Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:17 21 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Definitiv Primăria Constanța, obligată la daune morale pentru un copil mușcat de câine!

ro

10 Nov, 2023 17:00 1575 Marime text
  • Decizia este definitivă și le-a aparținut judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, care au respins recursul declarat de municipalitate împotriva hotărârilor nefavorabile de la Judecătorie și Tribunal.
  • Suma pe care municipalitatea urmează să o achite familiei copilului se ridică la 20.000 de lei, minorul suferind 14 plăgi mușcate, după ce a fost atacat pe o alee din apropierea blocului în care locuiește.
  • În Hotărârea 1762/2022 a Tribunalului, reconfirmată acum de judecătorii de la Curtea de Apel, se arată că judecătorii au apreciat că „Municipiul Constanţa prin Primar poartă răspunderea pentru neluarea măsurilor corespunzătoare în vederea capturării câinilor fără stăpân“.
Daune morale de circa 4.000 de euro! Aceasta este suma pe care Municipiul Constanța prin Primar a fost obligat de instanță să o achite unui copil mușcat de un câine fără stăpân.
 
Decizia este definitivă și le-a aparținut judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța, care au respins recursul declarat de municipalitate împotriva hotărârilor nefavorabile de la Judecătorie și Tribunal.
 
Suma pe care municipalitatea urmează să o achite familiei copilului se ridică la 20.000 de lei, minorul suferind 14 plăgi mușcate, după ce a fost atacat pe o alee din apropierea blocului în care locuiește.
 
Decizia privind obligarea primăriei la plata daunelor morale a fost pronunțată în dosarul 15850/212/2018, având ca obiect „acțiune în răspundere delictuală pretenții“.
 
La Curtea de Apel, cazul s-a aflat în atenția completului RC1 al Secției I Civile, format din magistrații Claudia Bodean, Crina Mihaela Popescu și Veronica Tudor.
 
Părți în cauză sunt copilul, reprezentat de părinții săi, în calitate de reclamant, și pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Consiliul Local Constanța și, respectiv, Green Life Recycling SRL, compania care avea încheat contractul pentru serviciile de ecarisaj cu municipalitatea, la momentul producerii evenimentului.
 
În faza recursului, judecat la Curtea de Apel, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța au avut calitatea de recurenți pârâți, restul fiind intimați.
 
Curtea de Apel Constanța a respins excepția nulității recursului, dar a respins și recursul, ca nefondat.

 
Decizia este definitivă și prin ea a fost reconfirmată, practic, hotărârea Tribunalului Constanța.
 
Ce au stabilit judecătorii
 
Astfel, în Hotărârea 1762/2022 a Tribunalului, reconfirmată acum, se arată că judecătorii au apreciat că „Municipiul Constanţa prin Primar poartă răspunderea pentru neluarea măsurilor corespunzătoare în vederea capturării câinilor fără stăpân“.
 
De asemenea, judecătorii au mai spus că „în sarcina pârâtului Municipiul Constanţa prin Primar se poate reţine culpa, întrucât, aşa cum s-a arătat, acesta știa sau ar fi trebuit să știe faptul că neluarea măsurilor de capturare a câinilor fără stăpân poate conduce la producerea de accidente de genul celui în urma căruia minorul (...) a suferit vătămarea corporală a integrităţii corporale“.
 

Tribunalul a schimbat prin această hotărâre sentința pronunțată în primă instanță de către magistrații Judecătoriei Constanța, care stabiliseră daune morale de 7.000 de lei pentru copilul mușcat de câini, sumă pe care urma să o achite firma de ecarisaj, respectiv SC Green Life Recycling SRL.
 
În apel, Tribunalul a decis că răspunderea aparține Municipiului Constanța prin Primar.
 
Judecătorii au arătat în motivarea deciziei de schimbare a sentinței inițiale că, potrivit articolului 7 din OUG nr 55/2002, „Consiliile locale ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân şi ai câinilor care circulă liberi, fără însoţitor, în locuri publice, care nu au fost revendicaţi ori adoptaţi în condiţiile prevederilor legale şi au obligaţia de a captura şi escorta aceşti câini, prin intermediul personalului calificat“.
 
De asemenea, judecătorii au mai spus că „fapta ilicită a constat în neluarea tuturor măsurilor necesare în vederea capturării câinilor fără stăpân“.
 
„În acest sens, instanţa reţine că între Municipiul Constanţa, în calitate de beneficiar şi Green Life Recycling SRL, în calitate de prestator, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr.46417/05.04.2017 privind serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare pentru câini fără stăpân de pe domeniul public din Municipiul Constanţa, în temeiul căruia prestatorul avea obligaţia de capturare, transport, adăpostire a câinilor fără stăpân, în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract şi cu cele precizate în caietul de sarcini, însă potrivit cap.III pct.3.1 Condiţii tehnice, de calitate şi modalităţi de lucru din caietul de sarcini privind achiziţia serviciului de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din Municipiul Constanţa nr.11831/01.02.2017: activităţile de prindere se vor desfăşura în baza comenzii lansate de beneficiar către prestator, având în vedere sesizările primite de la cetăţeni, dat şi graficele aferente Planului Anual de gestionare a câinilor fără stăpân“.
 
„Or, în lumina acestor considerente, Tribunalul reţine că, în baza contractului de prestări servicii nr.46417/05.04.2017, calitatea de beneficiar aparţine Municipiului Constanţa, acesta având obligaţia de a lansa către prestator, respectiv Green Life Recycling SRL, comanda de prindere a câinilor către stăpân“, au spus judecătorii.
 
De asemenea, Tribunalul a mai arătat că „din analiza probatoriului administrat în cauză nu a rezultat că Municipiul Constanţa ar fi lansat către prestator vreo comandă în intervalul 09.03.2018-23.04.2018, astfel încât intimatul Municipiul Constanţa prin Primar poartă răspunderea pentru neluarea măsurilor corespunzătoare în vederea capturării câinilor fără stăpân“.
 
„Aşadar, vătămarea integrității corporale a reclamantului se apreciază că este consecinţa neîndeplinirii de către intimatul pârât Municipiul Constanţa prin Primar a obligaţiilor ce îi revin în temeiul OUG nr.155/2001, dar şi în baza contractului de prestări servicii nr.46417/05.04.2017“, au spus magistrații instanței de apel.
 
Instanța a subliniat că „prejudiciul constă în vătămarea integrității corporale a reclamantului (...) ce a fost evaluată la 12-14 zile de îngrijiri medicale, în suferința inerentă generată de lezarea unei părţi a corpului, respectiv mâna dreaptă, diminuarea temporară a capacităţii victimei de a avea o viaţă normală, cât şi în cheltuielile efectuate de către reclamant pentru restabilirea stării de sănătate fizică şi psihică“.
 
Legat de cuantumul daunelor morale, judecătorii au spus că „raportat la intensitatea suferinţelor fizice şi a prejudiciului de natură morală încercate de către apelantul reclamant, Tribunalul apreciază că se impune majorarea cuantumului daunelor morale la valoarea de 20.000 lei“.
 
Acum, această decizie este definitivă, prin hotărârea Curții de Apel.
 
Despre Green Life Recycling SRL
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 10 noiembrie 2023, Green Life Recycling SRL a fost înființată în 2006, are sediul social în Ovidiu, pe strada Portului, nr. 36D Bis și se ocupă de activități veterinare.
 
Asociat unic și administrator figurează Maria Carmen Bucur, care este, conform sursei citate, și titular al întreprinderii individuale Bucur (Nicolae) Maria-Carmen Întreprindere Individuală din Ovidiu.
 
Firma figurează cu 62 de achiziții directe (Comuna Sarichioi, Spitalul Orășenesc Cernavodă, Ministerul Apărării UM 02192 printre autoritățile contractante) și două contracte publice (Comuna Saligny și Comuna Mircea Vodă printre autoritățile contractante).
 
În 2022, firma a declarat trei angajați, profit peste 215.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 700.000 de lei.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Municipiul Constanța prin Primar, la judecată cu firma unui important afacerist din oraș. Dosarul, azi, pe masa judecătorilor
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii