvârşit în legătură cu încheierea contractului nr. 70717/09.05.2008 între Primăria Mun. Constanţa şi societatea Polaris M Holding S.R.L., având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare, comis de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan, Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru Aurelian, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal şi Stan Gabriel Marius, cu complicitatea inculpaţilor Martin Eduard Stelian, S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L., ce a avut ca rezultat producerea în perioada 2008 - decembrie 2014 a unui prejudiciu în sumă de 200.213.248, 91 lei, din care TVA 36.811.616,60 lei şi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită de la societatea Polaris M Holding – autor inculpatul MAZĂRE RADU ŞTEFAN, complice inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL şi infracţiunea corelativă, de dare de mită, săvârşite de inculpaţii MARTIN EDUARD STELIAN şi S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L: Proba testimonială, constând în audierea următorilor martori:Radu Gheorghe – reprezentant al societăţii ROSAL GRUP S.R.L, Aldea Bogdan Florin – reprezentant al societăţii JT OIL S.R.L, Pascu Cristian - reprezentant al societăţii Servicii de Salubritate Bucureşti S.A, Moldoveanu Lucia, observatorul desemnat de Ministerul Economiei şi Finanţelor să verifice procedura de achiziţie publică, Frigioiu Marcela - director financiar în cadrul primăriei din anul 2000; Uzun Virginia, director executiv în cadrul Serviciului de Impozite şi Taxe Constanţa, Radu Virgil - angajat al S.C.Polaris, Oancea Daniel Florin - economist la S.C.Polaris, Târşoagă Ionuţ- director juridic la S.C.Polaris, Papadumitru Alexandru, Coman (fostă Opriş) Nina Lavinia - media planner în cadrul S.C.Soti Cable, Banaga Daniel- director general al societăţii Polaris M Holding S.R.L. în perioada 2005-2013,Grosu Alexandru- director general al societăţii Polaris M Holding începând cu data de 5.01.2014, Buleandră Dumitru- director executiv la S.C. Soti Cable Neptun, Şolopa Florenţa- contabila societăţii Soti Cable Neptun, Ripiciuc Cornelia- şef departament de publicitate în cadrul Soti începând cu anul 2008, Gheorghe Georgeta Iuliana- angajat al societăţii Soti Cable Neptun, fost director de publicitate, Taiss Mircea-director de marketing la S.C.Soti Cable, Spirea Călina Aneta- angajată a S.C.Polaris, Burlacu Izabell Valentina- secretară în cadrul S.C.Polaris şi Cristea Mariana- angajată a S.C.Polaris. Proba cu înscrisuri, constând în: raportul de expertiză contabilă; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 05.03.2015; contractul nr. 70717/09.05.2008 încheiat între Primăria Mun. Constanţa şi societatea Polaris M Holding S.R.L; actului adi?ional nr. 157.115/28.10.20089; documentele cuprinse în oferta tehnică a societăţii Polaris depusă în anul 2008; adresa nedatată prin care se solicită suplimentarea valorii contractului; referat de necesitate nr. 156523 din data de 27.10.2008 pentru încheierea actului aditional la contractul nr. 70717/09.05.2008; contractul model din documentaţia de atribuire aprobat prin HCL nr. 602/2007; contestaţiile formulate de societăţi împotriva caietelor de sarcini (contestaţii formulate de societăţile Compania Romprest Service S.A şi societatea Servicii de Salubritate S.A. Bucureşti; propunerea financiară a societăţii Polaris M Holding S.R.L; adresa nr. 321/26.02.2008 a Ministerului Economiei şi Finanţelor de transmitere Primăriei mun. Constanţa a Notei intermediară nr. 1/26.02.2008, cu solicitarea de remediere a abaterilor constatate; nota intermediară nr. 1/26.02.2008; adresa nr. 32621/29.02.2008 emisă de primarul Mazăre Radu Ştefan prin care s-a comunicat continuarea procedurii; nota de determinare a valorii estimative nr.160082/28.11.2007, şi anexa ”Nota justificativă privind impunerea unor condiţii minime de calificare”; raportul procedurii de licitaţie; nota de determinare a valorii estimative nr.160082/28.11.2007 elaborată în cadrul Direcţiei Gospodărire Comunală; nota justificativă privind impunerea unor condiţii minime de calificare; dispoziţia nr. 7295 din data de 21.12.2007 semnată de viceprimarul Gabriel Stan de desemnare a colectiv de coordonare şi supervizare în cadrul licitaţiei; studiu de fundamentare din dosarul de achiziţie; raportul de audit financiar Curţii de Conturi; procesul verbal de percheziţie efectuată la data de 05.02.2015 la sediul societăţii Polaris M Holding S.R.L; adresa nr. R 27922/25.02.2015 a Primăriei mun. Constanţa prin care se menţionează inexistenţa hotărârilor consiliului local de aprobare a tarifelor de salubritate pentru perioada 2008-2014; adresa nr. 4208/15.04.2015 şi adresa nr. 4646/22.04.2015 emise de societatea Polaris M Holding S.R.L. privind modul de alcătuire a tarifelor, împreună cu documente justificative; convenţia nr. 540/2007 încheiată între Polaris şi M.M. Recycling; documente referitoare la plăţile lunare efectuate de Primăria Constanţa către S.C.Polaris; raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit la data de 12.03.2015; proces verbal de confruntare între martorii Radu Virgil şi Banaga Marcel; contractele de publicitate încheiate între şi societatea Soti Cable Neptun S.R.L. ?i societatea Polaris M Holding în perioada 2008-2014 (nr. 126 din data de 14-ian.-2008, nr. 129 din data de 5-mar.-2008, 130 din data de 5 apr. 2008, 131 din data de 5-mai.-2008, 132 din data de 5-iun.-2008, 134 din data de 8-iul.-2008, 135 din data de 5-aug.-2008, 136 din data de 15-sep.-2008, 137 din data de15-oct.-2008, 138 din data de 11-nov.-2008, 139 din data de 9-dec.-2008, 140 din data de 13-ian.-2009, 141 din 01.01.2009, 142 din data de13-feb.-2009, 143 din data de 6-mar.-2009, nr. 144 din data de 8-apr.-2009, 145 din data de 12-mai.-2009, 146 din data de 16-iun.-2009, 147 din data de 8-iul.-2009, 148 din data de 12-aug.-2009, 149 din data de15-sep.-2009, 150 din data de 1-oct.-2009, 151 din data de 22-oct.-2009, 152 din data de 23-nov.-2009, A3075 din data de 01.01.2010, 153 din data de 4-ian.-2010, 154 din data de 27-ian.-2010, 155 din data de 16-feb.-2010, 156 din data de 15-mar.-2010, 157 din data de 15-mar.-2010, 158 din data de 19-apr.-2010, 159 din data de 17-mai.-2010, 160 din data de 17-iun.-2010, 161 din data de 20-iul.-2010, 162 din data de 19-aug.-2010, 163 din data de 20-sep.-2010, 164 din data de 10-oct.-2010, 165 din data de 17-nov.-2010, 166 din data de 15-dec.-2010, A3146 din 01.01.2011, 167 din data de 17-ian.-2011, 168 din data de 15-feb.-2011, 169 din data de 16-mar.-2011, 170 din data de 12-apr.-2011, 171 din data de 17-mai.-2011, 172 din data de 15-iun.-2011, 173 din data de18-iul.-2011, 174 din data de 18-aug.-2011, 175 din data de 15-sep.-2011, 176 din data de 17-oct.-2011, 177 din data de 16-nov.-2011, 178 din data de 15-dec.-2011, A3239 din 01.01.2012, 179 din data de 16-ian.-2012, 180 din data de 15-feb.-2012, 181 din data de 16-mar.-2012, 182 din data de 12-apr.-2012, 183 din data de 14-mai.-2012, 184 din data de 15-iun.-2012, 185 din data de 16-iul.-2012, 186 din data de 14-sep.-2012, 187 din data de 15-oct.-2012, 188 din data de14-nov.-2012, 189 din data de 13-dec.-2012, 3302 din data de 18-dec.-2012, A3298 din data de 01.01.2013, 190 din data de 11-ian.-2013, 191 din data de 6-mar.-2013, 192 din data de 2-apr.-2013, 193 din data de 29-apr.-2013, 194 din data de 16-mai.-2013, 195 din data de 1-iun.-2013, 196 din data de 1-iul.-2013, 197 din data de 1-aug.-2013, 198 din data de 1-sep.-2013, 200 din data de 1-oct.-2013, 201 din data de 1-nov.-2013, A3353 din data de18-dec.-2013, A3357 din data de 01.01.2014, 202 din data de 1-ian.-2014, 204 din data de 1-feb.-2014, 205 din data de 1-mar.-2014, 207 din data de 1-apr.-2014, 208 din data de 1-mai.-2014, 209 din data de 1-iun.-2014, 210 din data de 1-iul.-2014, 211 din data de 1-aug.-2014, A3387 din data de 1-sep.-2014 pentru care suma totală achitată a fost de 33.987.771,57 lei); procese verbale de percheziţie; adresa din 11.06.2015 emisă de societatea Soti Cable; balanţele lunare ale S.C.Polaris; proces verbal de confruntare; proces verbal de constatare din data de 13.03.2015 privind rezultatul vizionării materialelor furnizate de cele două societăţi; hotărârea AGA nr. 19/25.09.2009; proces verbal de percheziţie informatică efectuată asupra dispozitivelor de stocare ridicate de la societatea Polaris M Holding; procese verbale de redare a convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi corespondenţă electronică între inculpatul Martin Eduard şi angajaţi ai S.C.Polaris M Holding aferentă perioadei 2011 -2015 – înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală nr. 964/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

3. Pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese comisă în perioada noiembrie 2006 – 2013 de inculpatul Mazăre Radu Ştefan: Proba testimonială, constând în audierea martorului: Petrica Munteanu - directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul primăriei. Proba cu înscrisuri, constând în: cele 12 contracte încheiate între Primăria mun. Constanţa şi societatea Soti Cable Neptun S.R.L., în valoare totală de peste 6 milioane lei– înscrisuri aflate la dosarul de urmărire penală nr. 964/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie. B. Probele solicitate de inculpatul Mazăre Radu Ştefan:

1. În legătură cu infracţiunea de abuz în serviciu: Proba testimonială, constând în audierea următorilor martori: - Marcela Enache - secretarul Consiliului Local al Municipiului Constanţa, Culetu Danut - prefectul judeţului Constanţa, Manea Mihai - director general al S.C. TRACON S.R.L, Georgeta Gheorghe - semnatara al contractului de salubrizare cu Polaris nr. 70717/09.05.2008, Aurora Traşcă - director executiv Serviciul Igienă Publică, Racu Constantin - directorul Serviciului Juridic al Primăriei Mun. Constanţa şi Marica Ion - directorul Serviciului Achiziţii; - persoana care a semnat şi aprobat situaţiile de plată privind serviciul de salubrizare pentru fiecare luna în perioada 2008 – 2014: Aurora Traşcă - director executiv Serviciul Igienă Publică. 2.În legătură cu infracţiunile de luare de mită şi conflict de interese: Proba testimonială, constând în audierea martorilor: Popa Monalisa - director media la Telegraf Advertising SRL din Constanţa, Adela Badea - directorul departamentului de ştiri de la TV Neptun şi Liviu Tramudana, director la Primăria Constanţa, organizator de evenimente sociale.
3. În legătură cu toate faptele reţinute prin rechizitorul nr. 964/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie: Proba testimonială, constând în reaudierea martorilor din rechizitoriu, respectiv: Alăzăroaie Sorin, Aldea Bogdan Florin, Arsene Alexandru Felix, Banaga Marcel Daniel, Buleandră Dumitru, Burlacu Izabell Valentina, Coman (Opriţă) Nina Lavinia, Chirea (Buşe) Rodica, Ciorca Vasile Florin, Cristea Mariana, Dichiu Carol Viorel, Dobre Tudorel, Dumitru Ion, Fătu Teodor Marius, Fodor Zoltan, Frigioiu Marcela Mariana, Gheorghe Georgeta Iuliana, Grosu Alexandru, Ilie Irina Ana, Mereuţă Valeriu, Moldoveanu Lucia, Munteanu Petrică, Nedelcu Marin, Nemirschi Nicolae, Oancea Daniel Florin, Papadumitru Alexandru, Pascu Cristian, Paszkany Arpad Zoltan, Pocola Adrian George, Radu Gheorghe, Radu Virgil, Ripiciuc Cornelia, Scurtu Sorin Ion, Spirea Călina Aneta, Şerban Ana Maria, Şerban Mariana, Şolopa Florenţa, Taiss Mircea, Tănase Luiza Elena, Târşoagă Ionuţ Nicolae, Toma Ionuţ, Uzun Virginia, Voicu Liliana şi Wilfinger Theresia.

Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către partea civilă UAT Municipiul Constanţa pentru a comunica următoarele înscrisuri: ordinele de lucru emise de - Municipiul Constanţa - Direcţia Gospodărire Comunală către S.C. POLARIS M HOLDINH S.R.L. în perioada 01.05.2008 - 01.01.2015; rapoartele de constatare zilnice şi rapoartele de constatare lunare semnate atât de reprezentanţii Municipiului Constanţa - Direcţia Gospodărire Comunală cât şi de reprezentaţii S.C. POLARIS M HOLDINH S.R.L.; rapoartele semnate de Dan Radu, Dinescu Niculina, Poenaru Loredana, Dinu Virgil, Gurău Corina şi Apostol Raluca; procesele verbale de recepţie privind salubrizarea Municipiului Constanţa în perioada 01.05.2008 - 01.01.2015; ordinele de plată prin care Municipiul Constanţa a achitat facturile către S.C. POLARIS M HOLDING; Convenţia pentru Stabilirea Modalităţilor de Măsurare şi Decontare a Serviciului de Colectare, Transport şi Depozitare a Deşeurilor Municipale de la Persoanele Juridice şi Persoanele Fizice din Municipiul Constanţa – încheiată în luna iunie 2008 între Municipiul Constanţa, S.C. Polaris M Holding S.R.L. şi S.C. TRACON şi rapoartul Curţii de Conturi - Camera de Conturi Constanţa încheiat în 2012 (pentru perioada 2009 -2011), constată că înscrisurile solicitate de inculpat de a fi depuse de către partea civilă, constând în situaţiile de plată privind exploatarea serviciului public de salubrizare semnate de Municipiul Constanţa prin care se confirmă prestaţia conform contractului, semnate de martorii: Aurora Traşcă, Munteanu Eugenia, Pârvu Romfilia, Emil Mereuţă, Dinescu Niculina, Apostol Raluca, Dan Radu, Alin Grecu, Virgil Dinu, Gurău Corina, Doina Gheondea şi facturile emise de SC. POLARIS M HOLDING, depuse la Primăria Constanţa, facturi pe care a fost aplicată viza de legalitate şi viza de control financiar preventiv - se află în volumul 18 dosar urmărire penală; raportul Curţii de Conturi - Camera de Conturi Constanţa încheiat în 2015 (pentru anul 2014)- se află în volumul 90, filele 1-72 dosar urmărire penală.

Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către S.C TRACON S.R.L pentru a comunica la dosarul cauzei notele de cântar emise de S.C TRACON S.R.L. de la Depozitul Ecologic de Deşeuri Menajere şi Industriale Ovidiu (D.E.D.M.L) şi contractul de Prestări Servicii nr. 30 din 05.06.2008 încheiat între S.C.TRACON şi S.C. POLARIS M HOLDING. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L. pentru a depune la dosar înscrisurile din care rezultă că pe perioada desfăşurării licitaţiei - martie 2008 - au fost respectate obligaţiile prevăzute în art. 15 alin 2 din Caietului de Sarcini - respectiv: „ofertanţii să prezinte fizic toate autogunoierele, autospecialele şi echipamentele necesare, menţionate mai sus, într-o locaţie aflată pe teritoriul administrativ al Municipiului Constanţa”.

C. Probele solicitate de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel: 1. În legătura cu infracţiunea de complicitate la luare de mită de la reprezentanţii TRIPONT INVEST SRL: Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către TRIPONT INVEST SRL pentru a comunica înscrisuri/relaţii privind aprobarea prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor a investiţiei având ca obiect dezvoltarea proiectului imobiliar intitulat POLUS CENTER (ulterior redenumit Maritimo) şi pentru a depune dosarul aferent documentaţiei de finanţare a proiectului. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului pentru a comunica certificatul constatator emis în referire la evoluţia în timp a elementelor ce ţin de structura asociativă, organele de conducere, etc. ale TRIPONT INVEST SRL. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către TRIPONT INVEST SRL pentru a comunica copii după actele constitutive ale societăţii referitoare la modificarea structurii asociative şi numirea administratorilor, respectiv act constitutiv/statut, acte adiţionale, hotărâri A.G.A. etc; Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către TRIPONT INVEST SRL pentru a comunica copii după Hotărârile A.G.A. referitoare la aprobarea bilanţurilor contabile aferente anilor fiscali 2007-2011 şi pentru a preciza dacă au fost efectuate controale ale ANAF şi care au fost constatările în ceea ce priveşte cheltuielile aferente contractelor de publicitate încheiate cu SOTI CABLE NEPTUN TV SRL. Încuviinţează proba cu înscrisuri constând în acte constitutive şi certificatul constatator de la O.R.C. privind societatea TELEGRAF ADVERTISING SRL şi contractele de publicitate încheiate de această societate cu TRIPONT INVEST SRL, fişa de cont a acestui client şi pune în vedere inculpatului să le depună la dosar. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa pentru a comunica dacă a fost dispusă anterior anului 2011 sistarea/suspendarea lucrărilor de construire la proiectul imobiliar MARITIMO CENTER situat în Constanţa, Bd. Aurel Vlaicu, din ce motive, precum şi pe ce perioadă. Încuviinţează proba cu înscrisuri constând în procese verbale de control fiscal încheiate de către ANAF-ANTIFRAUDĂ la SOTI CABLE TV NEPTUN SRL şi TELEGRAF ADVERTISING SRL referitoare la analiza contractelor derulate cu TRIPONT INVEST SRL şi pune în vedere inculpatului să le depună la dosar. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către TRIPONT pentru a depune la dosar copii conforme cu originalul după declaraţiile 390 şi 394 din anul 2006 şi până în prezent. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către TRIPONT pentru a comunica când au fost încheiate primele antecontracte/contracte de închiriere pentru spaţiile ce urmau a fi dezvoltate (perioada 2009-2012). Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către TRIPONT INVEST SRL pentru a pune la dispoziţie împuternicirea în baza căreia au fost semnate contractele de publicitate cu SOTIN TV NEPTUN CABLE de către Arpad Torok. Proba testimonială, constând în audierea martorilor: Arpad Torok şi Nagy Istavan – reprezentaţi ai TRIPONT INVEST SRL. 2. În legătura cu infracţiunea de complicitate la luare de mită de la reprezentanţii PROPERTY DEVELOPMENT TWO SRL: Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către PROPERTY DEVELOPMENT TWO SRL pentru a comunica înscrisuri/relaţii privind aprobarea prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor a investiţiei având ca obiect dezvoltarea proiectului imobiliar şi pentru a depune dosarul aferent documentaţiei de finanţare a proiectului. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către Oficiul Registrului Comerţului pentru a comunica certificatul constatator emis în referire la evoluţia în timp a elementelor ce ţin de structura asociativă, organele de conducere etc. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către PROPERTY DEVELOPMENT SRL pentru a depune copii după actele constitutive ale societăţii referitoare la modificarea structurii asociative şi numirea administratorilor, respectiv act constitutiv/statut, acte adiţionale, hotărâri A.G.A. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către PROPERTY DEVELOPMENT TWO SRL pentru a depune copii după Hotărârii A.G.A. referitoare la aprobarea bilanţurilor contabile aferente anilor fiscali 2008-2010 şi pentru a preciza dacă au fost efectuate controale ale ANAF şi care au fost constatările în ceea ce priveşte cheltuielile aferente contractelor de publicitate încheiate cu SOTI CABLE NEPTUN TV SRL. Încuviinţează cererea de efectuare a unei adrese către PROPERTY pentru a se depune copii conforme cu originalul după declaraţiile 390 şi 394 din anul 2006 şi până în prezent. Proba testimonială, constând în audierea martorilor: Ştefan Bonk şi Valentin Ionescu. 3. În legătură cu infracţiunea de complicitate la luare de mită de la S.C. POLARIS M HOLDING SRL: Proba cu înscrisuri, constând în: contracte de publicitate încheiate între SOTI GABLE TV NEPTUN SRL şi POLARIS M HOLDING SRL începând cu anul 1997, dovada prestaţiilor; contractul de cesiune părţi sociale încheiat între Sorin Gabriel Strutinsky şi POLARIS M HOLDING SRL, precum şi documentaţia aferentă şi înscrisuri referitoare la contractele încheiate de SOTI CABLE TV NEPTUN SRL în vederea distribuirii postului/semnalului tv prin satelit, respectiv licenţa şi autorizaţia tehnică.                        
4. În legătură cu cele trei infracţiuni de complicitate reţinute în sarcina inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel: Proba cu înscrisuri, constând în: copia plângerii penale şi a sesizării formulate la CECAR împotriva expertei Timofte Adriana Florentina ce a întocmit lucrarea de expertiză contabilă în faza de urmărire penală; rapoarte audienţă SOTI CABLE TV NEPTUN SRL şi analize comparative audienţă; lista posturilor TV MUST CARY; studiu preţuri comparative servicii de publicitate TV în perioada de referinţă, respectiv 2007-2014; acte statutare ale SOTI CABLE TV NEPTUN SRL, referitoare la modificările statutare în structura capitalului social de la momentul înfiinţării şi până în prezent; situaţia sancţiunilor aplicate de CNA către SC SOTI CABLE TV NEPTUN SRL în perioada de referinţă; raportul ACTIVE WATCH în care se menţionează şi sancţionarea unor alte posturi TV pentru aceleaşi presupuse fapte şi raportul administratorului judiciar al SOTI CABLE TV NEPTUN SRL. Proba testimonială, constând în audierea următorilor martori: Adela Badea, Sorin Lucian Ionescu şi Popa Monalisa.


Încuviinţează eliberarea din dosarul de urmărire penală a unor copii după toate convorbirile telefonice folosite ca mijloc de probă, atât cele în baza mandatelor de siguranţă naţională, cât şi celelalte interceptări.

D. Probele solicitate de inculpatul Martin Eduard Stelian: Audierea inculpaţilor Mazăre Radu Ştefan, Strutinsky Sorin Gabriel, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina, Tolea Tudorita, Stan Gabriel Marius şi Harpalete Doru Aurelian.

Proba testimonială, constând în audierea martorilor: Oancea Daniel Florin, Radu Virgil, Burlacu Izabell Valentina, Spirea Călina Aneta, Pascu Cristian, Nemirschi Nicolae, Buleandră Dumitru, Mereuţă Valeriu, Gheorghe Georgeta Iuliana, Ripciuc Cornelia, Taiss Mircea, Şolopa Florenţa, Coman Nina Lavinia, Frigioiu Marcela Mariana, Radu Gheorghe, Aldea Bogdan Florian şi Moldoveanu Lucia.

E. Probele solicitate de inculpata S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L: Audierea inculpaţilor Harpalete Doru Aurelian, Martin Eduard Stelian, Mazăre Radu Ştefan, Oprea Sorina Laura, Pavel Alina, Stan Gabriel Marius, Strutinsky Sorin Gabriel şi Tolea Tudoriţa. Proba testimonială, constând în audierea martorilor: Aldea Bogdan Florian, Buleandră Dumitru, Burlacu Izabell Valentina, Coman (Oprita) Nina Lavinia, Frigioiu Marcela Mariana, Gheorghe Georgeta Iuliana, Mereuţă Valeriu, Moldoveanu Lucia, Nemirschi Nicolae, Oancea Daniel Florin, Pascu Cristian, Radu Gheorghe, Radu Virgil, Ripciuc Cornelia, Spirea Călina Aneta, Şolopa Florenţa, Taiss Mircea şi Târşoagă Ionuţ Nicolae.

Proba cu înscrisuri, constând în: - foile de parcurs şi notele de cântărire aferente transportului efectuat cu autovehiculul înregistrat cu nr. de înmatriculare B 110747, B 040775, B 80 AZS, B 37 ZCJ, B 126959, B 074508, B 047814, B 047817, B 80 BAO, B 040774, B 80 AZO, B 154546, B 95677, B 93001, B 67 ZYJ, B 65 LBS, CT 06 GW, CT 06 GVV, CT 06 GVT, CT 06 GND, CT 06 GNR, CT 06 GGP, CT 06 GVS, CT 06 GGR, foile de parcurs – B34CJT, B67ZYB, fotografii cu parcul de maşini indisponibilizat pe parcursul procedurii; - documente care provin de la societăţi terţe, neimplicate în dosar (SC TRACON SRL, SC MM RECYCLING SRL) ce constau în bonuri de cântărire a deşeurilor aduse la groapa de gunoi din Ovidiu, sau rămase la MM RECYC1NG SRL în urma operaţiunilor de sortare; - convenţia încheiată între SC POLARIS M HOLDING SRL, Primăria Municipiului Constanţa şi SC TRACON SRL; - adresa către SC TRACON SRL, emisă la data de 22.09.2016, în vederea furnizării rapoartelor detaliate privind descărcarea deşeurilor la DEDMI Ovidiu, de către SC POLARIS M HOLDING SRL în contul Primăriei Mun. Constanţa în perioada 01.06.2008-31.12.2014; - adresa-răspuns din partea SC TRACON SRL către SC POLARIS M HOLDING SRL, emisă la data de 28.09.2016; - centralizatoare - raport grupare furnizor, SC TRACON SRL Brăila, DEDMI Ovidiu, Constanţa în perioada 2008-2014; - intrări SC. M. M RECICLYNG SRL Constanţa în perioada 2008-2014; - Revista română de statistică nr 2/2014; - studiu privind managementul deşeurilor în Municipiul Timişoara şi elaborarea Strategiei de gestionare a deşeurilor - Tabel 4.3 Evoluţia indicatorului de generare a deşeurilor menajere de la populaţie; - plan judeţean de gestionare a deşeurilor 2008 - Prahova; - plan judeţean de gestionare a deşeurilor Judeţul Bihor; - plan judeţean de gestionare a deşeurilor - Judeţul Brăila; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 345/14.09.2010, privind modificarea Hotărârii nr.747/2006, având ca obiect aprobarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare şi deszăpezire pentru SC Rosal Grup SRL şi SC Brantner Servicii Ecologice SA; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea, jud. Bihor, privind aprobarea ajustării tarifelor de salubritate prestate de SC RER Ecologic Service Oradea SA; - raport de specialitate nr.145193, din data de 16.12.2009, privind aprobarea ajustării tarifelor la serviciile de salubritate prestate de către SC RER Ecologic Service Oradea SA; - proces-verbal nr.145191 din data de 16.12.2009, al comisiei constituite în baza dispoziţiei primarului Municipiului Oradea nr. 7900/15.12.2009; - anunţ de atribuire nr.20881/15.07.2008, privind concesionarea serviciului public de salubrizare în Municipiul Drăgăşani; - anunţ de atribuire nr.4011/09.06.2008, privind concesionarea serviciului public de salubrizare în oraşul Berbeşti; - anunţ de atribuire nr.10.331/30.06.2008, privind concesionarea serviciului public de salubrizare în Municipiul Feteşti; - Hotărârea nr.131/30.08.2008 privind aprobarea tarifelor locale pentru activitatea de salubrizare, prestată de către R.A.G.C.L. Paşcani; - expunere de motive privind aprobarea tarifelor pentru servicii de salubritate şi alte servicii pentru anul 2011, practicate de către SC Schuster Ecosal SRL Sighişoara; - Hotărârea privind aprobarea tarifelor pentru servicii de salubritate şi alte servicii pentru anul 2011, practicate de SC Schuster Ecosal SRL Sighişoara; - raport de specialitate al Direcţiei Gospodărire Comunală la proiectul de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru servicii de salubritate şi alte servicii pentru anul 2011, practicate de SC Schuster Ecosal SRL Sighişoara; - anexa nr.1/2011 la contractul nr. 1 din 04.01.1999 emisă de către SC Schuster Ecosal SRL Sighişoara, privind tarifele pentru serviciile de salubritate şi alte servicii pe anul 2011, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local Sighişoara; - articol extras din Ziarul 21, publicat la data de 01.11.2013, referitor la majorarea tarifelor pentru salubritate stradală, la întreţinere străzi şi întreţinere mobilier urban, practicate de Domeniul Public Turda; - anunţ de atribuire nr. 9538/24.09.2009, privind concesionarea serviciului public de salubrizare în oraşul Luduş, judeţul Mureş; - articol extras din ziarul online www.obiectivbr.ro, publicat la data de 29.01.2009, referitor la majorarea tarifelor pentru salubritate practicate în Municipiul Brăila; - raport privind modificarea unor tarife pentru activităţile din componenţa serviciului de salubrizare pentru anul 2012, emis de către SC ECO-SAL SA Mediaş, având ca fundament Hotărârea Consiliului Local nr. 322/2008; - articol extras din ziarul Monitorul Expers, publicat la data de 20.10.2009, referitor la majorarea tarifelor pentru salubritate practicate în Municipiul Braşov; - tabel cu tarifele de salubritate pentru anul 2014, emis de către SC Compania de Salubritate Câmpia Turzii SA; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Piteşti, jud. Argeş, nr. 356/21.09.2010, privind aprobarea unor preţuri şi tarife pentru activităţile desfăşurate de SC Salpitflor Green SA, şi tabelul privind tarifele pentru activitatea de curăţare a străzilor, drumurilor, aleilor, pieţelor şi a celorlalte locuri publice; - proiect de hotărâre privind aprobarea ajustării tarifelor pentru salubrizare stradală în Municipiul Roman, emis de Consiliul Local al Municipiului Roman, jud. Neamţ; - proiect privind expunerea motivelor nr.4595/16.03.2015, emis de către Cabinetul Primarului, la proiectul de hotărâre ce vizează aprobarea ajustării tarifelor pentru salubrizare stradală în Municipiul Roman; - proiect al raportului de specialitatea nr.4595/ 16.03.2015, emis de către Direcţia Tehnică, la proiectul de hotărâre ce vizează aprobarea ajustării tarifelor pentru salubrizare stradală în Municipiul Roman; - proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare stradală, precum şi a celor pentru lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi şi a mobilierului stradal, emis de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu - Vâlcea, jud. Vâlcea; - raport nr.3031/17.03.2015, privind ajustarea tarifelor pentru activitatea de salubrizare stradală, precum şi a celor pentru lucrările de întreţinere a spaţiilor verzi şi a mobilierului stradal, emis de către Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea, împreună cu centralizator tarife salubrizare stradală, întreţinere spaţii verzi şi mobilier stradal; - procesele-verbale de constatare a măturării străzilor din municipiul Constanţa pe perioada derulării contractului de salubrizare, semnate de angajaţi ai Primăriei după efectuarea inspecţiei vizuale a străzilor; - rapoartele de constatare privitoare la colectarea gunoiului menajer de la populaţia Municipiului Constanţa, pe de o parte, şi salubrizarea domeniului public din Municipiu Constanţa, pe de altă parte, încheiate între Beneficiar (concedent) - Primăria Municipiului Constanţa şi prestator (concesionar), SC Polaris M. Holding SRL în perioada 2008-2014 şi semnate din partea primăriei de angajaţi ai acesteia: Dan Radu, Apostol Raluca, Dinu Virgil, Dinescu Niculina, Grecu Alina, Fotu Gabriela; - situaţie centralizatoare a personalului care s-a ocupat cu măturatul manual în Municipiul Constanţa în perioada 01.06.2008 - 31.12.2014, precum şi a salariului încasat de aceştia de la SC POLARIS M HOLDING SRL care evidenţiază faptul că salariaţii au primit remuneraţii de până la trei ori mai mari decât salariul de încadrare, corespunzător depăşirii constante şi semnificative a suprafeţelor pe care aceştia le aveau de măturat; - procesele-verbale de constatare a măturării străzilor din municipiul Constanţa pe perioada derulării contractului de salubrizare, semnate de angajaţi ai Primăriei după efectuarea inspecţiei vizuale a străzilor; - rapoarte de constatare privitoare la colectarea gunoiului menajer de la populaţia Municipiului Constanţa, pe de o parte, şi salubrizarea domeniului public din Municipiu Constanţa, pe de altă parte, încheiate între Beneficiar (concedent) - Primăria Municipiului Constanţa şi prestator (concesionar), SC Polaris M. Holding SRL în perioada 2008-2014 şi semnate din partea primăriei de angajaţi ai acesteia: Dan Radu, Apostol Raluca, Dinu Virgil, Dinescu Niculina, Grecu Alina şi Fotu Gabriela; - centralizatorul cantităţilor lunare de lucrări pe domeniul public prestate de SC POLARIS M HOLDING SRL în perioada 2008-2014; - adresă către SC TRACON SRL, emisă la data de 22.09.2016, în vederea furnizării rapoartelor detaliate privind descărcarea deşeurilor la DEDMI Ovidiu, de către SC POLARIS M HOLDING SRL în contul Primăriei Mun. Constanţa în perioada 01.06.2008-31.12.2014; - adresă-răspuns din partea SC TRACON SRL către SC POLARIS M HOLDING SRL, emisă la data de 28.09.2016; - centralizatoare - raport grupare furnizor, SC TRACON SRL Brăila, DEDMI Ovidiu, Constanţa în perioada 2007-2008; - intrări SC. M.M RECICLYNG SRL Constanţa în perioada 2007-2008; - rapoarte de constatare privitoare la colectarea gunoiului menajer de la populaţia Municipiului Constanţa, pe de o parte, şi salubrizarea domeniului public din Municipiu Constanţa, pe de altă parte, încheiate între Beneficiar (concedent) - Primăria Municipiului Constanţa şi prestator (concesionar), SC Polaris M. Holding SRL în perioada 2007-2008; - convenţia încheiată între SC Polaris M Holding SRL şi Primăria Constanţa care reglementează reducerea tarifului pentru serviciul de colectare şi transport a deşeurilor care rămân în staţia de sortare; - contracte închiriere staţie încheiate între societatea POLARIS M HOLDING SRL şi societatea MM RECYCLING; - documente din care rezultă cheltuielile salariale cu personalul POLARIS care a efectuat operaţiuni de sortare la MM RECYCLING; - raport de inspecţie fiscală 2016 prin care ANAF a impus SC MM RECYCLING SRL să refactureze către SC POLARIS M HOLDING SRL cheltuieli aferente activităţii de sortare; - centralizator SC POLARIS M HOLDING cu situaţia parcului auto utilizat pentru executarea contractului nr 70717/09.05.2008 pe perioada 2008-2014. În legătură cu infracţiunea de dare de mită: - suporţi electronici cu emisiunile difuzate de societatea SC SOTI CABLE NEPTUN în perioada 2008-2014; - documente în legătură cu licenţa societăţii SC POLARIS M HOLDING SRL, acte administrative locale şi naţionale privind organizarea serviciului de salubrizare; - licenţa nr.3470/18.01.2015, clasa 1, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor, acordată societăţii comerciale Polaris M Holding SRL; - cerinţe de menţinere a licenţei, clasa 1, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor, eliberată organizaţiei Polaris M Holding SRL; - Ordinul nr.150/08.12.2003, emis de către Preşedintele A.N.R.S.C., privind eliberarea licenţei clasa 1, organizaţiei Polaris M Holding SA, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor; - Ordinul nr.291/03.11.2004, emis de către Preşedintele A.N.R.S.C. privind prelungirea cu 12 luni a valabilităţii licenţei clasa 1, eliberată prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 150/08.12.2003 organizaţiei Polaris M Holding SRL, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor; - Anexă la Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 291/03.11.2004, privind cerinţele de menţinere a licenţei, clasa 1, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor, eliberată organizaţiei Polaris M Holding SRL; - Ordinul nr.544/21.10.2010, emis de către Preşedintele A.N.R.S.C. privind eliberarea licenţei clasa 1, societăţii comerciale Polaris M Holding SRL, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor; - Ordinul nr.99/09.02.2011, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 544/21.10.2010; - Ordinul nr.377/19.07.2011, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 544/21.10.2010; - Ordinul nr.22/18.01.2013, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 544/21.10.2010; - Ordinul nr.87/24.03.2014, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 544/21.10.2010; - Ordinul nr.598/28.10.2014, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 544/21.10.2010; - Ordinul nr.148/02.04.2015, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 544/21.10.2010; - Ordinul nr.547/18.11.2016, emis de către Preşedintele A.N.R.S.C. privind eliberarea licenţei nr. 3470/18.01.2015 societăţii comerciale Polaris M Holding SRL, pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor; - Ordinul nr.25/21.01.2016, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 547/18.11.2015; - Ordinul nr.335/22.06.2016, privind modificarea Ordinului Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 547/18.11.2015; - Ordinul nr.110/09.07.2007, privind aprobarea Regulamentului - Cadru al serviciului de salubrizare al localităţilor, emis de către Preşedintele A.N.R.S.C.,publicat în Monitorul Oficial nr. 550/13.08.2007; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa, nr. 193/2015, împreună cu anexa aferentă, privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare al Municipiului Constanţa; - Ordinul nr. 82/09.03.2015, privind aprobarea Regulamentului - Cadru al serviciului de salubrizare al localităţilor, emis de către Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, publicat în Monitorul Oficial nr.195/24.03.2015; - Ordinul nr. 412/25.08.2008, privind modificarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 711/24.11.2005; - Ordinul nr. 302/12.05.2005, privind modificarea Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr. 291/03.11.2004; - tarife de comparaţie de la alte televiziuni cu expunere publică naţională pe un plan de difuzare identic cu cel realizat de SC SOTI CABLE NEPTUN (ProTV).

F. Probele solicitate de inculpata Tolea Tudoriţa: Proba testimonială, constând în audierea martorilor din rechizitoriu, respectiv Alăzăroaie Sorin, Aldea Bogdan Florin, Arsene Alexandru Felix, Banaga Marcel Daniel, Buleandră Dumitru, Burlacu Izabell Valentina, Coman (Opri?ă) Nina Lavinia, Chirea (Bu?e) Rodica, Ciorca Vasile Florin, Cristea Mariana, Dichiu Carol Viorel, Dobre Tudorel, Dumitru Ion, Fătu Teodor Marius, Fodor Zoltan, Frigioiu Marcela Mariana, Gheorghe Georgeta Iuliana, Grosu Alexandru, Ilie Irina Ana, Mereu?ă Valeriu, Moldoveanu Lucia, Munteanu Petrică, Nedelcu Marin, Nemirschi Nicolae, Oancea Daniel Florin, Papadumitru Alexandru, Pascu Cristian, Paszkany Arpad Zoltan, Pocola Adrian George, Radu Gheorghe, Radu Virgil, Ripiciuc Cornelia, Scurtu Sorin Ion, Spirea Călina Aneta, Şerban Ana Maria, Şerban Mariana, Şolopa Florenţa, Taiss Mircea, Tănase Luiza Elena, Târşoagă Ionuţ Nicolae, Toma Ionuţ, Uzun Virginia, Voicu Liliana şi Wilfinger Theresia. G. Probele solicitate de inculpatele Pavel Alina, Oprea Sorina Laura şi Mutalâp Ghiulnihal: Proba testimonială constând în audierea următorilor martori: Gheorghe Georgeta, Racu Constantin, Aurora Traşcă, Radu Gheorghe, Aldea Bogdan Florin, Pascu Cristian, Moldoveanu Lucia, Frigioiu Marcela Mariana, Nanu Daniela, Apostol Raluca, Romfilia Pârvu şi Radu Virgil.

H.Probele solicitate de inculpatul Stan Gabriel Marius: Proba testimonială constând în: - audierea martorilor din rechizitoriu, respectiv: Alăzăroaie Sorin, Aldea Bogdan Florin, Arsene Alexandru Felix, Banaga Marcel Daniel, Buleandră Dumitru, Burlacu Izabell Valentina, Coman (Opriţă) Nina Lavinia, Chirea (Buşe) Rodica, Ciorca Vasile Florin, Cristea Mariana, Dichiu Carol Viorel, Dobre Tudorel, Dumitru Ion, Fătu Teodor Marius, Fodor Zoltan, Frigioiu Marcela Mariana, Gheorghe Georgeta Iuliana, Grosu Alexandru, Ilie Irina Ana, Mereu?ă Valeriu, Moldoveanu Lucia, Munteanu Petrică, Nedelcu Marin, Nemirschi Nicolae, Oancea Daniel Florin, Papadumitru Alexandru, Pascu Cristian, Paszkany Arpad Zoltan, Pocola Adrian George, Radu Gheorghe, Radu Virgil, Ripiciuc Cornelia, Scurtu Sorin Ion, Spirea Călina Aneta, ?erban Ana Maria, ?erban Mariana, ?olopa Floren?a, Taiss Mircea, Tănase Luiza Elena, Târşoagă Ionuţ Nicolae, Toma Ionuţ, Uzun Virginia, Voicu Liliana şi Wilfinger Theresia.       
                 
II. În temeiul art. 100 alin.3 şi 4 Cod de procedură penală: Respinge proba testimonială solicitată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan constând în audierea următorilor martori: - membrii Comisiei de Specialitate a Consiliului Local nr. 3 (din anul 2007) - Servicii Publice şi Turism: Moga Nicolae, Monica Jucan, Băsescu Lenuţa Doiniţa, Ali Nurhan; - membrii Comisiei 1; - membrii Comisiei 5; - consilierii locali care au votat HCL 602/14.02.2007 privind delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare al Municipiului Constanţa prin contract de concesiune: Gheorghe Stoica, Dragomir Nicolae Cristinel, Foca Marian, Arghir Aurelian, Stroe Felix, Fărcaşiu Gheorghe, Calotă Dumitru, Bileca Nicolae, Moga Nicolae, Balut Lucian, Nurhan Ali, Pîrvulescu Gabriel Valentin, Temur Ibraim, Marinescu Antonella, Butnaru Aurelian, Topor Tudor, Rădulescu Victor Ilie, Şerbănescu Valentin Eugen, Nădrag Cornelius, Băsescu Lenuţa Doinita, Caliminte Horia Marius, Itu Adrian şi Nemet Tiberiu; - consilierii locali care au votat HCL 415/08.09.2008 privind rectificarea bugetului Municipal pe anul 2008, art. 6 capitolul 74 „Protecţia Medului se majorează cu 10.000.000 lei”: Nurhan Ali, Bileca Nicolae, Cioceanu Paula, Dobre Mircea, Georgescu Daniel, Temur Ibraim, Onciu Carmen, Musat Mihalache, Papari George, Pirvulescu Gabriel Valentin, Chirondojan Vasile, Prodan Ecaterina, Stoica Gheorghe, Stroe Felix, Vişan George, Ciobanu Ion, Popescu Raducu, Cupsa Ovidiu, Manea Victor, Matei Constantin, Tănase Cristian, Danut Nicusor Moisoiu, Popa Mădălina, Şandru Nicolae, Gheorghe Florin şi Decebal Făgădau; - persoanele care au verificat salubrizarea stradală în perioada 2008 - 2014, conform proceselor verbale de receptive:Dan Radu, Dinescu Niculina, Poenaru Loredana, Dinu Virgil, Gurau Corina şi Apostol Raluca; - persoane care au semnat şi aprobat situaţiile de plata privind serviciul de salubrizare pentru fiecare luna în perioada 2008 - 2014: Munteanu Eugenia, Pârvu Romfilia, Emil Mereuţă, Dinescu Niculina, Apostol Raluca, Dan Radu, Alin Grecu, Virgil Dinu şi Doina Gheorghe; - Victor Ciutacu – realizator TV.

Respinge proba cu înscrisuri solicitată de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel constând în copia denunţului formulat de martorul Dichiu Carol la adresa coinculpatului Radu Ştefan Mazăre într-un alt dosar şi extras portal just.ro privind înregistrarea unor dosare penale pe numele martorului Marius Fătu.

Respinge proba testimonială solicitată de inculpata S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L, constând în audierea martorilor: Dan Radu, Apostol Raluca, Dinu Virgil, Dinescu Niculina, Grecu Alina, Fotu Gabriela şi Manea Mihai.

Respinge cererea formulată de inculpatele Pavel Alina, Oprea Sorina Laura şi Mutalâp Ghiulnihal prin care solicită ca S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L să depună la dosar dovezile tuturor maşinilor gunoiere ce au fost folosite de această societate, destinate serviciului de salubrizare din Constanţa şi să precizeze dacă acestea au fost doar cele indicate în oferta depusă sau au fost şi altele.

Respinge cererea formulată de inculpatele Pavel Alina, Oprea Sorina Laura şi Mutalâp Ghiulnihal prin care solicită ca S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte dacă pe parcursul derulării contractului 70717 din 9.05.2008 au avut capacitatea de a colecta şi transporta cantitatea de 13.000 de tone lunar.

Respinge proba testimonială solicitată de inculpatul Stan Gabriel Marius constând în audierea în calitate de martori a consilierilor locali care au votat HCL 415/08.09.2008 şi HCL 602/14.02.2007.

III. Ia act de cererile de renunţare la audierea în calitate de martori a experţilor parte Stafie Ana Maria, Anton Lavinia, Ivaşcu Gheorghe, Gherman Lelioara Valeria, Vişan Ionelia şi Georgescu Emilian formulate de inculpaţii Mazăre Radu Ştefan, S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L şi Martin Eduard Stelian.

IV. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu înscrisuri noi solicitată de inculpatul Stan Gabriel Marius după indicarea în concret a acestora.

V. Prorogă pronunţarea cu privire la efectuarea unei expertize contabile solicitată de inculpaţii Mazăre Radu-Ştefan, Strutinsky Sorin-Gabriel, Martin Eduard-Stelian, S.C. POLARIS M HOLDING S.R.L,Tolea Tudoriţa, Harpalete Doru-Aurelian, Oprea Sorina-Laura, Pavel Alina, Mutalâp Ghiulnihal şi Stan Gabriel-Marius, după administrarea probei cu înscrisuri.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii