Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:31 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Fraudă cu adeverințe false necesare pentru obținerea de pensii sociale minime C.A.P.

ro

03 Mar, 2022 17:10 1996 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus măsuri preventive într-un dosar penal de fapte de corupție privind eliberarea de adeverințe false necesare pentru obținerea de pensii sociale minime C.A.P.
 
Potrivit DNA, concret, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 02 respectiv 03 martie 2022, a inculpatelor:
        PAVEL ROMICA, referent cu atribuții de funcționar arhivar în cadrul Primăriei orașului  Ianca, jud. Brăila, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
       - constituirea unui grup infracțional organizat,
       - luare de mită în formă continuată,
       - fals intelectual în formă continuată,
       - complicitate la participație improprie la infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit în formă continuată,
 
       Persoană fizică, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
       - constituirea unui grup infracțional organizat,
       - trafic de influență în formă continuată,
       - dare de mită în formă continuată.
 
În aceeași cauză a mai fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar față de trei persoane fizice, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și dare de mită.

 
Potrivit DNA, în cursul zilei de 02 martie 2022, au fost efectuate percheziții la mai multe locații de pe raza județelor Buzău, Vrancea și Brăila, printre care și la următoarele instituții publice: Primăria orașului Ianca, Casele Județene de Pensii Buzău și Vrancea și Oficiile Poștale Județene Brăila și Vrancea.
    
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

„În cursul anului 2018, inculpata Pavel Romica, în calitatea menționată mai sus, împreună cu alți doi inculpați, ar fi constituit un grup infracțional organizat la care ar fi aderat ulterior și alte persoane, grup care și-ar fi desfășurat activitatea până în luna februarie 2022.
Prin această „asociere” membrii grupului ar fi urmărit obținerea unor venituri nelegale din eliberarea de adeverințe false, prin care unor persoane li se atesta în mod nelegal vechimea în muncă la Cooperativa Agricolă de Producție (C.A.P.) Ianca, județul Brăila, astfel încât să poată obține pensii sociale minime garantate de statul român prin Casa Națională de Pensii.
Concret, în perioada respectivă, inculpata Pavel Romica, în calitate de referent cu atribuții de funcționar arhivar în cadrul Primăriei orașului Ianca, județul Brăila, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi pretins și a primit, în mod direct sau prin intermediari, de la 71 de persoane suma totală de 213.000 lei, în schimbul completării, semnării și eliberării adeverințelor false menționate mai sus.
Cu titlu de exemplu precizăm că beneficiarilor de adeverințe li s-ar fi solicitat suma de 580 lei /anul de vechime atestat, astfel că 15 ani de vechime „costau” suma de 8.700 lei. După ce intermediarii își opreau „comisionul” (între 2.700 lei și 3.000 lei) inculpatei Pavel Romica îi revenea suma de 3.000 lei (200 lei/anul de vechime).
În continuare, beneficiarii ar fi depus dosarele de pensionare, care includeau și acele adeverințe false, la Casele Județene de Pensii Buzău și Vrancea, ai căror angajați au emis fără vinovăție deciziile de pensionare pentru fiecare titular“ - au precizat procurorii DNA.

 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, cei trei inculpați aflați sub această măsură trebuie să respecte o serie de obligații, între care:

- să nu depășească limita teritorială a țării, a județelor Vrancea și Buzău, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
- să nu se deplaseze la sediile Caselor Judeţene de Pensii ale judeţelor Vrancea, Buzău şi Brăila şi nici la sediul Primăriei oraşului Ianca,
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 

„De asemenea, celor cinci inculpați li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.
 
La data de 03 martie 2022, cele două inculpate reținute în cauză urmează să fie prezentate Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, Inspectoratului General al Poliției Române și din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.
       Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019“ - au precizat procurorii DNA

Sursa foto: Facebook/DNA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii