Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:31 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Începe procesul în dosarul lui Mihai Chirica, primarul din Iași!

ro

16 Jan, 2024 21:38 1312 Marime text
  • Mihai Chirica este suspectat de complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).
  • Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție. 


Începe procesul în dosarul în care Mihai Chirica, primar (PNL) al municipiului Iași, a fost defeit justiției  - alături de alte persoane - de procurorii DNA!
 
Marți, 16 ianuarie 2024, Curtea de Apel Iași a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul D.N.A. – Serviciul Teritorial Iaşi şi a dispus începerea judecăţii. 
 
De asemenea, Curtea de Apel a constatat că „neregularităţile actului de sesizare, astfel cum au fost constatate prin încheierea Curţii de Apel Iaşi din 15.12.2023, au fost remediate de procuror în termenul prevăzut de art. 345 alin. 3 Cod procedură penală“.
 
Decizia Curții de Apel este definitivă.
 
În acest context, Tribunalul Iași – instanță investită cu soluționarea cauzei – va stabili un prim termen în perioada imediat următoare.
 
Conform DNAMihai Chirica este suspectat de complicitate la fals intelectual, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit și fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).
 
Harabagiu Gabriel Vasile, la data faptelor viceprimar al municipiului Iași, este acuzat de fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit,

 
Au mai fost trimise în judecată, Brândușescu Anca-Nora, arhitect șef al municipiului Iași și șefă a Direcției de Arhitectură și Urbanism, suspectată de fals intelectual și abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit, dar și Popa Mariana, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.
 
Asta în timp ce SC Flux SRL și administratorul societății, sunt acuzați fiecare de complicitate la fals intelectual și complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
 

„În exercitarea atribuțiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iași, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii și prin atestarea unor împrejurări contrare realității, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iași. Concret, blocul ar fi fost construit și intabulat ilegal de către SC FLUX S.R.L, cu mai multe niveluri față de cele prevăzute în autorizație, iar suprafața imobilului este mai mare decât cea din autorizație fiind încălcat planul urbanistic zonal.
 
La emiterea documentelor în condiții de nelegalitate ar fi participat și inculpata Brândușescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect șef al municipiului Iași.


Intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcției, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iași. Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existența, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcției, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conținutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având același număr de înregistrare și aceeași dată.
 
Pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Iași, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoțeau nu reflectă situația reală a imobilului și că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, așa cum aceeași inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018).
 
Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC FLUX SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară și de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obținerea de foloase necuvenite.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iași.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Oficial de la DNA
Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, trimis în judecată!

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii