Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:42 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA a reținut doi angajați ai Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău!

ro

23 Feb, 2024 09:55 819 Marime text



Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 februarie 2024, a două persoane din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău:
 
Alexa Dragoș-Constantin, șef al Serviciului Tehnic, Administrativ și Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, și
Pralea Doru-Ion, economist în cadrul aceleiași unități medicale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită,
 
De asemenea în cauză a mai fost dispusă măsura controlului judiciar față de un inculpat persoană fizică, om de afaceri, cercetat pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
 
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În cursul lunii februarie 2024, în contextul derulării unui contract de execuție privind efectuarea unor lucrări de întreținere și igienizare la subsolul și blocul alimentar din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău, inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion, în calitățile de mai sus, ar fi pretins de la omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suma de 20.000 lei, din care cei doi ar fi primit câte 1.000 euro, ce reprezenta o primă tranșă din banii pretinși inițial.

Sumele de bani ar fi fost pretinse și primite de inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion pentru a favoriza interesele omului de afaceri în scopul încheierii unui act adițional la contractul menționat, semnării procesului verbal de recepție a lucrărilor cât și pentru achitarea cu celeritate a facturilor aferente serviciilor prestate.

În cursul urmăririi penale, prin ordonanța procurorilor s-a dispus măsura sechestrului asigurator în vederea confiscării speciale a întregii sume de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de corupție.


 
Celor trei inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
La data de 23 februarie 2024, inculpații Alexa Dragoș-Constantin și Pralea Doru-Ion urmează să fie prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Anterior, în cursul zilei de 20 februarie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate pe raza municipiului Bacău, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.

 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Averea și interesele
Procurorul Mihai Alexandru Stanciu preia, de azi, șefia DNA Constanța! (DOCUMENTE)

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii