Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:02 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DIICOT, operaţiune de amploare în 28 de judeţe inclusiv Constanţa. 15 dosare penale de criminalitate organizată, orchestrare de procurori

ro

16 May, 2018 08:09 3199 Marime text
În această dimineață, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează 238 de percheziții în București și pe raza a 28 de județe, în cadrul a 15 dosare penale de criminalitate organizată.   
 
La data de 16 mai a.c., polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, cu sprijinul mai multor unități de politie și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, efectuează 15 acțiuni operative, în cadrul mai multor dosare penale.
 
Sunt puse în executare 238 de mandate de percheziție în București și 28 de județe (Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Galați, Brăila, Vrancea, Covasna, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Constanța, Ialomița, Călărași, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caraș, Hunedoara, Timiș, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj și Bistrița Năsăud), urmând a fi audiate peste 290 de persoane.
 
Dosarele în cadrul cărora sunt efectuate perchezițiile vizează comiterea infracțiunilor de  constituire a unui grup infracțional organizat, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani.
 
În alte dosare se efectuează cercetări  pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
 
De asemenea, se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, falsificare de instrumente electronice de plată, punere în circulație de instrumente electronice de plată contrafăcute, deținere de instrumente electronice de plată contrafăcute, fals material în înscrisuri oficiale şi fals informatic.
 
Totodată, sunt efectuate percheziții în dosare penale în care sunt cercetate fapte de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și mărturie mincinoasă.
 
La operațiune participă peste 600 de polițiști din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene și luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române.  

 
De asemenea, la activități participă jandarmi din cadrul I.G.J.R., polițiști din cadrul I.G.P.F. și specialiști ai D.G.A..  
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii