Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Constanța, NUP pentru ONG-ul fondat și condus de Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidenţiale 2019

ro

05 Apr, 2021 00:00 2335 Marime text
  • Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, în decembrie 2019, a declarat: „la două zile după terminarea alegerilor, am fost audiat de către DNA Constanța. M-am prezentat ca un cetățean normal“.
  • Surse judiciare au precizat pentru ZIUA de Constanța faptul că soluția de clasare primită de Asociația pentru Implementarea Democrației nu ar avea legătură cu dosarul în care Alexandru Cumpănașu a fost chemat la DNA Constanța, în decembrie 2019.

Asociația pentru Implementarea Democrației, ONG-ul fondat și condus de Alexandru Cumpănașu, a primit NUP (neînceperea urmăririi penale) de la DNA Constanța. Recent, Tribunalul Constanța a decis menținerea astei soluții, după ce Misterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei - prin reprezentat legal Cseke Attila a formulat o plângere împotriva deciziei DNA.
 

Oficial de la instanță

 
Pe data de 08 februarie 2021, pe rolul Secţiei penale din Tribunalul Constanța a fost înregistrat dosarul 968/118/2021, cu obiect „plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată (art.340 NCPP)“.
 
Părţile cauzei sunt Misterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei - prin reprezentat legal Cseke Attila – petent și Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei - intimat.
 
Recent, Tribunalul Constanța a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva soluţiei de clasare dispusă prin Ordonanţa de clasare a procurorului nr. 3/P/2020 din data de 03.11.2020, emisă de PICCJ - DNA Serviciul Teritorial Constanţa.
 
În final, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a fost obligat la plata sumei de 200 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la Alexandru Cumpănașu cu privire la acest dosar, însă până la închiderea ediției acest lucru nu a fost posibil. Imediat ce vom primi punctul său de vedere îl vom publica.
 
Amintim că în decembrie 2019, Alexandru Cumpănașu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a reacționat după ce a apărut în presă faptul că ar fi cercetat de DNA Constanța sub acuzația de fraudă cu fonduri europene.
 

Cumpănașu a spus că nu a fost informat de acest lucru și face precizări legate de ce a fost audiat și când a fost audiat de DNA Constanța.
 
„Față de declarațiile apărute „pe surse“ în presă, fac următoarele precizări:
(...) La două zile după terminarea alegerilor, am fost audiat de către DNA Constanța. M-am prezentat ca un cetățean normal și am demontat în integralitate minciuna SNSPA. În fapt, a lui Remus Pricopie și a unei mici găști din jurul acestuia. Am solicitat să lămuresc deîndată toate aspectele, ceea ce am și făcut. Fiind o plângere penală era normal ca procurorii să facă verificări. Nu am primit din partea DNA nicio informație precum cea falsă, prezentată în presă. Ultima corespondență cu DNA Constanța a avut loc chiar acum câteva zile și mi s-a comunicat că nu mai este nevoie de nimic suplimentar pentru a lămuri speța. Subiectul este ridicol și în fapt, dacă a existat vreo greșeală aceasta aparține SNSPA și rectorului acesteia” a punctat Alexandru Cumpănașu pe pagina sa de Facebook.
 

„Consolidarea democraţiei din România“

 
Potrivit https://aid-romania.org/, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei este o organizaţie neguvernamentală şi non-profit al cărei scop principal este acela de a contribui la consolidarea democraţiei din România prin promovarea valorilor democratice, consolidarea instituţiilor democraţiei şi sprijinirea dezvoltării unei noi generaţii de lideri. Organizația a fost înființată în anul 2004.
 
Motto-ul AID este, potrivit sursei mai sus citate, „Responsabilitate În Democraţie”, responsabilizarea individului faţă de societate şi a statului față de cetăţean reprezentând baza ideologiei AID în programele şi activităţile desfășurate.
 

Activităţile organizației vizează: reforma administrației publice, promovarea integrității în sectorul public, transparența instituțiilor publice, responsabilitate socială, educație și dezvoltarea liderilor.
 
Citește și
 
Declaraţie de avere - Alexandru Cumpănaşu, candidat la alegerile prezidenţiale 2019 (documente)

Reacția lui Alexandru Cumpănașu cu privire la informațiile că ar fi fost pus sub acuzare de DNA pentru fraudă

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii