Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:07 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Constanța Un cetățean ucrainean a semnat acordul de recunoaștere a vinovăției într-un dosar de cumpărare de influență!

ro

19 Jul, 2024 16:00 687 Marime text


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a unui inculpat, cetățean ucrainean, aflat în prezent în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență, în formă continuată.
 
Potrivit comunicatului emis de DNA Constanța, în acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 

În cursul lunii mai 2024, inculpatul ar fi promis, în mai multe rânduri, unei persoane suma totală de 90.000 USD pentru ca aceasta să-și exercite influența pe care ar fi pretins că o are asupra funcționarilor cu atribuții de control din cadrul a două birouri vamale din județul Constanța, și că-i va determina pe aceștia să permită intrarea pe teritoriul României a 4 (patru) containere ce conțineau replici (cel puțin 990 de cutii/container) ale unor branduri renumite de încălțăminte (inculpatul ar fi promis să remită pentru 3 (trei) dintre containere suma de 20.000 USD/container, iar pentru cel de-al patrulea suma de 30.000 USD).
 
În contextul de mai sus, la data de 31 mai 2024, inculpatul i-ar fi remis persoanei respective suma de 20.000 USD (în legătură îndeplinirea formalităților vamale doar pentru unul dintre containere), ocazie cu care procurorii anticorupție au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv:
 
- 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat”.

 
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe perioadă de 90 de zile, în cadrul Serviciului Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei orașului Năvodari sau Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
 
Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a-i fi confiscată suma de 20.000 USD folosită la comiterea infracțiunii.

 
Potrivit portalului instanțelor de judecată, în sesizarea cu indicativul 4807/118/2024, în care cetățeanul ucrainean Kyian Oleksii își recunoaște vinovăția are ca termen data de 25.10.2024.
 
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție, al Gărzii de Coastă, și de sprijinul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud Agigea și a Biroului Vamal de Frontieră Constanța.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
 

PRECIZĂRI:      
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Știri România Doi foști militari și un avocat din Baroul București, în vizorul DNA, într-un dosar de trafic de influență! Inculpații ar fi cerut peste jumătate de milion de euro

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii