Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:30 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Demisă în urma incendiului din octombrie 2021 Dr.Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului de Infecțioase, l-a învins în instanță pe PRIMARUL MUNICIPIULUI CONSTANTA! Nemulțumiri

ro

08 May, 2023 00:00 2714 Marime text
Primarul Constanței, Vergil Chițac
  • Primarul Municipiului Constanța, dar și Municipiul Constanța au declarat recurs în dosarul în care dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța demis în urma incendiului care a cuprins unitatea medicală, și-a recâștigat postul în justiție!
  • „Eu vreau doar să se facă dreptate, căci nu am greșit cu nimic! Noi am salvat mii de oameni în incendiul acela. Ce nu s-a salvat nu se putea salva“, a spus dr. Stela Halichidis, la aflarea veștii că a câștigat procesul.
  • Dosarul va fi trimis la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța, pentru analizarea recursurilor declarate.
  • Judecătorii de la Curte vor pronunța în cauză decizia definitivă.
Primarul Municipiului Constanța, dar și Municipiul Constanța au declarat recurs în dosarul în care dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța demis în urma incendiului care a cuprins unitatea medicală, și-a recâștigat postul în justiție!
 
Căile de atac declarate de cei doi pârâți din dosar au fost înregistrate acum la Tribunalul Constanța, iar dosarul va fi trimis pe rolul Curții de Apel, la Secția de Contencios administrativ și fiscal, pentru analizarea recursurilor.
 
Amintim, la momentul aflării veștii privind soluția favorabilă obținută la Tribunalul Constanța, dr. Stela Halichidis a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că vrea doar să se facă dreptate, nedorind să adauge alte comentarii.
 
„Eu vreau doar să se facă dreptate, căci nu am greșit cu nimic! Noi am salvat mii de oameni în incendiul acela. Ce nu s-a salvat nu se putea salva“, a spus atunci dr. Halichidis.
 
Este vorba despre dosarul în care judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului au anulat pe 16 februarie 2023 dispoziția Primarului Municipiului Constanța „privind încetarea Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 al doamnei Halichidis Stela, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa“.
 
Dispoziția a fost dată de primarul Constanței, Vergil Chițac.
 
Dosarul 8309/118/2021 a fost deschis de dr. Stela Halichidis după ce aceasta a fost înlăturată de la conducerea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, ca urmare a devastatorului incendiu care a cuprins aripa ATI Covid a spitalului, dar și întreaga unitate, și care a dus la moartea mai multor persoane.
 
În timp desfășurării procesului, instanța a cerut să vadă listele de investiții pentru spital, dar și dovezile de acordare a finanțării solicitate.

 
Totodată, în proces a fost audiat și un martor propus de dr. Stela Halichidis, care, potrivit datelor oficiale, „este fost salariat al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța și este persoana care a însoțit-o pe reclamantă, în mai multe rânduri, la discuțiile purtate în cadrul ISU atunci când s-a dorit depunerea documentației pentru eliberarea autorizației de securitate la incendiu“.
 
 
Decizia favorabilă directorului demis

La finele dezbaterilor, după ce verdictul a fost amânat de mai multe ori, judecătorii i-au dat dreptate managerului demis.
 
În minuta hotărârii contestate acum de către municipalitate și de către primar, se arată că Tribunalul „admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Halichidis Stela în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța prin Primar şi intervenientul Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța“.

 
Instanța „anulează Dispoziţia nr. 5199 din data de 04.10.2021 privind încetarea Contractului de management nr. 94762/08.06.2018 al doamnei Halichidis Stela, manager al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa emisă de Primarul Municipiului Constanţa“.
 
Totodată, judecătorii „obligă pârâtul Primarul Municipiului Constanța la plata către reclamantă a unor despăgubiri echivalente cu drepturile băneşti cuvenite reclamantei, în temeiul Contractului de management nr. 94762/08.06.2018, în perioada 07.10.2021-07.06.2022. Admite cererea şi obligă pârâţii la plata către reclamantă a sumei totale de 3.920 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în 350 lei taxă judiciară de timbru şi 3.570 lei onorariu avocaţial“.
 
Acum, după declararea recursurilor în cauză, dosarul va ajunge pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Constanța.
 
Judecătorii de la Curte vor pronunța în cauză decizia definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
A fost aflată cauza incendiului! Procurorii din Constanța știu de ce a luat foc Spitalul Clinic de Boli Infecțioase
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii