Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA, „obligată“ să continue urmărirea penală în dosarul Spitalului Municipal Constanța! Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Victor Alexandru Ciobotaru, respins

ro

19 Mar, 2024 17:08 3080 Marime text


Judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au respins definitiv acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procurorii DNA Constanța și Victor Alexandru Ciobotaru (fost acționar majoritar și administrator al companiei Atlas Consulting & Proiect SRL, cu sediul în București, potrivit unor surse), în dosarul privind construirea Spitalului municipal din Constanța.

Decizia Curții de Apel Constanța este definitivă și a fost luată marți, 19 martie 2024.

Oficial!

Ora estimata: 09:00. Complet: - C. 4 A. Tip solutie: Nefondat. Solutia pe scurt: În baza art.421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală, respinge apelurile declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie ST Constanţa şi inculpatul Ciobotaru Victor Alexandru împotriva sentinței penale nr.137 din data de 27.03.2023 pronun?ată de Tribunalul Constanţa, în dosarul penal nr.6510/118/2022, ca nefondat. În baza art.274 alin.1 Cod de procedură penală, obligă apelantul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275, alin. 3 Cod Procedură Penală, cheltuielile judiciare avansate de stat la în apelul parchetului rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi 19.03.2024. Document: Hotarâre  261/2024  19.03.2024


Prezenta cauză a fost soluționată de Tribunalul Constanța (la finele lunii martie 2023 ) prin respingerea acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între cele două părți, hotărând continuarea urmăririi penale faţă de inculpat.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată la Curtea de Apel Constanța, instanță care azi a menținut decizia tribunalului.
 
În cauză, Victor Alexandru Ciobotaru este acuzat de obținere ilegală de fonduri, participație improprie (sub forma instigării) la tentativă la folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
 
În acordul de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

    „În cursul anului 2021, în contextul organizării de către Primăria municipiului Constanța a unei licitații privind achiziția „Serviciului de elaborare documentație tehnico-economică” aferent obiectivului de investiții ”Construire și dotare Spital municipal policlinic”, finanțat prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inculpatul ar fi depus la instituția publică sus menționată mai multe documente false.
     


    Aceste demersuri ar fi avut ca urmare câștigarea, de către societatea omului de afaceri, ca lider de asociere, a licitației respective în condițiile în care aceasta nu îndeplinea condițiile de eligibilitate.
     
    La scurt timp de la semnarea contractului de prestări servicii (07.10.2021), Primăria municipiului Constanța a achitat omului de afaceri o primă factură în valoare de 1.729.677 lei, reprezentând prestări servicii de prefezabilitate.
     
    Odată cu demararea etapei a doua, respectiv studiul de fezabilitate și depunerea documentației pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate prin certificatul de urbanism, ar fi apărut disfuncționalități în derularea contractului, ocazie cu care reprezentanții instituției publice au aflat că niciunul dintre asociați, cu excepția inculpatului, nu avea cunoștință despre semnarea contractului de prestări servicii și nici nu participaseră la elaborarea studiului de prefezabilitate.
     
    Aceste aspecte i-au determinat pe angajații Primăriei Constanța să formuleze plângere penală față de societatea câștigătoare a licitației și față de reprezentanții săi legali.
     
    În timpul instrumentării prezentei cauze penale, inculpatul a achitat o parte din prejudiciul provocat bugetului local al municipiului Constanța, în suma totală de 600.000 lei.

     
    În prezența apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv
     
    - 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.
     
    Dosarul de urmărire penală privindu-l pe inculpat împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța“.
     
    Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


Amintim că în octombrie 2021, o asociere de firme printre care se afla și Atlas Consulting & Proiect SRL a câștigat contractul pentru realizarea studiilor necesare aferente viitorului Spital Municipal Policlinic din Constanța.
 

De altfel, în iulie 2022, Victor Ciobotaru și-a cesionat părţile sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 150 lei, participare la profit 75% şi participare la pierderi 75%, către Elena Ciobotaru.

Totodată, s-a mai decis revocarea din funcţia de administrator a lui Victor Ciobotaru şi numirea în loc a Simonei Ciobotaru.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)
 
2023, ultimul an cu șef Andrei Bodean!
DNA Constanța, raport oficial! Câte dosare au lucrat anul trecut procurorii Anticorupție de la malul mării (DOCUMENT)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii