Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA a trimis în judecată patru medici! Unul este din Tulcea. Începe procesul

ro

09 Aug, 2022 00:00 2227 Marime text

 
  • Potrivit DNA, „Șincar Dorina Cerasella ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenți, candidați la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susținând că, prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen și implicit obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenți“.
  • Unul dintre medicii trimiși în judecată este din județul Tulcea!
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
 
Tribunalul Galați, undă verde pentru începerea procesului privind medicii stomatologi trimiși în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție!
 
Prin decizia nr. 238/2022 din 22 iulie 2022, tribunalul a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 149/P/2021 emis la data de 20 aprilie 2022 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție– Serviciul Teritorial Galați, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Pe cale de consecință, instanța a dispus începerea judecății în cauză.
 
Decizia Tribunalului Galați a fost contestată la Curtea de Apel Galați!
 
Amintim că în luna aprilie, DNA a anunțat trimiterea în judecată a următorilor medici:
 
Dorina Cerasella Șincar, medic stomatolog și conferențiar universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, coordonator de program de rezidențiat și președinte al comisiei de examen, pentru: trafic de influență, luare de mită și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
 
Gina Păunița Grecu, medic stomatolog și asistent universitar în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie – Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
 

Antoanela Andreea Zalimov, (nr. din Tulcea) medic stomatolog, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,
 
Caius Călin Miuță, medic stomatolog și lector universitar în cadrul Facultății de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

În perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella, în calitățile menționate, ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenți, candidați la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susținând că, prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen și implicit obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenți.
 
Între cei trei medici rezidenți s-a aflat și inculpata Zalimov Antoanela Andreea de la care Șincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 10.000 lei pretinsă în legătură cu cele menționate anterior.
 


În plus, în zilele de 13-15 noiembrie 2021, președinta comisiei de examen Șincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans și în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea/realizarea lor, deși acestea erau informații nedestinate publicității.
 
Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susținut și promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât și proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).
 
În acțiunile sale de pretindere, primire și oferire de informații nedestinate publicității, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de inculpata Grecu Gina Păunița, în calitate de secretar al comisiei de examen.
 
În același context, în perioada 02-04 decembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi acceptat promisiunea și ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la inculpatul Miuță Caius Călin, care promovase examenul respectiv.
 
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
 
De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată anularea certificatului de medic specialist în parodontologie, obținut de inculpata Zalimov Antoanela Andreea în modalitatea de mai sus.
 
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Direcției de Operațiuni Speciale.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Printre inculpați, un medic din Tulcea
Stomatologi trimiși în judecată de DNA! Tribunalul le-a modificat controlul judiciar

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii