Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:42 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizii luate cu unanimitate Pensionări în conducerea Tribunalului Constanța!

ro

15 Apr, 2022 10:33 1812 Marime text
Tribunalul Constanța - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

Vicepreședintele Tribunalului Constanța, magistratul Dumitru Radu Comșa, dar și președintele Secției I Civile a instanței, magistratul Ramona Izabela Spînoche, vor fi eliberați din funcție!

Decizia a fost luată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a admis cererile de eliberare din funcție, prin pensionare, formulate de către cei doi judecători constănțeni.

Se arată în documentul oficial pus la dispoziție de către CSM că decizia privind admiterea cererilor de pensionare a fost luată cu unanimitatea voturilor celor prezenți.

Astfel, Secția pentru judecători a decis „eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului judecător Comșa Dumitru - Radu, vicepreședinte al Tribunalului Constanța“.

Totodată, forumul suprem al magistraților din România a decis și „eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 15.05.2022, a doamnei Spînoche Ramona Izabela, delegată în funcţia de preşedinte al Secţiei I civile a Tribunalului Constanţa“.

Urmare a deciziei Secției pentru judecători, CSM va înainta Președintelui României propunerile de eliberare din funcție, iar șeful statului va emite decretele prezidențiale în acest sens.

PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii