Detalii cutremurătoare! DIICOT anunță un mega-dosar! La anchetă au participat și ofițerii BCOO din Constanța
Detalii cutremurătoare!: DIICOT anunță un mega-dosar! La anchetă au participat și ofițerii BCOO din Constanța
18 May, 2022 16:11
ZIUA de Constanta
2517
Marime text
Pocurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcția de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată au efectuat un număr de 10 de percheziții domiciliare, pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Brăila și Giurgiu, la domiciliile unor persoane suspectate de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism, spălare a banilor, act sexual cu un minor, pornografie infantilă, tentativă la coruperea sexuală a minorilor, fals informatic, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 6 percheziții domiciliare și audieri de persoane privind activitatea aceluiași grup infracțional, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST cu autoritățile judiciare britanice.
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2012, pe raza municipiului București a fost constituit un grup infracțional organizat care a acționat în mod coordonat până în anul 2022, grup specializat în săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, constând în recrutarea unor persoane vătămate și exploatarea acestora pe teritoriul Marii Britanii.
Ulterior, la grupul infracțional organizat constituit pe criterii familiale au aderat două persoane, care deși inițial au practicat prostituția în beneficiul patrimonial al membrilor, pe parcursul derulării activității infracționale, fiind motivate de veniturile mari obținute în această modalitate, s-au implicat în activitatea de spălare a banilor dobândiți din săvârșirea de infracțiuni.
Persoanele vătămate au fost promovate prin intermediul anunțurilor postate pe diverse site-uri de escorte de pe teritoriul Marii Britanii ca fiind persoane ce oferă servicii sexuale contracost.
În această modalitate, membrii grupului infracțional organizat au obținut în intervalul 2012 – 2022 suma de aproximativ 3 milioane de euro în urma exploatării sexuale a mai multor persoane vătămate pe teritoriul Marii Britanii, acestea fiind forțate să-și continue activitatea prin amenințări și acte de violență îndreptate împotriva lor sau a membrilor familiei.
Sumele de bani au fost trimise în Romania prin transferuri în conturi bancare și prin intermediul sistemelor de transfer rapid, ulterior realizându-se achiziții de bunuri imobile și mobile înscrise atât pe numele membrilor grupului infracțional organizat cât și pe numele unor persoane din anturajul acestora. În scopul creării unei aparențe de legalitate a sumelor transferate, membrii grupului infracțional organizat au fost înregistrați ca angajatori sau angajați ai unor societăți comerciale deținute pe teritoriul Marii Britanii.
În ceea ce privește comiterea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, s-a reținut că, în cursul anului 2021, unul dintre liderii grupului infracțional organizat, după ce a recrutat cu ajutorul altor membri o persoană vătămată minoră, în vârstă de 17 ani, profitând de situația vădit vulnerabilă a acesteia, a întreținut în mod repetat relații sexuale cu aceasta în scopul realizării de materiale pornografice, pentru a deține înregistrări cu care să o șantajeze amenințând ulterior că le va distribui.
Cu privire la săvârșirea tentativei la coruperea sexuală a minorilor, s-a reținut că, în perioada octombrie 2021- februarie 2022, același lider al grupului infracțional organizat, profitând de situația financiară precară a unei familii, a încercat să determine un părinte să-i pună la dispoziție unul dintre copii, pentru a întreține acte sexuale cu acesta.
De asemenea, în perioada iulie – august 2021, în contextul restricțiilor determinate de pandemia COVID – 19, o parte din membrii grupului infracțional organizat au obținut în mod fraudulos adeverințe de vaccinare COVID, fără a efectua vaccinul aferent, iar ulterior au obținut certificate verzi de vaccinare COVID, prin introducerea în sistemul informatic de emitere a certificatelor verzi COVID, a datelor specifice adeverințelor de vaccinare COVID obținute anterior.
Deși nu obțineau venituri în mod legal, membrii grupării au afișat un stil de viață extravagant, caracterizat prin deținerea de mașini scumpe, îmbrăcăminte și bijuterii de la branduri cunoscute și scumpe, frecventarea unor medii și locuri selecte.
În urma perchezițiilor domiciliare au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării sumele de 136.300 de euro și 400 de lire, un ceas de lux, estimat la aproximativ 60.000 de euro, o cutie conținând o substanță vegetală verde, un pistol cu bile de cauciuc, 3 cuțite, 32 de cartușe, adeverințe și rețete medicale ștampilate și semnate în alb, 12 telefoane mobile, un laptop, 2 tablete și 4 stick-uri de memorie.
De asemenea, în urma perchezițiilor au fost ridicate 4 autovehicule, dintre care 3 autoturisme de lux, în valoare totală de aproximativ 350.000 de euro, care au fost predate reprezentanților A.N.A.B.I. în vederea luării în custodie.
În plus, au fost aplicate sechestre asiguratorii asupra a patru proprietăți imobiliare, respectiv o vilă de lux, două apartamente, situate într-un complex rezidențial și un spațiu comercial, cu o valoare estimată de aproximativ 1.000.000 de euro.
La perchezițiile efectuate pe teritoriul Marii Britanii au participat un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și un polițist din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, în urma activităților desfășurate pe teritoriul acestui stat fiind reținute 5 persoane.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 9 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
cțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor in cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, S.C.C.O. Brăila, B.C.C.O. Constanța și al luptătorilor din cadrul B.S.I.J. ”Vlad Țepeș”.
Cooperarea judiciară a fost facilitată prin intermediul EUROJUST, fiind realizate două întâlniri de lucru la sediul agenției, cu participarea Metropolitan Police – Central Specialist Crime Officers.
De asemenea, activitatea de urmărire penală a beneficiat de sprijinul Biroului Ofițerului de Legătură al N.C.A., respectiv al Poliției Naționale Spaniole la București.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii