Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:49 20 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarații Minorul cercetat împreună cu mama sa și cu „Șacalul”, căutat de poliția din Constanța, ar fi plecat de la cursuri! (VIDEO)

ro

20 Mar, 2025 12:52 767 Marime text
Roxana Onea - purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța

Noi detalii au apărut astăzi, 20.03.2025, în legătură cu minorul căutat de poliție, cercetat în dosarul „Șacalului”, care vizează moartea a două femei. Potrivit reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța, acesta ar fi plecat alături de alți doi colegi de la cursurile pe care le urmau la o școală din Constanța.
 
În luna septembrie a anului trecut, minorul a fost preluat într-un centru social cu cazare. Încă de la început, el a fost introdus într-un program de consiliere psihologică individuală și suport emoțional. Acest program a continuat permanent pentru că el are calitatea de inculpat în dosarul penal și, în perioada următoare, urmează să fie audiat.
 
A fost înscris în clasa a V-a, la Școala Mihail Coiciu din Constanța. De la cursurile școlare a plecat, în ziua de 18 martie, împreună cu alți doi prieteni pe care și i-a făcut în centru. Toți sunt colegi de școală și urmarea acestui fapt, conform procedurii, am anunțat Secția 3 de Poliție și cercetările sunt în desfășurare pentru a fi identificată locația unde s-au dus cei trei.
 
Este prima dată când părăsește, de fapt, nu centrul, pentru că ei au plecat de la școală...”, a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al DGASPC Constanța.
 
Referitor la modul în care s-ar fi adaptat la mediul din centru, reprezentanții instituției spun că evoluția acestuia este notabilă.
 
„S-a adaptat foarte bine, vorbim deja de mai bine de jumătate de an de când s-a instituit măsura specială de protecție, dovadă că și-a făcut prieteni, a colaborat foarte bine cu personalul de specialitate și nu numai! Putem să spunem că are o evoluție bună în cadrul centrului”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC, Roxana Onea.
 
În ceea ce privește dispariția adolescentului, reprezentanții instituției au transmis că acesta a plecat în timpul programului școlar, DGASPC fiind anunțată de către unitatea școlară cu privire la plecarea celor trei elevi. De asemenea a precizat că acesta va reveni cu siguranță la centrul de plasament, împreună cu ceilalți doi prieteni și că urmează o perioadă de informare și consiliere cu privire la consecințele unor astfel de fapte, deoarece ar fi necesar să i se reamintească faptul că în calitate de inculpat, trebuie să se prezinte la termenele stabilite.

 

 
Declarațiile purtătorului de cuvânt al DGASPC au fost făcute după ce Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a anunțat miercuri, 19.03.2025, dispariția dintr-un centru de plasament a minorului despre care spun că la data de 18 martie a.c., acesta a plecat în mod voluntar dintr-un centru de plasament, fără a reveni până în prezent.
 
Potrivit surselor noastre, acesta ar fi cercetat penal alături de mama sa și de „Șacalul”, în dosarul dublei crime care a îngrozit Constanța
 
Aceștia sunt acuzaţi că ar fi fost „implicaţi în uciderea în scop de jaf a două tinere pe litoral, în vara anului 2024, fapte urmate de ascunderea sau abandonarea pe câmp a cadavrelor în stare de putrefacţie şi însuşirea sau folosirea fără drept a bunurilor celor două victime ucise“.
 

Date oficiale de la Parchet
 
Compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
 
Prin rechizitoriul din data de 23 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus trimiterea în judecată a doi inculpaţi majori şi a unui minor, acuzaţi că au fost implicaţi în uciderea în scop de jaf a două tinere pe litoral, în vara anului 2024, fapte urmate de ascunderea sau abandonarea pe câmp a cadavrelor în stare de putrefacţie şi însuşirea sau folosirea fără drept a bunurilor celor două victime ucise.
 
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că:
 
La data de 02.07.2024, cu premeditare, inculpatul M.N. a ucis-o prin sugrumare pe victima Avram Delia, după care i-a sustras autoturismul marca Audi A4, cu nr. de înmatriculare TL ... (omor calificat şi tâlhărie).
 
La data de 27.08.2024, cu premeditare și după ce o ucisese pe victima Avram Delia, acelaşi inculpat a ucis-o, prin sugrumare, pe victima Vădean Iana Denisa, după care i-a sustras autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare TM ..., două telefoane mobile, suma de 11.000 lei și bijuteriile personale (omor calificat şi tâlhărie).
 
În perioada 02.07.2024 – 03.09.2024, în mai multe rânduri și în baza aceleași rezoluții infracționale (la datele de 02.07.2024, 14.07.2024, 27.08.2024, 28.08.2024, 01.09.2024 și 02/03.09.2024), acelaşi inculpat a condus pe drumurile publice autoturismele sustrase de la cele două victime ucise, fără a deține permis pentru vreo categorie de vehicule (conducerea unui vehicul fără permis de conducere - șase acte materiale).
 
În perioada 28.08.2024 - 01.09.2024, în mai multe rânduri și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acelaşi inculpat a accesat fără drept telefonul mobil al victimei Vădean Iana Denisa, transmițând mesaje prin intermediul aplicației Whatsapp către două persoane (martori în cauză), pretinzând că era victima, pentru a crea aparența falsă că aceasta era încă în viață (acces ilegal la sistem informatic - două acte materiale)
 
Inculpata R.E. nu a înștiințat de îndată autoritățile despre uciderea victimei Vădean Iana Denisa, deși luase în mod direct cunoștință despre această faptă (nedenunțare).
 
Aceeaşi inculpată l-a ajutat pe primul inculpat să depoziteze în locuința sa cadavrul și bunurile victimei Vădean Iana Denisa, pe care împreună cu un inculpat minor le-a ridicat de la un hotel din municipiul Constanța, pretinzând în mod mincinos că era mama ei, și să transporte și abandoneze cadavrul pe un câmp din extravilanul satului Sinoe, com. Mihai Viteazu, jud. Constanța, cu scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a primului inculpat (favorizarea făptuitorului).
 
Aceeaşi inculpată a primit de la primul inculpat telefonul mobil al victimei Vădean Iana Denisa, deși cunoștea că bunul fusese sustras de la aceasta (tăinuire).
 
Aceeaşi inculpată şi-a expus fiul său minor unor fenomene nocive precum consumul de droguri (atât propriu, cât și al primului inculpat), prin: permisiunea acordată fiului ei de a consuma droguri atât în locuință cât și în afara ei, prin permisiunea acordată primului inculpatul să întrețină relații sexuale contra cost cu alte femei în apartamentul în care locuia și minorul, împreună cu care a plecat din locuință, tocmai pentru a crea celui dintâi inculpat condițiile necesare întreținerea relațiilor sexuale, prin păstrarea în locuință a unui cadavru, în prezența copiilor minori, timp de aproximativ 40 de ore, astfel încât a pus în pericol grav dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a fiului ei minor (rele tratamente aplicate minorului).
 
În cauză s-a dispus trimiterea în judecată şi a unui inculpat minor, pentru implicarea în activităţile celor doi inculpaţi majori, însă interesul superior al oricărui minor la dezvoltare şi educare nu permite mediatizarea datelor legate de acesta.
 
Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă o etapă în cadrul procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
În dosarul dublei crime care a îngrozit județul Constanța! Minorul dat dispărut astăzi de poliție, cercetat împreună cu mama sa și cu „Șacalul”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii