Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:44 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Direcția Județeană pentru Cultură Tulcea, „urecheată“ de Garda de Mediu, pentru gunoaiele de pe un teren ce nu-i aparține! Dosarul, la Constanța

ro

24 Jan, 2024 17:00 1096 Marime text
  • Tribunalul Tulcea a respins, în primă instanță, cererea de suspendare a aplicării măsurilor din nota de constantare, formulată de Direcția pentru Cultură Tulcea.
  • La Constanța, cazul va fi analizat pe 8 februarie 2024.
Curtea de Apel Constanța a fost chemată să facă lumină într-un dosar în care Direcția Județeană pentru Cultură Tulcea contestă o notă de constatare primită de la Garda de Mediu pentru gunoaiele de pe un teren care, spune DJC Tulcea, nu îi aparține!
 
Cazul are indicativul 953/88/2023/a1 și cuprinde cererea Direcției Județene pentru Cultură Tulcea de suspendare a aplicării măsurilor din nota de constatare până la soluționarea definitivă a procesul pentru anularea acesteia.
 
Dosarul a ajuns la Constanța în recurs, după ce, în primă instanță, Tribunalul Tulcea a apreciat că nu se impune suspendarea măsurilor și a respins cererea DJC Tulcea.
 
Acum, Curtea de Apel Constanța va analiza recursul Direcției de Cultură la data de 8 februarie 2024.
 
Spus pe scurt, Direcția de Cultură a fost „urecheată“ de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Tulcea în luna mai 2023, în urma unul control neplanificat într-o localitate tulceană, unde, pe o suprafață de circa 6.000 mp, comisarii de mediu au găsit deșeuri de diferite categorii.
 
Gunoaiele erau abandonate de populație într-o ravenă, cantitatea de deșeuri neputând fi cuantificată vizual.
 
În urma acestui control, GNM a dispus ca Direcția de Cultură să elimine și să predea deșeurile la o societate autorizată, să monitorizeze zona unde fuseseră găsite deșeurile și să monteze panouri avertizoare în zona respectivă.
 
Totuși, Direcția Județeană de Cultură Tulcea a arătat în proces că nu are calitatea de „proprietar, administrator sau deținător de alte drepturi reale asupra imobilului care a făcut obiectul controlului“.

 
Tribunalul Tulcea, însă, a decis, în primă instanță, că nu se impune suspendarea măsurilor dispuse prin nota de constatare.
 
Judecătorii tulceni au arătat că „în cauza de față, singurul argument invocat de către reclamantă atât în susținerea cererii de suspendare a executării Notei de constatare nr. 97 din 16 mai 2023 (nr. 3172/16.05.2023 DJC Tulcea), cât și a acțiunii în anularea aceluiași act administrativ, îl reprezintă lipsa calității de proprietar/administrator al imobilului ce a făcut obiectul acțiunii de control, aspect ce ține de fondul cauzei și nu poate fi analizat în procedura suspendării executării actului administrativ întrucât ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului“.
 
Acum, rămâne de văzut care va fi decizia Curții de Apel Constanța.
 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Începe procesul în dosarul lui Meran Dorin, șeful Gărzii de Mediu Tulcea!
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii