DNA, oficial despre cazul lui Mircea Relu Vizitiu, fost adjunct al IPJ Constanța
DNA, oficial despre cazul lui Mircea Relu Vizitiu, fost adjunct al IPJ Constanța
05 Sep, 2022 12:42
ZIUA de Constanta
2958
Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a inculpaților:
Vizitiu Mircea Relu, la data faptelor comisar șef de poliție, adjunct al inspectorului șef al I.P.J. Constanța, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de: permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în formă continuată și
- acces ilegal la sistem informatic în formă continuată și divulgarea unor informații nepublice în formă continuată.
Persoană fizică, soția primului inculpat, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
- instigare la acces ilegal la sistem informatic în formă continuată și
- instigare la divulgarea unor informații nepublice în formă continuată.
În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În data de 29 iulie 2020, în contextul pregătirii unei acțiuni comune I.P.J. Constanța – A.N.P.C., inculpatul Vizitiu Mircea Relu le-ar fi informat pe cealaltă inculpată și pe o altă persoană despre iminența efectuării unui control pe plajele din municipiul Constanța unde acestea administrau împreună un beach bar.
Controlul ar fi fost efectuat în dimineața zilei de 30 iulie 2020, dar nu ar fi fost vizată zona de plajă în care funcționa barul.
În data de 12 octombrie 2020 inculpatul Vizitiu Mircea Relu ar fi informat o persoană, prin mesaje SMS, că împotriva ei ar fi fost formulată o plângere penală, comunicându-i acesteia atât autorul plângerii cât și infracțiunea reclamată.
În cursul anului 2020, în mai multe situații și la solicitarea celei de-a doua inculpate, inculpatul Vizitiu Mircea Relu ar fi accesat bazele de date ale Ministerului Afacerilor Interne strict pentru a-i divulga ulterior acesteia datele de stare civilă ale unor persoane de care era interesată.
În prezența apărătorilor aleși, inculpații au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:
- pentru inculpatul Vizitiu Mircea Relu o pedeapsă de un an și 5 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și
- pentru inculpată o pedeapsă de un an și o lună închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.
Dosarele de urmărire penală privindu-i pe inculpați împreună cu acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost trimise la Tribunalul Constanța.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea acordului de recunoaștere a vinovăției spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
RECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii