Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:23 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul medical al Spitalului Judeţean Tulcea Medicul ginecolog Deniz Taniure Dumitrache, eliberat din arest (document)

ro

15 Nov, 2019 00:00 5409 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a decis azi ca medicul ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache, director medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea, să fie pusă în libertate. Decizia este definitivă.
 
În concret, instanţa a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, medicul ginecolog trebuie, printre altele, să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar, să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice, să nu exercite nicio activitate în cadrul Spitalului Judeţean Tulcea. Inculpatei i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. Hotărârea instanţei poate fi citită accesând secţiunea Documente.
 
Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă este cercetat pentru 18 infracţiuni de luare de mită.
 
Amintim că săptămâna trecută, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Tulcea, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, au realizat o activitate de flagrant privind săvârşirea infracţiunii de luare de mită a medicului ginecolog.
 
Citește și:
 
Azi se decide, la Constanţa, libertatea medicului ginecolog Deniz-Taniure Dumitrache

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii